Exclusiv: Conducta Iasi-Ungheni a inceput deja sa toace bani din buzunarile consumatorilor romaniExclusive: The Iasi – Ungheni Pipeline Already Drains Romanian Consumers’ Money
Presedintele Traian Basescu a efectuat o vizita secreta, vineri, la santierul constructiei conductei Iasi – Ungheni, unde a constatat cu stupoare nu numai faptul ca nu exista “un santier”, dar chiar au disparut conductele care urmau a fi folosite pentru constructia gazoductului.
Fapta este trecuta in revista de presedinte, care a tinut sa precizeze ca asteapta un telefon atunci cand incepe lucrarea.Tot ceea ca spunem noi aici este de domeniul inimaginabilului.
Atat, nimic mai mult.
Deteriorarea imaginii Romaniei, care a mintit in fata celui mai inalt reprezentant al UE pe energie, a imaginii companiei TRANSGAZ, o societate “aproape multinationala”, prin cele 42% dintre actiunile deja vandute, ne va costa, su sigurant scump. Dincolo insa de acest aspect, ne intrebam, iar actionarii ar trebui sa faca la fel, cine suporta costul platit pentru a inchiria conductele si camioanele, pentru incarcarea acestora in masini speciale, pentru a le transporta cateva sute de lilometri, pentru a le descarca, a le suda, a le taia, a le incarca din nou, a le transporta alte sute de lilometri, a le descarca la locul de unde au fost luate ? Operatiunea a ramas total nevazuta (la acestea se adauga autorizatii de circulatie pe drumurile publice a camioanelor si macaralelor care sunt de ordinul a mii de euro), iar presedintele spune ca asteapta un telefon.
Nici presedintele, nici alte institutii nu s-au sesizat ca s-au cheltuit ILEGAL bani, de o companie privata (prin cei 42% si managementul privat instalat) – TRANSGAZ- si care vor fi recuperati – de asemenea ilegal – de la consumatori, inclusiv de la populatie, aceste cheltuieli introducandu-se in cresterea de pret a gazelor.
Asteptam, in urma actiunii, deosebit de grava, ilegala sub aspectul costurilor pe care o companie le va face pentru a simula un fals santier, sa se solicite demisii, sa se incerce sa se recupereze costurile, sa se previna trecerea acestor costuri in buzunarul populatiei.
“Esecurile” unui management de stat, a unor companii care aveau ca actionar majoritar statul: proiectul Nabucco, gaze ieftine pentru unii consumatori, platite de catre ceilalti, care erau (sunt) decontate de catre noi prin creseterea pretului la gaze in ultimii 10 ani (cresterea tarifelor componente ale pretului final) nu mai trebuie sa fie acceptate si sa fie platite tot de catre noi.
Este timpul sa plateasca cei care gresesc, pentru ca STATUL nu mai este practic singurul raspunzator. De data aceasta sunt PRIVATII, iar acestia iau bani grei pentru ceea ce fac, salarii ca manageri sau dividende ca actonari.
Este suficient ca NOI, in calitate de consumatori, sa ingreunam buzunarele unor actionari privati si a unor manageri privati din cadrul acestei companii? Credeti ca este cazul sa le decontam inclusiv greselile facute intentionat, sau nu?The Romanian president Traian Basescu unexpectedly inspected on Friday the construction site of the Iasi – Ungheni pipeline, where he was stunned not only by the absence of any ‘site’, but also by the fact that the pipe sections to be used for assembling the gas pipeline had disappeared.
The president noted the situation and stated that he expects a phone call when the works will actually begin. All these are utterly unimaginable..
No more, no less.
We will surely pay dearly for Romania’s loss of face due to lying to the highest EU official for energy and for the damages to the image of Transgaz, a quasi-multinational company, as 42% of its shares are already sold. But beyond this, we ask ourselves – and the shareholders should also ask themselves – who pays for the cost of leasing the pipes and the trucks, for loading them on special lorries, for carrying them hundreds of kilometers, for unloading, welding, cutting, reloading and carrying them back on the same distance, only to be stored back? This operation was completely undercover, and we must add road transportation permits for the trucks and cranes, on the order of thousands of euros – and the president says he expects a call.
Neither the president, nor other authorities noted the illegal spending by a private company (by the 42% and by the private management in office), namely Transgaz, an expense that will be recovered also illegally, from the consumers, including the households, by hiding them into the risen prices of gas.
As a result of this very serious action, illegal in terms of costs of simulating this fake construction site by a company, we are expecting demands of resignations, attempts of recovering the costs, efforts to prevent the transfer of these costs to the ordinary people.
The failures of a public management of companies where the state was the majority stockholder -the Nabucco project, cheap gas for privileged consumers paid by the unfortunate ones, items paid by all of us through the increase of the gas prices during the last decade, by higher tariff components of the end price – should not be further tolerated and funded by everyone.
It is time for the authors of these errors to pay, because the state is no longer the only responsible. This time, the culprits are the private parties paid heavily for their roles, through managers’ wages and shareholders’ dividends.
Is it not enough that we the consumers shove fortunes to the private shareholders and private managers of this company? Do you think we should also pay off their intentional faults?
desteptiilor, in loc sa citati politicieni chiori, mai bine v-ati face treaba si temele cand scrieti un astefl de articol. In primul rand banii care se vor folosi si “toca” la acest proiect is fonduri europene, doi, cei de la UE in frunte cu Ottinger stie exact cand trebuie finalizat proiectul si nu labariile romanesti din presa de doi bani si trei, cel responsabil de toata tarasenia asta nu este Transgaz(care este numai consultant ca de nu is destui specialisti la baneficiar) ci cel care a cerut si finantarea si care este si beneficiarul direct, adica ANRM!!!!Destepti de reportari ce sunteti si sa va puna dracu sa va dati dupa cu pumnu in piept ca ce documentatii ati facut cand informatia asta este oficiala si trebuia numa sa o cautati nu sa o primiti de la mine pe tava!!!
Doamna Tutuleana
1. ANRM este proprietarul intregului SNT, inclusiv al viitoare interconectarii care urmeaza a fi realizata.
2. UE aloca 7 mil euro din cele 28 mil de euro, cat este contravaloarea proiectului, restul sunt bani romanesti
3. Costurile unei astfel de operatie de „imagine publica” se ridica la 20-50 mii euro si cineva a suportat aceasta suma. Aceste tevi au fost luate de pe o alta locatie a TGZ, care se gaseste la 400 de km si transportate dus-intors.
Lucrurile sunt cat se poate de clare, ne-am apucat de conducta asta ca si de aia cu Bulgaria, pentru ca ne-a pus UE sula-n coaste. Adica sa ne interconectam cu alte retele. In fond nu-i nimic rau in asta, numai ca noi facem lucrurile romaneste, in bataie de joc. Eu cred ca publicatia are dreptate cand face aceste afirmatii.
suntem de rasul lumii, am facut conducta cu ungurii si nici acu nu e gata, o facem si pe asta ca sa ce? sa cheltuim bani? apropo, da dusi cu pluta mai suntem, tutuleana, chiar nu pricepe asta? e vorba si de banii tai, poate asa te intereseaza