Ce efecte are pretul scazut al titeiului asupra sectorului de extractie, dar mai ales asupra generatiilor viitoare de romani?

Inca inainte de a cobori sub 100 de dolari/baril, gigantul american Chevron a anuntat retragerea de pe piata din Romania si renuntarea la explorarile privind rezervele de gaze de sist din tara noastra. Anterior, Chevron renuntase la activitati similare in Bulgaria, Ucraina si chiar Polonia, anticipand cotatii scazute ale titeiului care nu mai fac rentabile investitiile masive in exploatarea gazelor de sist. Ulterior si Romgaz a renuntat la explorarea unor zacaminte in Slovacia si probabil Polonia, unde a pierdut deja niste milioane de euro pentru prospectiuni. Recent, companaia britanica Zeta Petroleum si-a anuntat actionarii ca intentioneaza sa vanda participatiile pe care le detine la trei perimetre petrolifere in Romania, in ciuda faptului ca lucrarile de explorare au confirmat existenta unor rezerve de gaze si titei. Exploatarea lor este insa prea scumpa si Zeta Petroleum nu mai are bani. De cealalta parte, adica la Marea Neagra, ExxonMobil si OMV Petrom anunta ca au investit deja circa 1,3 miliarde de dolari in cele trei perimetre offshore, dar nu se mai lauda cu continuarea investitiilor in acelasi ritm.

Au aparut deja opinii conform carora rezervele estimate de gaze de la Marea Neagra ar fi situate undeva in jurul a 100 de miliarde de metri cubi de gaze, ceea ce ar permite asigurarea consumului intern pentru vreo 10 ani, cam cat ar mai rezista si rezervele actuale valorificate de Petrom si Romgaz. La un calcul elementar, care tine seama de pretul actual al gazelor naturale in Europa, la care s-ar adauga inca alte miliarde de dolari pentru continuarea lucrarilor de valorificare a zacamintelor, cumulat cu retelele de transport reiese cat se poate de evident ca aceste resurse nu au valoarea economica estimata initial, iar profiturile de pe urma lor ar fi nesemnificative sau chiar deloc. In aceste conditii nu este exclus ca in scurt timp sa avem parte de o surpriza neplacuta si din partea cuplului ExxonMobil-OMV Petrom. Sa nu anticipam insa.

O alta consecinta negativa a pretului international scazut al titeiului, cu impact asupra Romaniei, ar fi ca actualii producatori (Romgaz si Petrom) sa reduca semnificativ investitiile in valorificarea superioara a resurselor existente, tocmai din cauza preturilor ridicate la capitolul investitii si preturilor joase la valorificarea produsului finit. Colac peste pupaza, daca onor guvernul se mai gandeste sa modifice si redeventele petroliere se alege praful de orice investitie. Deocamdata, pentru o perioada relativ scurta insa, rezervele Romaniei aflate in exploatare sunt inca eficiente din punct de vedere economic. Nu pentru mult timp insa.

Ultima lovitura pe care ar putea-o primi petrolistii si gazistii din Romania ar fi legata de noile tendinte la nivel mondial, de valorificare mult mai intensa a resurselor regenerabile de energie, sau dezvoltarea unor proiecte (unele deja existente) de valorificare a gazelor lichefiate prin intermediul unor terminale in Constanta sau Burgas. Dar, cum in orice conjunctura economica un ochi plange si altul rade sa luam si partea plina a paharului.

Cotatiile internationale ale titeiului au devenit atat de speculative incat au ajuns sa bata multe alte cotatii, de la moneda sau aur si pana la metale rare. Nu necesarul de consum face legea pe burse cat speculatiile dealerilor, sau a unor cercuri politice suprastatale. Anticipatiile care se fac in momentul de fata pe titei au ajuns, dintr-o nerusinare evidenta, chiar pana la perioade de 25 de ani. Cine isi estimeaza investitiile in domeniu pe o asemenea perioada risca enorm. Deocamdata nu credem ca vreo mare companie petroliera ia in serios asemenea previziuni. Si totusi, momentul este unul dificil.

In acest context, sumar analizat in randurile de fata, Romania nu poate sta in nici un caz ca in povestea cu drobul de sare. Strategia energetica, care se mai coace odata cu aceeasi vechi si nelipsiti actori, ar trebui sa tina seama de un singur principiu: orice resursa de pe teritoriul unei tari reprezinta o valoare. Cand trebuie ea valorificata e cheia succesului. Aceasta este partea plina a paharului. Cu chiu cu vai am reusit in ultimii 25 de ani sa exploram aproape intreg teritoriul tarii susceptibil de a mai detine anumite resurse energetice. Si nu am facut acest lucru cu banii statului, ci cu ajutorul unor „cautatori de comori” care si-au asumat riscurile. Care-i problema ca nu ne valorificam acum aceste resurse pana la epuizare si vom mai lasa ceva din ele si viitoarelor generatii. Este adevarat, bugetul statului pierde niste sume importante de bani, ce proveneau de la companiile active in domeniu, dar castiga un viitor pentru generatiile ce vin. Asta inseamna responsabilitate si nu panica.