Baietii destepti isi avertizeaza clientii de cresterea pretului
Hidroelectrica obtine preturi astronomice pe bursa de energie
Licitatiile organizate ieri de catre Hidroelectrica pe platforma OPCOM (Piata Contractelor Bilaterale-PCCB) s-au finalizat cu un nou suuces pentru societatea intrata in insolventa. La fel ca in urma cu o saptamana, cand Hidroelectrica a scos doua pachete de energie, pentru care au concurat peste 30 de traderi, iar pretul final obtinut a fost aproape dublu fata de cel practicat in contractele cu baietii destepti, Hidroelectrica a dat lovitura si de data aceasta.
Concret, cele sase sedinte de licitatie au scos din buzunarele traderilor un pret mediu de peste 250 lei/MWh, in conditiile in care s-a pornit de la un pret de 189 lei/MWh. Practic, la acest nivel Hidroelectrica obtine dublu fata de pretul de productie si aproape dublu fata de pretul avut initial in contractele directe cu furnizorii de energie la care tocmai le-a reziliat contractele.
Astfel, la prima licitatie au participat 9 traderi, castigatorul final fiind companie GDF Suez Energy Romania, la un pret adjudecat de 260,10 lei/MWh. Urmatoarele sedinte de licitatii au avut ca finalitate urmatoarele aspecte:
-16 participanti, pret final 267,77 lei/MWh, castigator Tinmar SRL;
-10 participanti, pret final 248,30 lei, castigator Transenergo;
-10 participanti, pret final 250,20 lei/MWh, castigator Transenergo;
-16 participanti, pret final 260,16 lei/MWh, castigator Enex;
– 14 participanti, pret final 265,23 lei/MWh, castigator GDF Suez Energy Romania.
Reamintim ca in urma cu o saptamana Hidroelectrica a mai vandut pe bursa o cantitate de energie de 7 GWh, pretul de pornire fiind de 189 lei/MWh, electricitate livrata in varf, între orele 07.00 si 22.00.
Intre timp, de cealalta parte a baricadei, baietii destepti care au pierdut contractele preferentiale cu Hidroelectrica, si ne referim in speta la Alpiq, respectiv Energy Holding (in total acestia beneficiau de aproape 4 TW energie hidro), isi ling ranile si incearca sa compenseze energia pierduta prin oferte de cumparare la preturi aproape duble fata de cele avute initial. Mai grav este insa altceva, clientii acestora, respectiv consumatorii eligibili de energie sunt avertizati ca vor trebui sa plateasca mai mult pentru cantitatea contractata, sau, in cel mai rau caz vor fi nevoiti sa-si caute alt furnizor.
Daca Energy Holding a contestat in instanta decizia administratorului Hidroelectrica de a rezilia contractele de energie, alti furnizori s-au impacat cu ideea. „Incepand cu ziua imediat urmatoare denuntarii contractului incheiat cu Hidroelectrica, pretul energiei electrice pe care o veti achizitiona de la societatea noastra va fi, temporar, egal cu pretul orar PZU aplicat pe curba de consum a societatii dumneavoastra si publicat pe site-ul OPCOM”, se arata intr-o nota trimisa de unul dintre marii furnizori catre consumatorii din portofoliu.
De asemenea, „in decurs de doua-trei saptamani, societatea va face demersuri in vederea achizitionarii cantitatilor de energie electrica necesara furnizarii si va va invita la negocieri in vederea stabilirii pretului de furnizare…” Nu in ultimul rand, consumatorilor li se sugereaza ca pot opta pentru schimbarea furnizorului de energie electrica, sau, in cazul in care nu se ajunge de comun acord la un pret de furnizare negociat, se va trece la aplicarea clauzei de reziliere unilaterala a contractului dintre cele doua societati.
Asta da lovitura, care confirma insa ca amenintarile initiale privind retragerea unor baieti destepti de pe piata romaneasca de energie sunt vorbe-n vant. Vom reveni.
Reactia este cat se poate de normala, cu toate ca depinde cat de mare este cresterea de pret solicitatata. Eu ma indoiesc ca daca baietii destepti cumparau energie ieftina o revindeau apoi tot ieftin catre consumatorii eligibili. Profitul revenea baietilor destepti si in nici un caz celorlalti actori din piata, respectiv de pe firul producator-distribuitor-furnizor-consumator. Ar fi interesant de stiut cu cat vindeau furnizorii acestia energia electrica de la Hidroelectrica.