De ce nu ajung gazele romanesti si energia electrica in Republica Moldova, daca spunem ca noi avem excedent ?

Exact in urma cu an an, guvernul Ponta semna cu guvernul Republicii Moldova un Memorandum prin care gazoductul Iasi-Ungheni urma sa fie prelungit pana la Chisinau pe teritoriul Republicii Moldova, si pana la Onesti, pe teritoriul Romaniei. Memorandumul mai prevedea realizarea primei interconexiuni de sud a retelei de electricitate intre cele doua tari, Isaccea-Vulcanesti si Vulcanesti-Chisinau, ulterior urmand sa fie efectuat un studiu de fezabilitate pentru inceperea celei de-a doua conexiuni. Un document oficial redactat la inceputul anului de partea romana releva ca, potrivit estimarilor preliminare, extinderea gazoductului Iasi-Ungheni (Republica Moldova) pana la Chisinau presupune o investitie cuprinsa intre 110 si 150 milioane de euro, in functie de capacitatea de transport.

Evident, intre timp nu s-a mai intamplat nimic nici pe partea de gaze si nici pe cea de energie electrica. Paradoxal, in contextul actual, cei doi mari producatori de gaze din Romania (Romgaz si Petrom) ar fi putut beneficia din toate punctele de vedere de piata Republicii Moldova, in conditiile in care pe piata romaneasca vanzarile sunt la pamant, mai ales pe perioada de vara. Pe de alta parte, pretul scazut al gazelor din import obliga autoritatile din Romania sa ia o decizie cat se poate de clara in privinta stoparii sau continuarii programului de liberalizare a pietei pentru consumatorii casnici, in conditiile in care estimarile pentru urmatorii 3-4 ani in ceea ce priveste pretul la gaze raman extrem de optimiste, adica in favoarea unui pret mic.

Cu toate acestea, industria chimica din Romania, principalul consumator de gaze naturale la parametrii superiori (unde se adauga plusvaloare) nu da nici un semn de revigorare. Investitiile in industria chimica ar putea avea mai mult decat oricand un impuls extrem de pozitiv din partea gazelor, dar nimeni nu misca nimic. Continuam sa ne bazam pe centralele termice si pe consumul populatiei, unde arderea gazelor nu aduce practic nici un randament superior. Se manifesta o lipsa totala de reactie la ceea ce se intampla in pietele internationale, cu atat mai mult cu cat gazele naturale sunt considerate, la nivelul Uniunii Europene, o sursa de viitor atat in ceea ce priveste productia de electricitate cat mai ales in domeniul industriei chimice. In Romania nu se intampla nimic, cu exceptia unor discutii inutile vizavi de cat suntem, sau nu, de pregatiti pentru liberalizarea integrala a pietei de gaze.

Saptamana trecuta, presedintele ANRE, Niculae Havrilet, declara ca nu putem creste cu 10% pretul gazelor naturale pentru consumatorii casnici de la 1 iulie, asa cum prevede calendarul de liberalizare, dar nici nu putem vorbi de un pret in jurul a 60 de lei/Mwh, atata vreme cat la iarna pretul ar putea creste spectaculos daca conditiile meteorologice nu vor fi dintre cele mai bune. Furnizorii se vor vedea obligati sa cumpere de pe piata externa si, data fiind posibila situatie de criza (in cazul unei ierni geroase) cu siguranta ca importatorii vor vinde mai scump. Fals din toate punctele de vedere. Un furnizor serios de gaze, bine informat si convins ca legislatia nu se schimba de la luna la luna, isi poate incheia contracte inca de pe acum, cand preturile internationale sunt foarte avantajoase. Cine gandeste insa la viitor? Rezolvam totul din mers, indiferent cu ce costuri.

Revenind la gazoductul Iasi-Ungheni si la prelungirea lui pana la Chisinau si aici am putea spune ca in afara de vorbe nu suntem in stare de nimic. Din start, constructia acestui gazoduct, in care s-au investit peste 30 de milioane de euro, era inutila atata vreme cat el se oprea intr-o zona a Republicii Moldova cu cateva mii de consumatori. Pe de alta parte se stia ca reteaua de transport gaze din Republica Moldova este controlata de catre Gazprom (actionarul majoritar al Moldovagaz) si ca ideal era sa se intre in negocieri cu acestia pentru valorificarea conductelor existente si nu pentru constructia unui nou gazoduct pe care nu se stie cine il finanteaza. Republica Moldova consuma aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, pe care le importa din Rusia. Regiunea separatista prorusa Transnistria consuma la randul ei aproximativ 1 miliard de metri cubi de gaze naturale pe an.Aceasta piata putea deveni una concurentiala daca Romania ar fi stiut cum sa-si valorifice avantajele.

Pe partea de electricitate lucrurile sunt, in aparenta, mult mai simple. Dar cine sa se ocupe de ele? Noi semnam memorandumuri de fatada si a doua zi le-am pus la sertar. Orice tara din Europa este interesata sa-si extinda afacerile in afara granitelor, iar acolo unde are excedent de anumite produse, cum e cazul nostru la energie si gaze, poate juca o carte castigatoare. Statul ca statul, a intrat intr-o inertie bolnavicioasa totala. Ce fac insa companiile, private sau cele in care statul mai are doar pachete de control? De ce nici un manager roman nu priveste mai incolo de propria ograda? In schimb, acesti manageri cauta cu disperare solutii despre cum sa-si protejeze veniturile, in situatia in care piata externa nu evolueaza cum au gandit ei. Halal guverne, halal oameni de business.