Continuam prezentarea bogatiilor subsolului Romaniei, dupa ce odata cu disparitia carbunelui se presupune ca intreg mineritul din Romania este pe cale de disparitie. Pentru a demonstra ca avem potential minier in aceasta parte a lumii va vom prezenta situatia la nivel european a resurselor si a industriei miniere si, prin comparatie, ceea ce se intampla in Romania de peste 30 de ani incoace.

Important de stiut este ca Uniunea Europeana importa anual peste 200 milioane tone minereuri metalice, efortul financiar depasind suma de 12 miliarde de euro. Piata metalelor neferoase dar si a carbunelui a consemnat cresteri spectaculoase in ultima perioada, in conditiile in care tarile Uniunii Europene nu-si pot asigura mai mult de 30 milioane tone minereuri metalice, respectiv 15% din nivelul importurilor. Pe fondul inchiderii a tot mai multe exploatari miniere si a epuizarii resurselor, dependenta de importuri a Uniunii Europene va creste spectaculos in perioada urmatoare.

Conform datelor detinute de catre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale din Romania (ANRM), rezervele de resurse minerale neexploatate ale Romaniei se ridica la nivelul de 20 miliarde tone, aici fiind incluse atat minereurile feroase si neferoase cat si sarea, nisipurile, pietrisurile sau rocile ornamentale. Cu alte cuvinte, daca aceste resurse ar fi exploatate in conditii de eficienta si daca ar dispune de tehnologii avansate in domeniu, tara noastra ar putea produce anual in jur de 20 milioane tone minereuri, ceea ce ar acoperi circa 15 % din necesarul Uniunii Europene.

De rezerve importante in Comunitatea Europeana dispun si Spania sau Olanda. Daca aruncam o privire inspre partea de prelucrare a acestor minereuri, constatam ca produsele finite (aluminiul, cupru, zincul sau nichelul) si-au triplat preturile la Bursa de Metale din Londra, incepand cu anul 2005, tocmai in perioada in care Romania inchidea exploatari una dupa alta. Evident, atentia investitorilor a inceput sa se concentreze din nou catre sectorul minier, mai putin insa catre cel din Romania.

Rezervele asteapta investitori

Avem resurse dar nu stim ce sa facem cu ele. Industria miniera din Romania, in mod deosebit sectorul neferoase, a cunoscut un declin aproape total in ultimii 30 de ani, pentru simplul motiv ca nimeni nu s-a gandit sa mai investeasca in acest sector. Conform ANRM, Romania ar mai dispune de resurse posibile de metale neferoase de peste 2,2 miliarde tone, resurse de minereuri feroase de peste 58 miliarde tone, resurse de sare de circa 14-15 milioane tone, resurse ornamentale de 34,5 milioane tone, dintre care 6,39 milioane tone o reprezinta numai marmura.

In tot acest context nimeni nu misca nimic pentru valorificarea acestor resurse. Intr-un interviu pentru Curs de Guvernare, fostul director al Romgaz, Adrian Volintiru, declara ca “„Avem aceasta oportunitate de a gasi metale rare si apreciem ca exista resurse de litiu si cobalt in Romania, care ar fi materie prima suficienta pentru o fabrica de baterii electrice”. Precizam ca in momentul de fata, Adrian Volintiru este directorul general (CEO) al firmei Romanium Metal, specializata in prospectiuni, explorare geologica si eventuala exploatare a metalelor neferoase, inclusiv litiul si cobaltul necesar bateriilor pentru masinile electrice.

In octombrie 2020, ambasadorul de atunci al Romaniei la Berlin, Emil Hurezeanu, declara ca tara noastra are resurse semnificative de cadmiu si litiu, elemente esentiale pentru constructia de baterii electrice, resurse care ar deschide calea unei potentiale investitii a producatorului german Volkswagen intr-o fabrica de baterii pentru masini electrice.

Cu o luna mai devreme, Comisia Europeana (CE) prezentase un plan cu 10 actiuni pentru asigurarea economiilor UE cu materiile prime critice, ocazie cu care a completat lista acestora, cu noi substante ncesare pentru tehnologii si sectoare strategice.

Lista materiilor prime critice are 30 de pozitii, iar dintre cele nou adaugate se remarca litiul, care este esential pentru acumulatorii necesari trecerii la mobilitatea electrica, ca si pentru stocarea energiei.

Daca statul nu face nimic pentru a-si valorifica resursele, speram ca macar companiile private sa nu fie impiedicate sa faca acest lucru.