Exclusiv: Cum bate statul cuie in palma managerului privat

Procesul de incredintare a conducerii unor companii de stat catre administratorii privati nu are nici un sens atata vreme cat reforma structurala la nivel administrativ ramane incremenita. Dupa ce am aratat cum s-a copiat un model vestic performant si apoi a fost adaptat specificului dambovitean, in aceasta analiza vom surprinde doar cateva din obstacolele reale puse in fata managementului privat tocmai de catre statul roman, obstacole care seamana mai curand cu pregatirea naufragiului total al societatilor din domeniul energetic. Incepem prin a comenta cazul Romgaz, companie care a incercat trecerea de la sistemul unitar la cel dualist inca din vara anului trecut.

Managementul privat a fost aprobat, in cadrul ROMGAZ , in anul 2012 prinHotararea AGA nr 12/2012 publicata in M.O. (http://www.romgaz.ro/fileadmin/user_upload/AGA_2012/AGEA-25_sept/Hot_AGEA_Nr._12_din_26_septembrie_2012.PDF) Hotararea AGA prevede modificarea modului de administrare al societatii de la „sistemul unitar” la „sistemul dualist”, aproba noul Statut al Societatii ca fiind cel dualist si stabilea data de 11 octombrie 2012 ca fiind „data de inregistrare a actionarilor asupra carora se vor rasfrange efectele Hotararii AGA”.

Cu toate acestea, pana in prezent, nu s-a produs nici o modificare.

SurpinzatorConvocatorul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 7 februarie 2013, anunta modificarea Statului vechi prin cuprinderea a inca unei Sucursale, ca si cand nu ar exista Horararea AGA din 26 septembrie 2012. Recunoastem in aceste fapte PRACTICA ROMANEASCA, de acum si dintotdeauna, de a aproba in aparenta ceea ce ne solicita UE, CE, BM , dar, in realitate „ facem tot cum stim noi!”

Un manager profesionist poate îmbunatati activitatea si procesele interne, poate eficientiza activitatea, poate determina cresterea profitului, insa nu poate schimba gandirea paguboase din capul politicienilor (suntem la putere, deci noi hotaram, decidem etc.) asupra societatilor cu capital de stat (ce daca nu platim, tot de stat suntem) si a oamenilor (capital de stat inseamna ca este a noastra a tuturor, deci trebuie sa furnizeze gratis).

In fapt, problema este mult mai complexa si ea se complica la relatia actionar – (administrator) management. Managerul privat doreste sa castige cat mai mult intr-un termen cat mai scurt, in schimb, actionarii (in cazul partilor detinute de stat) nu stiu ce vor! Nu au nici o strategie! Si astfel apar dicrepantele intre obiectivele Managerului Privat (concrete, clare, masurabile si determinabile) si cele ale actionariatului stat (nedeterminate). Toate acestea determina alunecari sau deturnari ale Managerului Privat inspre actiuni care tocmai se doreau a fi evitate prin aceasta masura de introducere a managementului privat.

In fata managementul privat vor aparea insa si alte provocari ce tin de functionarea companiile de stat. Vorbim aici despre „filozofia” institutilor abilitate sa controleze doar societati de stat (Curtea de Conturi, Corpul de Control al Primului Ministru si Corpul de Control al Ministrului). Aceste entitati, dincolo de faptul ca sunt folosite de multe ori pe post de „caine asmutit” in functie de interesle politice, de grup etc., au o mare problema in a intelege notiunea de afacere, de oportunitate, de abordare pe termen lung si se rezuma la o simpla analiza contabila anuala.

Iata cateva perle iscate de a lungul vremii intre abordarea „de contabil” si cea de afacere:

– faptul ca managementul TRANSGAZ a actionat in spiritual afacerii si nu a platit taxa pentru licenta de dispecerizare (intre noi fie vorba o alta mare pacaleala cu scopul de a stoarce bani) si a luptat sa demonteze „idiotenia actului legislativ” a fost interpretat de catre Curtea de Conturi astfel: „managementul a adus prejudicii la bugetul de stat”, desi acesti bani neplatiti au insemnat in fapt profit pentru TRANSGAZ, venituri la bugetul de stat din impozitul pe acel profit suplimentar, dividendele incasate de stat din acel profit suplimentar, cresterea valorii actiunilor TRANSGAZ (implicit a valorii detinute de statul roman). Ca sa nu mai vorbim ca, in final, si banii din divedede si cei din licenta ajung tot la bugetul de stat! Deci unde este prejudiciu?

