14 ani de Energy-Center, Gala premiilor tinerilor energeticieni: a fost despre ei si nu despre noi
A fost o gala si o premiera deosebita la cea de-a 14-a aniversare a publicatiei noastre. Faptul ca am pariat pe tineri, pentru al treilea an la rand, ne-a demonstrat ca am avut dreptate. Avem valori, avem viitor, este cat se poate de cert. Noi i-am cunoscut si valorizat atat cat ne-a stat in putinta. Speram ca fiecare dintre tinerii premiati de noi sa-si dovedeasca valoarea acolo la companiile in care lucreaza si in viitor.
Nu ne indoim de acest lucru, pentru ca i-am cunoscut. Ce poate fi mai frumos decat sa vezi ca din spate vine cineva cu mai multa forta, mai multa energie si mai multa determinare. A fost o seara de exceptie si multumim tuturor celor ce ne-au sprijinit in acest demers. Nu aniversarea Energy-Center.ro a fost momentul reusitei, ci premierea tinerilor care deja si-au pus amprenta in viitorul sistemului energetic din Romania.
Suntem mandrii de ei si avem si de ce. Cei premiati de catre noi sunt doar o parte dintre cei carora le-am acordat increderea. Sunt, in realitate, mult mai multi. Anonimi sau nu, ei, tinerii, au inteles responsabilitatea ce sta pe umerii lor. Orice alte cuvinte sunt de prisos. O sa revenim cu mult mai mutle imagini si cu o filmare de la cel mai important eveniment anual al publicatiei noastre.
Multumim inca odata sip e aceasta cale partenerilor nostril fara de care Gala si Premiile ar fi fost dificil de organizat: Retele Electrice Romania, Elcon Prime, Getica 95, OMV Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica, FPE, Repom.
Si acum premiile:
Retele Electrice România
Se acorda premiul de excelenta D-lui Mihai Stancu, Head of Customer Engagement, pentru creearea unei platforme informatice ce faciliteaza legaturile intre Operatorul de Distribuție, Furnizori si Consumatorii finali
Encon Prime
Se acorda premiul de excelenta D-lui -Eduard Iulian Airinei, pentru activitatea remarcabilă în domeniul software development in cadrul companiei.
Se acorda premiul de excelenta D-lui Catalin Adrian Marian Laciu, pentru rezultatele si activitatea remarcabilă de broker în pietele de energie.
OMV Petrom
Se acorda premiul de excelenta D-lui Laurentiu Chirca, pentru Implementarea la CECC Brazi a unei platforme web personalizate cu rolul de a sincroniza si gestiona informatiile de productie si ordinele de dispecer in timp real, utilizand integrarea cu sistemul DAMAS2.
Premier Group
Se acorda premiul de excelenta D-lui Mihai Manciu, pentru intreaga sa implicare in dezvoltarea sectorului regenerabil, a infrastructurii energetice si implementarea unor sisteme fotovoltaice de mare anvergură
Asociatia Energia Inteligenta
Se acorda premiul de excelenta D-nei Monica David, pentru gestionarea si organizarea celor mai de succes campanii ale Asociatiei Energia Inteligenta in programul ”Zero case fara energie electrica”
Future Energy Leaders România (FEL)
Se acorda premiul D-lui Rareș Hurghiș, manager de departament si director executiv , pentru intreaga activitate si implicarea in programele desfasurate de FEL de pana acum
Se acorda premiul D-nei Raluca Gabor, pentru activitatea de mananger de departament Reglementare si Afaceri Publice din cadrul FEL
Se acorda premiul D-nei Iuliana Ilișescu, pentru implicarea in programul de mentorat, gala Women in Energy si manager de departament
Se acorda premiul D-nei Daniela Goreacii, pentru implicarea in seria Metale Critice si Energy 101
Se acorda premiul D-nei Livia Marica, pentru implicarea in programul de mentorat Women for Women