Forumul Atomic Roman solicita Comisiei Europene includerea energiei nucleara in Fondul pentru o tranzitie justa
Forumul Atomic Roman (ROMATOM) a transmis Comisiei Europene in data de 12 martie 2020, pozitia sa cu privire la Propunerea de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului, de instituire a ”Fondului pentru o tranzitie justa”, document care desi prevede transformarea Europei in primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon pana in 2050, exclude beneficiile si oportunitatile generate de dezvoltarea sectorului nuclear de producere a energiei, in atingerea acestei tinte.
ROMATOM saluta propunerea Comisiei Europene de a oferi sprijin pentru decarbonizarea sectorului energetic si de a acorda asistenta financiara regiunilor dependente de combustibilii fosili, dar, in acelasi timp, regreta ca propunerea Comisiei Europene exclude energia nucleara din acest acord si mecanismele de finantare asociate.
Exista argumente solide din partea unor institutii si asociatii internationale independente, care au o reputatie incontestabila, cu privire la rolul jucat de energia nucleara, impreuna cu tehnologiile regenerabile, atat in prezent, cat si pentru atingerea obiectivelor unei economii fara emisii de carbon pâna in 2050, precum:
- Raportul IPCC „Incalzirea globala de 1,5 ° C”, octombrie 2018, care recunoaste ca „energia nucleara este esentiala pentru ca lumea sa mentina incalzirea globala sub 1,5 grade”, subliniind faptul ca „… riscurile de sanatate sunt reduse (pentru sectorul nuclear) pe unitatea de productie de energie electrica”, iar „suprafata ocupata (de tehnologiile nucleare) este mai redusa decât cea ocupata de alte surse de energie…”
- Raportul OCDE/AIE „Energia nucleara intr-un sistem energetic curat”, 2019, considera ca „intrucât energia nucleara se confrunta cu un viitor incert in numeroase tari, lumea risca un declin abrupt in utilizarea acesteia in economiile avansate, care ar putea duce la miliarde de tone de emisii suplimentare de carbon” iar „lipsa extinderii duratei de functionare a centralelor nucleare existente si (nerealizarea) proiectelor noi poate conduce la suplimentarea de emisiilor de CO2 cu 4 miliarde de tone.”
- Raportul Consiliului Mondial al Energiei „Scenarii energetice mondiale 201 Viitorul sectorului nuclear: Diverse armonii in tranzitia energetica ”, ilustreaza faptul ca„ Exista o recunoastere tot mai raspândita a faptului ca energia nucleara se va regasi in viitorul mix energetic global si va contribui la dezvoltarea durabila”, aducand argumente concrete in acest sens
- si nu in cele din urma, Comunicarea Comisiei Europene „O planeta curata pentru toti”, din noiembrie 2018, afirma ca „pâna in 2050, peste 80% din energia electrica va proveni din surse de energie regenerabila (crescand componenta amplasata pe mare – off-shore). Impreuna cu o pondere de energie nucleara de aproximativ 15%, aceasta va fi coloana vertebrala a unui sistem de energie european fara emisii de carbon”, apreciind ca„aceste tranzitii sunt asemanatoare cu caile globale analizate in raportul IPCC”.
In prezent in Uniunea Europeana, energia nucleara asigura 50% din totalul productiei de energie electrica curata, peste un milion de locuri de munca, aducand o contributie de peste 500 de miliarde de Euro la PIB-ul UE. România are o productie semnificativa de energie electrica bazata pe combustibili fosili, cu o pondere vizibila a carbunelui. Ambitia de a inlocui combustibilii fosili exclusiv cu surse regenerabile, pe parcursul drumului de decarbonizare catre anul 2050, fara a mentine flota nucleara existenta, prelungindu-i durata de functionare si dezvoltând-o mai departe cu unitati nucleare noi, precum si prin noi reactoare mici modulare de generatie IV, nu este realista, chiar si in conditiile unor interconexiuni crescute cu retelele electrice vecine.
Prin urmare, industria nucleara din România (12.000 de locuri de munca, contributie de 5,7 miliarde Euro la PIB-ul national), cea mai mare parte facând parte din ROMATOM, cere o reconsiderare fara echivoc din partea institutiilor europene a rolului energiei nucleare pentru a obtine un mediu curat, prosperitate si o siguranta energetica sporita.
Pentru a avea o adevarata tranzitie „justa”, este esential ca energia nucleara sa fie inclusa in Fondul pentru o tranzitie justa, („Just Transition Fund”), beneficiind totodata de un sprijin semnificativ pentru cercetare, dezvoltare si inovare, pentru dezvoltarea tehnologiilor nucleare avansate, cu un grad mai mare de siguranta si flexibilitate.