Cat de bine respira Perla Coroanei dupa iesirea din insolventa

Iesirea din insolventa a companiei Hidroelectrica a fost privita ca o adevarata purificare, in urma careia cea mai mare companie romaneasca din domeniul energetic s-a transformat intr-o adevarata „fata mare” a sistemului. De acuma inainte, orice petitor trebuie sa tina seama de faptul ca se afla in fata unei mari provocari: Hidroelectrica nu mai este a baietilor destepti, nici la cheremul sectorului termoenergetic si nici la cel al statului (in ideea desemnarii administratorului privat). Chiar asa sa fie?

Pana sa vedem cum va raspunde Hidroelectrica la toate aceste calificative invocate de fostul administrator judiciar (Euro Insol), consideram ca se impune o analiza serioasa asupra a ceea ce a insemnat fenomenul insolventei si efectele in timp ale acestuia pana ca Hidroelectrica sa devina fecioara despre care vorbeste astazi primul ministru al Romaniei si administratorul judiciar Euro Insol. Departe de noi gandul de a spune ca insolventa nu a rezolvat anumite probleme, dar intre ceea ce se vede si ceea ce ramane inca de domeniul necunoscutului exista o mare diferenta.

Asadar, incepand cu aceasta analiza vom incerca sa descifram trecutul adevarat si viitorul acestei mari companii, inca romanesti, asupra careia sunt indreptate inca multe priviri.

Punctul de cotitura

Anul 2000 a fost crucial pentru sistemul energetic din Romania, cand la recomandarea Bancii Mondiale si a altor institutii internationale, compania CONEL a fost sparta in entitati bazate in principal pe tipul de resurse utilizat pentru generarea de energie electrica (procesul este in continuare dezavuat de unii si apreciat de altii). In urma acestei restructurari a aparut si compania Hidroelectrica. Hidroenergeticienii si-au vazut visul cu ochii, iesind de sub tutela Termoelectrica si a CONEL, care ani de zile i-au tratat ca pe copilul bolnav de poliomelita al sistemului, dar cu ajutorul caruia rezolvau, pe fond, problemele de ineficienta ale centralelor pe carbune si titei din sistemul energetic national.

Cu adevarat atunci, Hidroelectrica a plecat la drum ca o adevarata Fata Mare, curata si fara datorii, dar cu toate centralele in functiune si cu nu mai putin de 20 de proiecte noi de constructii hidro, aflate in diverse faze de realizare (intre 50% si 70%). Timp de 10 ani de functionare independenta a Hidroelectrica, in aceste proiecte s-au cheltuit anual in jur de un miliard de lei vechi, fara ca vreunul din ele sa fie finantate din fondul de dezvoltare al sistemului, existent la vremea respectiva.

Practic, din anul 2000, a inceput istoria moderna a Hidroelectrica, care avea la acea data toate conditiile de a deveni o adevarata coroana a sistemului. Amintim doar ca pretul de cost cu care Hidroelectrica obtinea la acea data un MWh era de 6,9-7,5 dolari, prin comparatie cu pretul de azi, care depaseste 38 de dolari/MWh.

Paradoxal, conducerea a fost asigurata de oameni din sistem, specialisti cu experienta, care au inceput sa reconstruiasca si sa transforme aceasta companie in una de elita, cu precizarea ca majoritatea activelor erau deja amortizate.  Au aparut primele proiecte mari de modernizare a centralei de la Portile de Fier (1 si 2) si a altor hidrocentrale aflate pe cursul principalelor ape din tara, in special pe raul Olt.

Fata vazuta

Evident, pretul mic de productie al energiei electrice a atras atentia „baietilor destepti”, care, sprijiniti de politicieni, si-au adjudecat primele contracte pe termen lung , la preturi care permiteau „baietilor destepti” sa obtina profituri fabuloase, sigure si constante. Pe de alta parte, Hidroelectrica si-a imbunatatit substantial incasarile (cash) , dar, mai mult decat atat, managementul societatii avea asigurate garantiile bancare in vederea contractarii de imprumuturi pentru marile proiecte aflate in derulare.

Compania respira din ce in ce mai greu in anii de seceta, cu o productie de 13-14 TWh/an, si o ducea mai bine in anii cu ploi, in care productia ajungea pana la 17 TWh/an.  In companie lucrau pentru 4.500 de salariati, cu venituri decente si alte drepturi sociale corespunzatoare, cum putini salariati din Romania (din sectorul de stat) aveau in acea perioada. Barajele, in principal, precum si lucrarile de intretinere pe albiile raurilor au contribuit de-a lungul anilor la cele mai sigure masuri impotriva inundatiilor , in mod deosebit fara a indatora bugetul statului, dar cu sprijin financiar total din partea Hidroelectrica.

Nu au aparut, in acesti ultimi ani, fisuri in baraje, s-au reparat chiar si ecluzele de la Portile de Fier (care nu sunt obligatia Hidroelectrica)  si au fost tinute in viata termocentralele pe carbune, cu costuri asupra carora vom reveni.

Fata nevazuta

Intre timp au aparut si efectele nebanuite ale acordurilor cu Banca Mondiala si Fondul Monetar International, in speta cele care prevedeau separarea activitatilor de reparatii si de mentenanta de restul activitatii. In consecinta au aparut 8 filiale de distributie e energiei electrice si alte 8 filiale de reparatii, fiecare cu structuri organizatorice greoaie , cu foarte mult personal TESA si directori pe masura. Strict cu referire la Hidroelectrica, acest lucru a insemnat cheltuieli suplimentare vizibile. Concret, daca in anul 2000, salariile reprezentau o pondere de 7% din veniturile societatii, zece ani mai tarziu acestea au ajuns la o pondere de 18%. Evident, a crescut si pretul de cost la energia electrica produsa.

Cu exceptia catorva centrale, care realizeaza inca performante superioare si costuri pe masura, exista un numar important de centrale (este adevarat, mai mici ca putere) care au costuri mult superioare, ce depasesc in momentul de fata 280 lei/MWh si ajung chiar la costuri de 409 lei/MWh (vezi tabelul de mai jos)

Costurile de productie aferente celor 13 sucursale ale Hidroelectrica (2012)

(va urma)