La Complexul sarac nici boii nu trag, CE Oltenia ne-a scos din ger si pentru asta primeste amenda
Dupa ce a inregistrat anul trecut pierderi de aproape un miliard de lei, semnal ca se apropie insolventa, dupa ce ne-a acoperit necesarul de energie electrica pe perioada zilelor de ger avand o contributie de aproape 30% la aprovizionarea cu electricitate, Complexul Energetic Oltenia primeste o amenda de la Garda de mediu, in valoare de 60.000 de lei. La sesizarea celor ce la un moment dat propuneau inclusiv inchiderea Centralei nucleare de la Cernavoda (Greenpeace), Garda Nationala de mediu a actionat dupa principiul “unde-i lege nu-i tocmeala”. Bruma de bani pe care Complexul Energetic Oltenia a acumulat-o in aceasta perioada in care a functionat cu motoarele turate la maxim se duce acum pe apa Sambetei, in amenda Garzii. S-a intamplat si la CE Hunedoara si s-ar mai fi putut intampla si la alte unitati energetice daca frigul de afara ar fi continuat.
In aceasta situatie ne intrebam cum ar fi reactionat Garda, la indicatiile pretioase ale Greenpeace, daca frigul ar fi continuat si in luna februarie , daca pe langa unitatile neconforme cu mediu ale Complexului Eneregetic Oltenia ar fi trebuit sa intre in functiune si alte termocentrale aflate in rezerva de sistem si care sunt de departe mai putin performante si mult mai poluatoare decat grupurile unu si sapte de la Turceni.? Amintim ca pentru aceste termocentrale calificate in rezerva de sistem se platesc niste bani din buzunarul nostru, al consumatorilor. Unele dintre ele nu au mai pornit cazanele de ani de zile, dar nu conteaza, caci siguranta sistemului energetic national are nevoie de ele. Asa spune legea si cei care o aplica. De unde pana unde in situatii exceptionale deciziile de a suporta niste costuri vin nu din partea decidentilor din sistemul energetic, ci din alta directie?
Complexul Energetic Oltenia, ca alti producatori de energie electrica din Romania, nu are dreptul sa vanda direct energie la export, cu toate ca reprezentantii acestuia spun ca ar avea clienti la preturi competitive. In acelasi timp, Complexul Energetic Oltenia s-a trezit, dupa aderarea la Uniunea Europeana, ca are de facut investitii de mediu de peste un miliard de euro, la care se adauga costurile cu certificatele de dioxid de carbon (alte cateva zeci de milioane de euro anual) si cu niste exploatari miniere in care nu s-a mai putut investi mare lucru in ultmii ani. In schimb vrem sa produca energie ieftina, competitiva. Pai, asa ceva nu se poate. Si daca vrem ca aceasta unitate energetica sa aiba soarta Complexului Energetic Hunedoara nu avem decat sa o amendam. Comentariile sunt deja de prisos.
Asadar, Complexul Energetic Oltenia (CEO) a fost amendat cu suma de 60.000 de lei pentru operarea blocurilor energetice 1 si 7 de la Termocentrala Turceni, judetul Gorj, fara respectarea prevederilor legale privind emisiile industriale, a precizat, ieri, Garda Nationala de mediu (GNM).
“Urmare a sesizarii Fundatiei Greenpeace CEE Romania (…) avand ca obiect functionarea blocului energetic nr. 7 al Centralei Termoelectrice Turceni, judetul Gorj, fara a mai detine Autorizatiei Integrata de mediu, in perioada 19 – 29.01.2016 a fost efectuata o actiune de inspectie si control de catre o echipa de control din cadrul GNM – CG (Comisariatul General, n.r.) Bucuresti si S.C.J. Gorj. In urma verificarii efectuate, echipa de control constata ca operatorul economic a permis operarea blocurilor energetice nr. 7 si nr. 1, in scopul producerii de energie electrica (…) fara a respecta in mod obligatoriu prevederile Legii 278/2013 privind emisiile industriale, art. (4), alin. (1), conform caruia ‘Este interzisa operarea fara autorizatie integrata de mediu/autorizatie de mediu a oricarei instalatii sau instalatii de ardere, instalatii de incinerare a deseurilor sau instalatii de co-incinerare”, se noteaza in informarea GNM.
Potrivit Garzii, in urma acestor constatari, Complexul Energetic Oltenia a fost sanctionat cu suma de 60.000 de lei, precum si cu suspendarea activitatii grupurilor energetice 1 si 7 din cadrul Centralei Termoelectrice Turceni.
La inceputul lunii ianuarie, organizatiile de mediu Greenpeace si Bankwatch au constatat functionarea grupului energetic 7 al Termocentralei Turceni, in ciuda faptului ca acesta isi epuizase perioada de functionare la inceputul anului 2014. Cele doua entitati au precizat ca blocul energetic 7 a avut, din anul 2006, o scutire de la indeplinirea obligatiilor legale de reducere a poluarii, sub forma unui angajament de a mai functiona doar 20.000 de ore incepand din 2008 pana cel tarziu la 31 decembrie 2015. Conform acestei derogari, timp de 5-6 ani grupul 7 a poluat pana la de 10 ori mai mult decat normele legale general valabile sau fata de alte grupuri energetice de la Turceni.
Termocentrala Turceni, apartinand Complexului Energetic Oltenia (CEO), la care in anii 1978-1987 au fost construite 7 grupuri energetice, functioneaza in baza reglementarilor unei autorizatii integrate de mediu emise in martie 2014 de Agentia de Protectie a Mediului Gorj. Autorizatia nu include grupul 7, deoarece acesta din urma isi epuizase perioada de functionare la inceputul anului 2014.
Directiva 2010/75/UE privind Emisiile Industriale, transpusa prin Legea 278/2013, a oferit doua optiuni grupurilor energetice beneficiare ale derogarii ce permitea functionarea in limita a 20.000 de ore: fie sa fie scoase din functiune inainte de 1 ianuarie 2016, fie sa fie retehnologizate astfel incat sa corespunda valorilor limita de emisii aplicabile grupurilor energetice nou construite.
Unde-i lege nu-i tocmeala, dar legea mai poate fi si modificata, asa cum fac polonezii in momentul de fata. Dar, cu referire la polonezi vom reveni.