Efectele dezastruoase ale privatizarii sau lichidarii rafinariilor romanesti

Pe fondul scaderii preturilor la energie electrica, titei si gaze naturale, marile companii petroliere din lume au redescoperit o resursa tehnologica neglijata o perioada de timp, tocmai din cauza preturilor ridicate la marfurile amintite: petrochimia. Candva, campioana in lume in procesul de prelucrare a titeiului si gazelor naturale, Romania a ajuns intr-un interval record la eliminarea aproape totala a industriei petrochimice, combinatele de profil disparand odata cu privatizarea rafinariilor si implicit a sectoarelor petrochimice, care valorificau resursele interne de petrol si gaze. “Operatiunile de transformare a gazului si petrolului in produse chimice folosite pentru fabricarea celor mai diferite produse, de la pungi de plastic la vopsea, au devenit vitale pentru a proteja mari companii petroliere precum Exxon Mobil Corp. sau Royal Dutch Shell de cea mai grava scadere a preturilor la energie din ultimul deceniu”, informeaza Bloomberg. “Produsele chimice au revenit in prim plan”, a declarat miercuri directorul financiar de la Royal Dutch Shell, Simon Henry. “Petrochimia a mers foarte bine”, a declarat la rândul sau directorul financiar de la compania petroliera franceza Total SA, Patrick de la Chevardier.

In context, merita sa ne amintim nostalgic de ceea ce puteau face rafinariile din Romania, inclusiv combinatele petrochimice aferente lor. Din punct de vedere al adancimii de prelucrare, rafinariile mari din Romania au fost rafinarii de conversie adanca, toate avand in profilul lor instalatii de cracare catalitica si instalatii de cocsare, ajungandu-se pe aceasta cale la valorificarea adanca a titeiului prelucrat, respectiv 65 % produse albe si 6% gaze pentru chimizare si gaze combustibile, diferenta fiind reprezentata de alte produse ca uleiuri, bitum sau vaseline. In ciuda celor ce sustineau ca nivelul tehnologic al rafinariilor romanesti era unul depasit, factorul de complexitate (indicele Nelson) al rafinariilor mari din Romania era comparabil cu cel al rafinariilor din SUA si era mai ridicat decat cel al multor rafinarii din Europa si Asia. Numai ca guvernantii nostri nu au tinut seama de acest lucru la privatizare.

Revenim cu exemplul platformei Doljchim, intre timp rasa de pe suprafata pamantului, unde a fost creata prima statie pilot de producere a apei grele, pentru ca ulterior sa functioneze acolo a sectie, cu rezultate exceptionale, de ingrasaminte foliale, varf al tehnologiei in domeniu. Mult mai dramatica a fost soarta petrochimiei din Pitesti, care functiona strans legat de rafinaria Arpechim si care era singurul producator din Romania al unor produse petrochimice gen benzen, toluen, stiren, materii prime ce alimenteaza la nivel mondial industrii multiple. Ca sa nu mai spunem ca rafinaria Arpechim avea cea mai mare capacitate de productie de bitum, materie prima destinata miilor de kilometri de autostrada si soselelor pe care asteptam sa le utilizam. Rafinaria Petromidia a reusit sa-si pastreze sectia de petrochimie dar nu se stie ce se va alege de ea dupa recenta vanzare catre chinezi. Austriecii de la OMV nu au inchis doar Doljchim, ci si rafinaria Arpechim, care prin inchiderea petrochimiei la Pitesti a taiat singura sursa de alimentare cu materie prima a combinatului Oltchim, pentru producerea de granule de PVC, triplandu-i acestuia costurile cu materia prima din surse externe si scotandu-l dintr-o piata in care era leader detasat. Este absolut inutil sa mai amintim de Rafo Onesti si de tot ce tinea de acest complex petrochimic in ecuatia industriei de profil romanesti.

Iata ca, dupa ce noi am eliminat tot ce putea fi competitiv in sectorul petrochimie, marile companii occidentale isi acopera deficitul de vanzari din zona combustibililor tocmai prin aportul industriei petrochimice. In perioadele in care pretul petrolului si gazelor naturale era unul ridicat, operatiunile de petrochimie erau doar o nota de subsol in bilanturile gigantilor petrolului. In prezent insa, când majoritatea marilor companii petroliere pierd bani de pe urma diviziilor de explorare si productie, petrochimia a devenit una dintre cele mai importante, daca nu cea mai importanta, sursa de venituri. Explicatia este data de faptul ca preturile mici la gaze si petrol care provoaca pierderi diviziilor de explorare si productie inseamna materii prime mai ieftine si profituri mai mari pentru operatiunile din petrochimie.

Un exemplu este tocmai situatia de la Exxon Mobil, cea mai mare companie petroliera din lume. In primul trimestru, divizia de petrochimie a fost responsabila pentru aproape 75% din profitul de 1,8 miliarde de dolari raportat de grupul american. Comparativ, in urma cu doi ani, când petrolul se tranzactiona la peste 100 de dolari barilul, divizia de petrochimie a fost responsabila pentru mai putin de 13% din profitul de 7,8 miliarde de dolari inregistrat in primul trimestru din 2014 de Exxon Mobil.

Situatia a fost similara la toate marile companii petroliere, inclusiv Shell Total si British Petroleum, in primul trimestru.

Chiar daca odata cu revenirea preturilor la petrol si gaze, marjele din petrochimie vor incepe probabil sa scada, directorii companiilor petroliere cred ca operatiunile de petrochimie vor profita de pe urma faptului ca cererea pentru plastic pe pietele emergente ramâne puternica, in conditiile in care tot mai multi oameni intra in rândul clasei mijlocii. Si mai important este faptul ca giganti precum Shell si Exxon au investit in noi facilitati de productie, sau au retehnologizat unele existente, pentru a profita de abundenta unui produs colateral al boom-ului industriei de sist din Statele Unite, etanul. In loc sa utilizeze produse rafinate mai scumpe, precum nafta, ca materii prime pentru fabricile petrochimice, ele folosesc direct etanul, mai ieftin.