Cateva semne de intrebare legate de tranzactiile cu energie pe piata bilaterala si situatia producatorilor
Cel mai ieftin producator de energie din Romania, Hidroelectrica nu a reusit sa vanda marti decat un pachet de energie, din cele 17 scoase la licitatie pe PCCB, cu toate ca pretul era in aparenta extrem de atractiv: 153 lei/MWh. Imediat, in piata, au aparut interpretarile. Cum e posibil ca cea mai ieftina energie (cu exceptia regenerabilelor) nu-si gaseste clienti? Ce se intampal in zona de consum, cum ar putea vinde atunci producatorii pe carbune, sau nuclear, care au costuri mai mari decat Hidroelectrica? Iata insa ca ieri, Hidroelectrica a reintrat in atentia cumparatorilor si a vandut toate cele 12 pachete scoase la licitatie, la preturi cuprinse intre 153 lei/MWh si 156 lei/MWH. Ce se intelegem de aici?
In primul rand este cert ca posibilitatile generarii de energie sunt multe peste ceea ce poate absorbi consumul. In al doilea rand, exportul a cazut si el fata de luna trecuta pentru ca a cazut relatia pe Ungaria. In al treile rand, si acest element este cel mai important, volumul tranzactiilor cu energie s-a mutat de pe piata contractelor bilaterale (celelalte piete sunt aproape inexistente) masiv in piata Spot, unde desi variatiile de pret sunt foarte mari, se da cu adevarat pretul de referinta al energiei electrice din Romania.
Concret, de la inceputul acestei luni, in piata pentru ziua urmatoare, s-a tranzactionat peste 40% din energia electrica comercializata, ceea ce reprezinta un procent inadmisibil de mare. Piata pentru ziua urmatoare ar trebui sa aiba in mod norma un volum de 8-10% din totalul tranzactiilor. In aceasta piata insa se fac cele mai interesante speculatii pe pret, asa cum declara de altfel si un oficial al ANRE la Conferinta Energy-Center “Pietele intra-zilnica si OTC, marile provocari ale bursei de energie in 2014”. Cine risca castiga, nu-i asa? Dar, in aceaasi masura poate sa si pierda.
Problema iscata de Hidroelectrica, care nu a reusit sa vand energie ieftina aproape de costurile de productie, devine si mai complicata in cazul altor producatori, mult mai scumpi, care deja ameninta cu falimentul daca nu se iau masuri. Exemplul cel mai elocvent este CE Oltenia, ca sa nu mai vorbim de CE Hunedoara. Dar ce masuri pot fi luate si mai ales cine risca sa si le asume, in conditiile in care vorbim despre o piata libera si concurentiala?
Paradoxal, in paralel cu scaderea la cele mai joase niveluri a pretului energiei electrice pe piata libera, consumatorii din Romania, indeosebi cei mari, trag semnale disperate de alarma ca din cauza pretului ridicat al energiei nu mai pot face fata competitiei si ameninta cu falimentul. Caci, de la bursa si pana la consumatorul final, pretul energiei electrice aproape se tripleaza.
Este cert, sectorul energetic din Romania are mari probleme. Si daca nu s-a restructurat atunci cand era momentul se pare ca se restructureaza acuma, dar fortat si necontrolat. Nimeni nu are un raspuns la situatia aparuta, iar din informatiile noastre, noul ministru ale energiei parea sa fi fost transant in declaratii: sa se inchida cine nu rezista. Sa fie chiar atat de simplu?
Regenerabilele au devenit cuiul lui Pepelea in toata aceasta ecuatie. In seama lor este pusa atat majorarea pretului energiei la consumatorul final, cat si posibila disparitie a unor producatori clasici. Pana mai ieri ne laudam cu mixul de energie pe care il poate asigura Romania. Iata ca azi acest mix e pe cale de a se schimba radical.
Suntem in fata unei situatii pe care in urma cu cativa ani nici nu am fi banuit-o. Curentul care militeaza impotriva energiei verzi, mai bine zis a schemei de sprijin pentru aceasta, s-a mutat de la producatorii de timp clasic direct la Palatul Victoria, premierul Victor Ponta declarand clar ca intentioneaza sa reduca drastic numarul de certificate verzi pentru energia regenerabila. Problema nu este atat de simpla pe cat pare la prima vedere. Tocmai din acest motiv vom incerca sa analizam, daca altii nu o fac (ne referim la autoritati), situatia in care a ajuns sistemul energetic romanesc, situatia consumatorilor si ce se poate face pentru a depasi aceasta stare critica. Recenta disputa dintre palate, pe marginea Ordonantei 57/2013, este sterila si daunatoare in aceste momente.
Aștept să treceți de la astfel de articole ”ghiveci global” la analize. E drept că suntem în post, dar noi păcătoșii, cei mulți, mai vrem și ceva cărniță.
Verificți sursa afirmației că PZU are ” in mod norma un volum de 8-10%”. Că anii trecuți fu cam așa nu înseamnă că e și normalitatea.
Graba de a alarma in cazul Hidroelectrica este anulată de încheierea contractelor.
De ce nu postați înregistrarea conferințelor?
Si care e problema ca se tranzactioneaza pe Spot? Sau ca se speculeaza pretul? Pai nu de aia avem piata libera si comercianti de energie? Cine e baiat destept se descurca. Producatorii astia de se tot plangca nu pot vinde de ce nu joaca si ei pe PZU? S-au obisnuit sa puna contracte pe PCCB, ca e cel mai simplu, si de acolo sa le vina banul dupa cum doresc ei. Piata e piata,, ca la castraveti si rosii. Când ai supraoferta cauti solutii.