Desertificarea bate la usa, dar noi subventionam de 30 de ani fermierii si dam despagubiri pentru seceta fara sa investim nimic in sistemul de irigatii.

Am inteles din prezentarile de pana acum ale autoritatilor ca in Planul National de  Redresare si Rezilienta, Romania isi propune sa aloce sume consistente pentru sistemul national de irigatii. Pana sa ajungem sa punem mana pe banii de la Comisia Europeana, disputa la nivel politic este cum sa mai dam niste despagubiri si niste subventii la energia electrica pentru un sistem care daca ar fi fost functional asa cum l-am mostenit dupa 1990 ar consuma energie cat un combinat siderurgic. Intre timp, Romania este amenintata cu desertificarea.

Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a profetit ca peste vreo doi ani de zile vom avea in jur de un million de hectare de teren arabil ce vor putea fi irigate. Totul tinea, in conceptia domnului Daea, de posibilitatea de acumulare a apei din precipitatii “prin baraje usor de facut”, in principalele bazine geografice, dupa care sa dam drumul apei sa curga pe marile plantatii agricole. Probabil, dupa principiul vaselor comunicante.

„Programul nostru prevede pe termen lung, incepand din 2021, sa intram in alte etape de marire a suprafetelor respective, pana la un milion de hectare, si ele vizeaza si aceste zone, aceste bazine hidrografice unde ai posibilitatea sa acumulezi apa din precipitatii prin baraje usor de facut si sa dirijam aceasta apa pe terenurile agricole”. Fanteziile fostului ministru sunt urmate de ale actualului ministru al agriculturii, care reconuaste ca nu sunt bani in buget pentru irigatii, dar ca la un moment dat s-ar putea subventiona energia electrica la jumatate din pretul ei de piata. Si de aici incepe disputa.

Deputatii din Comisia pentru Agricultura si reprezentantii Ministerului Agriculturii nu au cazut de acord in problema despagubirilor acordate fermierilor dupa seceta din 2020, dar nici in privinta subventionarii energiei electrice pentru sistemele de irigatii, in anul 2021. Concret, bugetul pe 2021 nu prevede și sumele necesare pentru despagubirea fermierilor pentru pierderile inregistrate la culturile de primavara din cauza secetei 2020. Ministrul promisese banii in campania electorala, ulterior s-a razgandit pentru ca brusc nu sunt bani la buget. De altfel, ministrul agriculturii a lansat si varianta subventionarii a doar jumatate din consumul de energie, fara sa precizeze sursa de finantare.

Pe acest fond al lipsei banilor, Comisia pentru Agricultura din Camera Deputatilor sustine acoperirea integrala (din subventii) a consumului de energie pentru irigatii, fara ca cineva sa avanseze la cat s-ar ridica respectiva subventie. Mai mult, considerata ajutor se stat, subventia ar trebui aprobata de catre Comisia Europeana, lucru putin probabil.

In realitate, atat subvebtia cat si despagubirile fermierior nu fac altceva decat sa ingroape si mai mult sistemul de irigatii din Romania. De 30 de ani incoace statul raman subventioneaza intr-un fel sau altul sistemul de irigatii, fara nici un rezultat benefic. Daca cineva ar calcula cati bani au fost directionati inspre subventii si ajutoare (dupa aprecierile noastre este vorba de peste 1,5 miliarde de euro), ar ajunge la concluzia ca prin investirea acestor bani sistemul de irigatii ar fi aratat cu totul altfel in momentul de fata.

Conform specialistilor, inainte de 1990 s-au investit in sistemul de irigatii peste 25 miliarde dolari. S-a ajuns astfel la o suprafata agricola irigabila de circa 3 milioane hectare, din care doar pentru 1,90 milioane hectare fizice sistemul era suta la suta functional, restul de 1,25 milioane hectare fiind amenajate cu sisteme de irigatii aflate in diferite faze de executie.

Dupa 30 de ani am ajuns sa irigam la costuri foarte mari circa 200 de mii de hectare de teren in contextual in care detinem undeva la 10 milioane de teren arabil.

Inainte de 1990, Romania iriga in jur de doua milioane de hectare intr-un complex in care statiile de pompare reprezentau elemental principal. Dunarea, apoi Canalul Dunare-Marea Neagra, parte din canalul Siret si alte amanajari mai reduse la nivelul tarii reprezentau sursa de apa. Aceasta era insa un element secundar, caci transportul apei de la sursa se realize tocmai prin intermediul statiilor de pompare de mare capacitate. Respectivele statii consumau energie electrica. Si consumau extreme de multa energie electrica, pe de o parte pentru ca erau energointensive, pe de alta parte pentru ca o cantitate semnificativa de apa se pierdea prin canalele de transport, care nu mai erau decolmatate.

Cu alte cuvinte, sistemul de irigatii mostenit a devenit total ineficient. Cresterea pretului energiei electrice, dupa 1990 si devalizarea multor statii de pompare au facut ca nici un producator agricol (mare sau mic) sa nu-si poata permita accesul la sistemul national de irigatii decat in conditiile in care primea subventii.

Acelasi sistem perdant se doreste a fi mentinut si in momentul de fata, fara ca cineva sa gandeasca investitii in sisteme modern si eficiente din punct de vedere energetic. Intre timp, desertificarea Romaniei a devenit realitate.