– achizitia gazelor naturale pentru o perioada lunga de timp, conform practicilor internationale, prin relationarea pretului cu un pret de referinta (titeiul), poate determina in anumiti ani pozitionarea acestuia sub pretul din alte surse. In aceste conditii, acelasi organ de control arata ca nu au fost luate masurile necesare pentru a prevedea asemenea ipostaze, iar aceasta „pierdere” este considerata prejudiciu, fara ase vedea ca in anii anteriori s-au obtinut preturi peste alte surse.

– facturarea produselor sau servicilor in firmele cu capital de stat se realizeaza in ultima zi din luna de livrare, chiar daca inchiderea lunii se realizeaza in a doua parte a lunii urmatoare de livrare, cu scopul de a plati TVA si impozit in luna imediat urmatoare lunii de livrare. Aceasta inseamna ca in aceste societati se platea TVA si impozitul pe profit, inainte ca bani sa fie incasati, tocmai pentru a asigura venituri la bugetul de stat, desi acest fapt determina „pierderi financiare.” Banii respectivi puteau fi platiti cel putin la interval de o luna, timp in care sa se incaseze bani din dobanzi prin depunerea banilor in banci (aceste pierderi finaciare la nivelul companiilor cu capital majoritar de stat prin modul de facturare aplicat in prezent se ridica la 5,3 mil $/an). Nici un manager privat nu va accepta acest tertip prin care statul beneficiaza exclusiv de rezultate.

– livrarea gazelor catre societati de stat care nu platesc gazele naturale decat cu interzieri foarte mari. Aceasta practica eradicata pentru o scurta perioada (ani 2010-2011), este imposibil a fi inteleasa de catre un manager privat.

Opacitatea acestor institutii, care se marginesc la contabilitateta unor ani financiari, nu permite practic dezvoltarea afacerii si atunci, in fapt, managerul privat de la societatile de stat nu va actiona ca un manager privat, ci ca o „struto camila” similar multor alte activitati preluate din Vest,dar aplicate ca in Est. Procesul isi va dovedi ineficienta urmand ca dupa 3 – 4 ani, exact aceeasi politicieni care au sustinut cu tarie managementul privat sa ajunga sa-l critice, cu aceeasi tarie (a se vedea cazul PETROM, DISTRIGAZ NORD, DISTRIGAZ SUD etc.).

Din noua abordarea romaneasca, superficiala, specifica prin a prelua doar de ici si de colo cate o idee fara a contura un mecansim atotcuprinzator, refuzand cu indarjire realizarea reformelor structurale,ajungem la concluzia ca refuzam in realitate ruperea de un trecut (economia socialista) si efectuarea unui pas inspre viitor (economia de piata).

Desi au trecut 23 de ani de la schimbarea regimului politic, institutile de stat locale sau centrale nu au iesit din sfera oranduirii socialiste, actionand in continuare in aceeasi maniera. Filozofia statului roman de ura fata de privat (promovata zeci de ani in perioada comunista) nu se mai afirma pe fata, dar se simte in „aerul respirat de autoritati”: suprataxarea veniturilor, supraimpozitarea salarilor, cresterea numarului controalelor (privatii sunt sursa tuturor relelor).

In aceasta abordare bolsevico-socialista promovata de institutile de stat din Romania, sa-ti propui sa pui manageri privati la societatile din domeniul energiei, fara sa faci o reforma structurala a institutilor colaterale este ca si cum ti- ai pregati singur un naufragiu. Astfel, o alta idee buna, care si-a dovedit eficienta in tarile vestice, se risipeste pe meleagurile frumoase, dar din pacate locuite de romani.