Inainte de lansarea oficiala, programul “Casa Verde” starneste inca controverse
Tehnologiile romanesti inventate in domeniul eficientei energetice sunt absolut ignorate, fara nicio explicatie, atat de Ministerul Mediului, cat si de Administratia Fondului pentru Mediu si Ministerul Energiei, a declarat, marti, intr-o dezbatere pe tema programelor ‘Casa Verde’ si ‘Casa Verde Plus’, Cristian Parvan, presedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din Romania.
“Suma alocata programelor ‘Casa Verde’ si ‘Casa Verde Plus’ este mica, daca tinem cont ca in Franta sumele ajung la miliarde de euro. Programele ‘Casa Verde’ si Casa Verde Plus’ nu iau in considerare absolut deloc necesitatea ca, gradual, sa schimbam sistemele de incalzire in foc deschis. In schimb, ajungem direct la tehnologii sofisticate, foarte bune, eficiente, dar neclar de ce au fost alese, cum ar fi, de exemplu, pompele de caldura. E foarte bine ca se merge pe pompe de caldura, dar momentan nu s-a lamurit cine, de ce si pentru ce s-a ales aceasta modalitate de incalzire pentru a fi inclusa in program. Avem tehnologii romanesti absolut ignorate, fara nicio explicatie, atat de Ministerul Mediului, cat si Fondul de Mediu si Ministerul Energiei. Programul este bun si nimeni nu contesta faptul ca se reia acest program, insa modul de punere in discutie timp de 10 zile, in perioada asta, nu este potrivit. Au mai fost situatii cand s-au pus in dezbatere publica diferite chestiuni de la Craciun si pana dupa Revelion”, a spus Parvan, citat de agerpres.
Acesta a adaugat ca, in cazul celor doua programe, este nevoie de revizuirea Ghidului pus in dezbatere publica, in special la capitolul sistemelor de incalzire.
“Nu cred ca se procedeaza transparent in acest mod si cred ca e nevoie de o revizuirea Ghidului, in special pe sistemele de incalzire propuse, dar si pe cresterea alocarilor financiare. In bugetul pe anul 2015 – 2016 s-au prevazut 700 de milioane de lei sub forma de credite administratiilor locale pentru a trece iarna. Vom urmari cati bani vor fi alocati pentru iarna anului 2016 – 2017 si ne vom gandi daca doar o parte din acesti bani ar putea sa fie folositi pentru a suplimenta bani de la un astfel de program. Nu mai vorbim despre banii de la BEI, BERD. Romania a facut imprumuturi, dar nu stim cum i-au folosit. Vom vedea cati bani vor fi alocati pentru ‘fum’, pentru iarna 2016 – 2017”, a mentionat Cristian Parvan.
La inceputul lunii august, reprezentantii Asociatiei Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS) atentionau ca lista materialelor ecologice aferenta programului ‘Casa Verde’, lansat recent in dezbatere publica de Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor (MMAP), cuprinde produse de izolatie care pot afecta sanatatea. Produsele reclamate sunt vata minerala bazaltica si lana.
In acest context, producatorii de polistiren expandat din Romania au transmis oficialitatilor o adresa prin care au solicitat ‘revizuirea urgenta a programului si promovarea de solutii cu adevarat ecologice in programul privind efectuarea de lucrari destinate eficientei energetice’.
Ulterior, ROMEPS a anuntat ca respectiva solicitare a fost aprobata de catre reprezentantii ministerului de resort si ai AFM.
Ministerul Mediului a lansat in dezbatere publica, in data de 26 iulie, programele ‘Casa Verde’ si ‘Casa Verde Plus’, dedicate celor care doresc finantare pentru dotarea caselor cu sisteme de producere a energiei nepoluante si izolarea lor cu materiale ecologice.
Programele se vor afla in dezbatere publica timp de 10 zile, urmand sa fie lansate oficial in luna august. Astfel, pentru acest an, bugetul programului “Casa Verde” ajunge la 138 de milioane de lei, din care 60 de milioane de lei pentru populatie.
Conform ministrului Mediului, Cristiana Pasca Palmer, ‘o persoana fizica poate primi o finantare de 6.000 de lei pentru achizitia unor panouri solare care sa asigure apa calda menajera, adica 100% din costuri’.
‘In cazul achizitiei unei pompe de caldura, finantarea ajunge la 8.000 de lei, adica 70%-80% din costurile totale”, a afirmat Pasca-Palmer, la conferinta de lansare a proiectului, eveniment organizat intr-o casa eficienta energetic, respectiv casa Solaris din localitatea Voluntari.
Pentru cladirile publice se pot obtine finantari de pana la 90% din proiect, dar nu mai mult de 500.000 de lei pentru unitatile de cult si doua milioane de lei pentru institutiile publice. Pentru primarii, subventia este de maximum patru milioane de lei pentru orasele cu peste 100.000 de locuitori si scade gradual pana la 500.000 de lei pentru localitatile cu mai putin de 3.000 de locuitori.