Incompetenta guvernului si a primariei Capitalei a dus la distrugerea celui mai mare sistem centralizat de incalzire din Romania
Subventii de mii de miliarde de lei a inghitit in ultimii 25 de ani sistemul centralizat de incalzire din Bucuresti, in paralel cu o crestere a pretului gigacaloriei si apei calde. La aceasta rispia de bani nu au contribuit doar cetatenii Capitalei, ci fiecare roman, caci taxa de cogenerare si subventiile venite direct de la guvern sunt platite de catre toti consumatorii de energie din Romania. Cu toate acestea, la inceputul fiecarei toamne, autoritatile dau din colt in colt nestiind cum sa mai treaca o iarna fara a se pune problema intreruperilor in alimentarea cu apa calda si caldura. Si, prin mecanisme oclute, alti bani se scurg inspre cei doi agenti economici implicati in joc (ELCEN si Radet), fara ca problema sa fie cat de cat rezolvata.
Panica creata in aceste zile in urma anuntului Romgaz ca din 15 octombrie ar putea sista furnizarea de gaze catre producatorul de agent termic si apa calda-ELCEN a readus in discutie situatia disperata in care se afla compania de utilitati, trasa la fund de catre distribuitorul de caldura-Radet, a caror creante depasesc fabuloasa suma de 3 miliarde de lei. Nu numai datoriile sunt problema Radet, ci si infrastructura aflata la dispozitie, care este intr-o stare jalnica si are pierderi ce pot ajunge in timpul sezonului rece si la 40%. Cum sa nu se mai debranseze locuitorii Capitalei, in aceste conditii de la sistemul centralizat?
In urma cu doua saptamani, vicepresedintele ANRE, Emil Calota dadea asigurari ca pretul agentului termic in Capitala nu va creste in aceasta iarna si ca implicit nu vor fi probleme in aprovizionare. La randul lui, ministrul Energiei, Andrei Gerea, declara ca se are in vedere creearea unui Radet 2, care sa plece ca o societate curata, iar Radet 1 sa ramana cu datoriile de peste 3 miliarde de lei si cu mila Domnului. Nici un cuvant insa despre retele, despre performanta Elcen, despre fuziunea celor doua societati si despre cum s-au cheltuit de-a lungul anilor subventiile pompate in acestea.
Nu are rost sa intram in amanuntele acestei afaceri pentru ca am facut-o de-a lungul acestor ani si nimeni nu a tinut seama de asta. Amintim doar ca, inainte nastrusniciei domnului Gerea de a mai infiinta un Radet, in urma cu un an acelasi guvern avea in calcul divizarea ELCEN. Si peste toate aceste idei si initiative mai sunt si acte semnate intre Primaria Capitalei si Guvernul Romaniei prin care cele doua entitati trebuiau sa fuzioneze inca din 2013. Cum se pot uita cu atata usurinta toate aceste demersuri, acte oficiale de altfel, pentru care s-au cheltuit timp si bani? Problema cea mai grava la nivelul sistemului centralizat de incalzire vine din incompetenta celor care nu au stiut cum sa-l gestioneze, in ciuda faptului ca s-au risipit miliarde de lei in actiuni de supravietuirea lui. Poate ca o sa revenim asupra acestui subiect.
Pana atunci, nu fara lehamitea de rigoare, amintim cum au gasit autoritatile sa mai impinga falimentul sistemului centralizat din Bucuresti pentru inca o iarna. Sa nu credeti insa ca lucrurile sunt deja aranjate. Asistam la o initiativa doar, pe care guvernul Ponta o va completa cu siguranta cu alte sume importante de bani, incasati nu numai de la bucuresteni, ci de la intreaga populatie a Romaniei. Dormiti in pace cetateni care v-ati instalat in locuinte centrale de apartament. Guvernul are grija sa va taxeze pentru ca ati avut acest curaj.
Redam mai jos, fara comantarii, pozitia ELCEN fata de situatia de criza aparuta.
“Electrocentrale Bucuresti (ELCEN) a ajuns la un acord impreuna cu Romgaz, compania care asigura gazele naturale pentru centralele termice din Capitala, astfel incat furnizarea de gaze sa nu fie intrerupta dupa 15 octombrie, iar bucurestenii sa beneficieze de apa calda si caldura in sezonul de iarna. Cele doua companii vor decide modul in care se va realiza reesalonarea, pe o perioada de doi ani, a datoriilor acumulate de ELCEN catre furnizorul de gaze (362 milioane lei, inclusiv penalitati).
Subliniem faptul ca ELCEN a acumulat aceste datorii catre furnizorii de gaze, ca urmare a faptului ca societatea nu a incasat, in ultimii ani, de la RADET Bucuresti, distribuitorul de energie termica din Capitala, sumele aferente livrarii energiei termice. Astfel, datoriile totale ale RADET catre ELCEN, la data de 31.08.2015, erau in valoare de 3,58 miliarde lei. In decembrie 2008, RADET/Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) au esalonat integral datoriile inregistrate la acel moment (din perioada 2007 – noiembrie 2008), in valoare 743 milioane lei, pe o perioada de trei ani.
Din aceasta esalonare, PMB a ramas restanta cu 259 milioane lei. Desi, prin protocolul semnat in 2008, RADET si PMB s-au angajat sa achite facturile curente la scadenta, acest lucru nu s-a intamplat. Mai mult, RADET a acumulat noi datorii in perioada 2009 – 31.08.2015, in valoare de 3,3 miliarde lei, cu toate ca in Bucuresti gradul de incasare de la populatie este de peste 90%, fiind cel mai ridicat nivel din tara. Doar in 2014, ELCEN a livrat si facturat catre RADET energie termica in valoare de 1.033,2 milioane lei (exclusiv penalitati de intarziere) si a incasat, conform contractului escrow, 735,9 milioane lei, inregistrand o neincasare de 297,3 milioane lei.
