Strategia energetica este in grafic, dar problemele sectorului energetic devin din ce in ce mai acute
Intr-un interval de timp considerat aproape un record, Ministerul Energiei a reusit sa definitiveze principiile de baza ale viitoarei strategii energetice a Romaniei, culmea, intr-o perioada in care inclusiv la nivelul Uniunii Europene lucrurile sunt din ce in ce mai confuze in privinta viitorului energetic comun. Cu toate acestea, este evident ca fiecare tara incearca sa-si marcheze propriul viitor energetic, adeseori chiar facand abatere de la principiile de baza europene. Romania, aflata intr-o pozitie privilegiata din punctul de vedere al asigurarii consumului din resurse interne, cu un mix energetic aparent functionabil, trebuie sa fie constienta ca vechle paradigme in baza carora era analizat sectorul energetic nu mai sunt de actualitate. Avem cateva companii performante, dar avem, in acelasi timp, probleme extrem de complicate in anumite zone si nu putini spun ca stam pe o bomba al carui fitil sta sa se aprinda. Sa salutam, totusi, efortul Ministerului Energiei de a surprinde problemele sectorului energetic romanesc in viitoarea strategie si mai ales implicare specialistilor autohtoni in procesul de consultari.
Ministerul Energiei a publicat pe pagina proprie de internet raportul consolidat al etapei de analiza calitativa din procesul de elaborare a Strategiei Energetice a Romaniei 2016 – 2030, cu perspectiva anului 2050, realizat in urma consultarilor din perioada 9 martie – 14 aprilie 2016, potrivit unui comunicat al institutiei. Structura raportului este definita de cele cinci teme de dezbatere ale sesiunilor de lucru organizate de Ministerul Energiei, in cadrul procesului de elaborare a Strategiei, in perioada 9 martie – 14 aprilie 2016. La aceste sesiuni au participat circa 250 de specialisti ai mediului academic, ai asociatiilor de producatori, distribuitori si consumatori de energie, ai organizatiilor nonguvernamentale, ai agentiilor de reglementare, ai Guvernului si ai Parlamentului Romaniei.
In acest moment, este aproape finalizata etapa de desemnare a consultantului care se va ocupa de modelarea cantitativa a Strategiei. Raportul final al Strategiei Energetice va fi realizat in cea de-a doua parte a lunii septembrie, prin integrarea rezultatelor modelarii cantitative in raportul de analiza calitativa. Raportul final al Strategiei Energetice va fi supus dezbaterii publice la sfarsitul lunii septembrie, mai spun reprezentantii ministerului. Consortiul format din EY (fostul Ernst&Young) si grecii de la E3 Modelling PC au castigat licitatia pentru realizarea modelarii cantitative a datelor ce vor face parte din viitoarea Strategie Energetica a Romaniei 2016 – 2030, cu perspectiva anului 2050, au declarat, saptamana trecuta, pentru AGERPRES, surse din domeniu.
“Procedura nu a fost finalizata inca, deoarece in prezent se deruleaza etapa de primire a unor eventuale contestatii. Daca nu va fi depusa nicio contestatie, castigatorul va fi desemnat saptamana viitoare (in aceasta saptamana – n. r.)”, au spus sursele.
Din pacate, nu de putine ori eforturile Ministerului Energiei de a elabora pana in toamna acestui an o strategie energetica pentru Romania, pentru o perioada mai lunga de timp, au inceput sa fie luate in deradere. Ce folos sa elaboram o strategie daca acest guvern se va schimba dupa alegerile din toamna si un nou guvern politic nu va mai tine seama ceea ce se construieste cu greu in aceasta perioada? Paradoxal, in ciuda unor scapari inevitabile, niciodata in ultimii 25 de ani nu am asistat la o mobilizare atat de categorica a specialistilor romani pentru a defini viitorul energetic al tarii noastre. Ministerul Energiei nu a apelat la celebrele firme de consultanta straine prezente pe piata din Romania, ci a preferat sa consulte specialistii pe care inca ii mai avem, in ideea ca nimeni nu poate cunoaste mai bine sistemul energetic romanesc decat cei care au participat la devenirea lui.
Problemele sistemului energetic romanesc sunt acute si nu numai la noi se intampla acest lucru. Franta, Germania, Marea Britanie, Italia sau Spania, ca sa ne referim doar la tarile dezvoltate, isi cauta si ele directia in ceea ce priveste viitorul lor energetic. Politicile europene legate de stoparea incalzirii globala, pretul scazut al titeiului, intrarea in scena a energiilor regenerabile, lipsa de interes fata de combustibilii fosili, liniile de transport si interconexiunea, echilibrarea sistemelor energetice si realizarea unei piete comune, rolul energiei nucleare etc, sunt preocupari pe care nici un stat nu isi permite sa le ignore. In aceste conditii eforturile Ministerului Energiei trebuie apreciate si mai ales luate in serios. Am vazut ce au insemnat in ultimii 25 de ani ministri care au fost numiti politic si care au gestionat sistemul energetic din Romania. Catastrofa de la un capa la altul.
Spargerea sistemului energetic romanesc, realizata in urma cu 10 ani la presiunile si indicatiile Bancii Mondiale si FMI, ne-a surprins total nepregatiti, mai ales din perspectiva evolutiilor viitoare. Ni se pare relevant ca noua strategie energetica sa ia in considerare evolutia consumului pentru anii care vin si care in nici un caz nu va face salturi spectaculoase, ba dimpotriva. Nu numai reducerea intensitatii energetice corelata cu cresterea eficientei, ci si modelul de dezvoltare economica ne pot duce la varianta unei reduceri a consumului, sau in cel mai bun caz la o stagnare a acestuia. Debuseul gasit de Romania in 2014 si 2015, prin cresterea spectaculoasa a cantitatii de energie electrica exportata, poate fi conjunctural daca nu vom avea o viziune de perspectiva si daca nu vom intreprinde actiuni consistente pentru a ne mentine intr-o pozitie de lider regional.
Nu in ultimul rand, companiile energetice romanesti importante sunt cotatea la Bursa de Valori, nu pentru ca asa ne-au impus institutiile financiare internationale, ci pentru ca de aici putem aprecia valoarea acestora, atractivitatea pentru investitori si sansa de a investi masiv in achizitii sau modernizare. Trebuie sa fim constienti ca o viitoare strategie energetica va avea consecinte serioase asupra evolutiilor pe bursa a companiilor respective, lucru neluat in seama in nici una dintre strategiile energetice realizate pana acuma.
Pe de alta parte, pe parcursul discutiilor despre strategia energetica a Romaniei a aparut tot mai insistent ideea de a se tine seama de „reindustrializarea” economiei, din pacate o reindustrializare care seamana din punct de vedere conceptual cu procesul desfasurat inainte de 1990. O mare greseala ce porneste si de la faptul ca sectorul industrial din Romania detine o pondere de aproape 30 % din Produsul Intern Brut. Evolutiile viitoare, precum si ceea ce se intampla in celelalte tari europene ar trebui sa ne ridice insa o serie de intrebari legate de natura procesului de „reindustrializare”si de ceea ce poate oferi sectorul energetic in acest scop.
Nu in ultimul rand, dezvoltarea de noi capacitati de generare a energiei electrice trebuie regandita in profunzime, pentru a nu risca sa demaram proiecte de miliarde de euro pe care apoi sa nu le putem duce la bun sfarsit. Semnalul dat de investitori, vizavi de mari proiecte de generare a energiei electrice, credem ca este relevant chiar in momentul de fata.