Minerii disponibilizati din Valea Jiului au drumul deschis spre emigrare
Guvernul Romaniei a aprobat ieri o Ordonanta de Urgenta prin care aloca peste 91,4 milioane de lei pentru asigurarea veniturilor lunare in completare pentru minerii care urmeaza sa fie disponibilizati din Complexul Energetic Hunedoara si Societatea Nationala de Inchideri Mine, informeaza un comunicat al Ministerului Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri (MEEMA).
„Situatia pe care o indreapta Ordonanta de Urgenta adoptata astazi nu a fost rezolvata de mai bine de un an. Astfel, guvernul actual a alocat suma de 91,497 milioane de lei pentru acoperirea veniturilor lunare in completare si va fi asigurata pentru perioada 2019-2024 din bugetul asigurarilor pentru somaj”, precizeaza sursa citata.
Conform Ordonantei de Urgenta, venitul in completare pentru fiecare persoana este egal cu diferenta dintre salariul net al acesteia din ultimele 3 luni de activitate, dar nu mai mult decat nivelul salariului mediu net pe economie din luna ianuarie a anului in care angajatul este disponibilizat si nivelul indemnizatiei de somaj din acelasi an.
„Guvernul corecteaza o nedreptate care putea fi rezolvata de Cabinetul precedent, inca de acum un an: sa asigure venituri lunare in completare de care, colegii lor disponibilizati anterior, au beneficiat. Ordonanta de Urgenta adoptata astazi acorda protectie sociala minerilor disponibilizati, drepturi legitime avand in vedere specificul si importanta activitatii pe care minerii o desfasoara”, spune ministrul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu.
In ceea ce priveste perioada in care minerii din Valea Jiului de la cele doua societati vor beneficia de venitul lunar in completare, aceasta va depinde de vechimea in munca, respectiv de 12 luni pentru persoanele cu o vechime cuprinsa intre 3 pana la 10 ani, 20 de luni pentru angajatii cu o vechime cuprinsa intre 10-15 ani, 24 de luni pentru salariatii cu o vechime cuprinsa intre 15-22 de ani.
Ministerul Economiei precizeaza ca minerii vor beneficia atat de venitul lunar in completare cat si de indemnizatia de somaj.
In privinta persoanelor care se vor reincadra in munca mai devreme de expirarea perioadei venitului lunar in completare, acestea vor beneficia de 50% din plata, pana la finalul acesteia.
Pe de alta parte, persoanele care vor solicita in timpul incasarii venitului lunar in completare decizia de pensionare, nu vor mai primi venitul lunar odata cu incasare primei pensii.
Totodata, venitul lunar in completare nu poate fi incasat in paralel cu plata indemnizatiei de crestere a copilului, pana la implinirea acestuia a varstei de 2 ani, respectiv 3 ani in cazul copiilor cu handicap.
Persoanele disponibilizate anterior de la aceste societati au beneficiat de venitul lunar in completare. Ca urmare, adoptarea Ordonantei de Urgenta de miercuri asigura un tratament egal tuturor minerilor care fac parte din planurile de disponibilizare aprobate de societati si de Comisia Europeana, se precizeaza in comunicatul ministerulu