O noua exploatare de lignit pentru CE Oltenia
Guvernul Romaniei a adoptat, in sedința de miercuri, 23 septembrie, o Hotarare privind reaprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiții de interes național „Deschiderea şi punerea in exploatare a carierei Jilt Nord la o capacitate de 4,5 milioane tone/an lignit”.
Finanțarea se face, conform documentului, de catre Societatea Complexul Energetic Oltenia SA Targu Jiu din bugetul de venituri şi cheltuieli, iar sumele aferente despagubirilor vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, Intreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, in limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, conform legii. Valoarea totala a investiției este de 4.397.157.000 lei.
“Aceasta Hotarare de Guvern va permite, dupa ani de zile in care procesul a fost trenat, realizarea exproprierilor pentru cariera de la Jilț Nord, atat de necesara pentru dezvoltarea CE Oltenia. Este o promisiune pe care am onorat-o, pentru ca Ministerul Energiei si Guvernul Romaniei ințeleg necesitatea asigurarii unei balanțe echilibrate a surselor de producere a energiei, politica guvernamentala privind securitatea energetica fiind pe deplin intarita de situația din acest an secetos. In acest context, zona miniera are nevoie de sprijin pentru a deveni eficienta. De altfel, aceasta Hotarare vine dupa ce un alt demers a fost pus in practica, si anume alocarea de fonduri din Programul Național de Investiții pentru Complexul Oltenia pentru mai multe lucrari de modernizare a blocurilor energetice. Investiția de la Jilț Nord va avea un impact pozitiv pe termen scurt, mediu si lung. Vor fi securizate peste 700 de locuri de munca si va fi asigurata dezvoltarea socio-economica a localitatilor din zona exploatarii miniere. Un alt obiectiv este facilitarea atragerii investitorilor la procesul de oferta publica primara lansat de CE Oltenia“, a declarat ministrul Energiei, IMM-urilor si Mediului de Afaceri, Andrei Gerea.
Menționam ca, in conformitate cu prevederile legislatiei in vigoare, pe durata exploatarii se vor executa lucrari de refacere a suprafetelor devenite libere de sarcini tehnologice si aceste lucrari sunt incluse in Proiectul tehnic de refacere a mediului şi Planul Initial de Incetare a Activitatii, obligație asumata prin documentatia necesara obtinerii licentei.