Clean Hydrogen Alliance si injectarea de hidrogen in reteaua de gaz
Comisia Europeana a prezentat o noua strategie pentru a ajuta industria sa conduca tranzitia catre neutralitatea climatica si leadershipul digital.
Strategia prevede factorii cheie in transformarea industriala a Europei si propune un set cuprinzator de actiuni viitoare, inclusiv o “Clean Hydrogen Alliance” (Alianta pentru Hidrogen Curat), https://www.fch.europa.eu/news/european-commission-announces-clean-hydrogen-alliance , pentru a accelera decarbonizarea industriei si mentinerea leadershipului industrial.
Integrarea sectoriala inteligenta reprezinta o parte esentiala a noii strategii, deoarece isi propune sa utilizeze mai eficient toti operatorii de energie, prin conectarea diferitelor sectoare. Hidrogenul curat este un exemplu primordial (un prim exemplu, un exemplu elocvent) in care acest lucru poate avea un beneficiu real.
In acest context, trebuie pusa problema utilizarii hidrogenului verde in amestec cu gazele naturale, in cadrul unei infrastructuri unice de distributie si utilizare.
Hidrogenul este un candidat veritabil pentru o initiativa la nivelul UE care vizeaza promovarea productiei de gaze curate, care nu contribuie la emisii de dioxid de carbon in timpul productiei, distibutiei si utilizarii.
Primele actiuni pentru introducerea hidrogenului in sectorul energetic implica in mod evident proiecte demonstrative la scara larga care sa permita extinderea ulterioara la nivel national. Aceste proiecte pot incepe (1) de la zero când pentru anumite categorii de utilizatori se pot realiza sisteme de distributie si furnizare de hidrogen 100% sau (2) pot injecta hidrogen in retelele de distributie existente, pentru a fi amestecate cu gaz natural, pâna la o limita sigura. Indiferent de scenariul ales, cadrul legal care se refera la reglementarea si comercializarea gazelor va trebui modificat si adaptat, pentru a permite introducerea hidrogenului in sistemul energetic. Trebuie inteles ca, inclusiv in faza de tranzitie, hidrogenul si gazele naturale nu pot fi tratate separat in contextul unui mix energetic durabil, indiferent daca ne referim la transport, distributie, furnizare, comercializare sau utilizatori finali.
Excesul de energie regenerabila poate fi transformat in hidrogen prin electroliza, iar injectarea hidrogenului rezultat, in calitate de combustibil gazos regenerabil, in sistemul de conducte de gaze naturale, aduce beneficii sociale si de mediu, contribuind la costuri generale mai mici. Costurile suplimentare ale energiilor regenerabile sunt generate de stocare si echilibrare.