In primele noua luni ale acestui an, ELCEN a livrat energie termica in valoare de 736,8 milioane lei si a incasat 565 milioane lei, rezultand o restanta de 171,8 milioane lei. Mai mult, in ultimele 20 de luni, RADET a acumulat o datorie de 469,1 milioane lei (exclusiv penalitati). Bugetul Municipiului Bucuresti nu a fost niciodata gandit sa acopere integral subventia pentru energia termica livrata populatiei. Pentru 2015, Consiliul General al PMB a aprobat cu titlu de „subventie”, reprezentand diferenta de pret la energia termica livrata populatiei, doar suma de 570,4 milioane lei, fata de 720 milioane lei, cat a fost fundamentat de RADET. Pana in prezent, din suma de 570 milioane lei, PMB a achitat 430 milioane lei, ramanand de achitat 140 milioane lei.
Pentru ca bucurestenii sa aiba asigurat agentul termic in sezonul rece, ELCEN propune urmatoarele solutii:
Consiliul General al Municipiului Bucuresti trebuie sa rectifice in regim de urgenta bugetul PMB, astfel incat sa aloce cu titlu de subventie pentru RADET Bucuresti inca cel putin 200 milioane lei, suma ce trebuie platita in acest an, in integralitate, catre ELCEN.
In incercarea de a recupera datoriile existente, ELCEN a instituit popriri pe conturile bancare ale RADET Bucuresti. In prezent, exista doua sentinte executorii (259 milioane lei, respectiv 118 milioane lei -suspendata provizoriu in perioada 24.07 – 21.09). ELCEN va continua executarea silita prin poprirea conturilor bancare, avand in vedere ca instanta a respins cererea de suspendare a popririi, conform sentintei pronuntate in 21.09.2015.
ELCEN se afla in discutii cu RADET pentru incheierea unui protocol de esalonare a datoriilor regiei, pe o perioada de 10 ani, cu conditia ca pana la sfarsitul anului 2015, pe langa factura curenta, RADET sa achite 250 milioane lei, suma necesara platii furnizorilor de gaze.
La initiativa ELCEN, sprijinita de Ministerul Energiei prin ministrul Andrei Gerea, societatea se afla in faza de finalizare a unui protocol comun cu RADET, pentru organizarea unui comandament de iarna, care va avea drept rol concentrarea eforturilor ale ambelor companii in scopul eliminarii oricaror incidente tehnice, cu tinta finala confortul consumatorilor din Bucuresti. Cele doua entitati vor lucra impreuna, sprijindu-se logistic si tehnic.
In ciuda problemelor financiare cu care se confrunta in prezent, ELCEN reuseste sa finalizeze un amplu program de reparatii a echipamentelor proprii, astfel incat acestea sa fie in stare tehnica favorabila functionarii. De asemenea, ELCEN are pregatite stocuri de pacura, combustibil alternativ folosit in cazuri extreme, in conformitate cu reglementarile de mediu, pentru a sustine o eventuala reducere a livrarilor de gaz, in sensul in care ele vor fi dirijate cu precadere catre populatie.
In concluzie, eforturile ELCEN si RADET in vederea furnizarii caldurii si a apei calde, in aceasta iarna, sunt evidente. In acest sens, ELCEN spera sa aiba o relatie foarte buna si cu furnizorii de gaze naturale.”
Date suplimentare
Din punct de vedere tehnic lucrurile stau, cel putin in momentul de fata, cam asa. RADET detine o retea de distributie a agentului termic in Bucuresti, a doua ca marime, dupa Moscova. Aceasta retea nu a fost “deranjata” cu nimic in ultimii 23 de ani (chiar si inainte), pentru ca investitiile ar depasi suma de 1,5 miliarde euro, iar deranjul lucrarilor ar da Bucurestiul peste cap. Cel putin asa sustin specialistii. In concluzie, pierderile pe retea pot ajunge in anumite perioade si la 40%, ceea ce se reflecta in factura consumatorilor.
La randul ei, ELCEN a pierdut in ultimii 23 de ani marii consumatori de abur industrial si de la un raport de livrare de la 1 la 5, care se inregistra inainte de 1990, s-a ajuns la un raport de la 1 la 15 in prezent. Cum se traduce acest lucru? Simplu, rentabilitatea ELCEN s-a prabusit, chiar daca aceasta companie mai produce si energie electrica, care inca o mai tine in viata. Cert este ca ELCEN nu face nici o afacere cu agentul termic si cu apa calda livrata bucurestenilor, doar in ideea in care ANRE ii aproba tarife cat de cat acoperitoare.”
PANA LA URMA VAD CA IMI PREGATITI OCAZIA UNUI RAS HOMERIC POSTAND AFIRMATIILE DIVERSILOR DILETANTI DIN SECTOR
VA AMINTITI ALTERCATIA PE CARE AM AVUT-O CU IANCU IN CONFERINTA ORGANIZATA DE ENERGY LA PARLAMENT?? A SARIT IANCU ( botezat de mine artizan al dezastrului) SA MA ATACE .. MI-A CONFISCAT CARTEA DE VIZITA AMENINTANDU-MA CA MA FACE PRAF IN PRIMA SEDINTA A COMISIEI SI CAND S-A GANDIT MAI BINE … S-A DAT LA FUND DAR FUNIA … FUNIA .. SE STRANGE . ZI DE ZI .. POATE FACEM UN COLOCVIU SI CU ASTA . DEOCAMDATA ZAMBIM … TRIST S-AR PUTEA SA REUSESC SA VA SURPRIND CAT DE CURAND