Paradoxul secolului XXI, vom plati din ce in ce mai mult pentru cea mai ieftina energie

Dupa aproape 20 de ani de la semnarea Protocolului de la Kyoto, acceptat de 160 de tari, dar ratificat de mai putin de jumatate dintre ele, problema incalzirii globale pare a fi devenit cea mai mare provocare a lumii civilizate. Teoriile conform carora amenintarea cu incalzirea globala este mai curand o strategie a celor ce sustin energiile regenerabile in detrimentul surselor clasice de generare nu mai au relevanta, in contextul in care 195 de state recunosc faptul ca emisiile de dioxid de carbon din zona industriala sunt principala amenintare a schimbarilor climatice. Sectorului energetic ii revine povara acestor emisii, in conditiile in care utilizeaza combustibilii fosili ca sursa principala de producere a energiei. De la vorbe la fapte, sau de la acorduri la fapte reale mai este insa cale lunga. Tarile care au rezerve uriase inca de combustibili fosili vor accepta cu greu sa renunte la aceasta bogatie, doar de dragul viitorului omenirii.

Acordul cu privire la limitarea incalzirii globale la cel mult 2 grade Celsius, acceptat zilele acestea la reuniunea de la Paris de catre 195 de tari vizeaza atat o transformare – in urmatoarele decenii – a economiei mondiale bazate pe combustibili fosili, cat si o incetare a ritmului incalzirii globale. Punctele esentiale ale acordului sunt: – mentinerea cresterii temperaturii globale „sub 2 grade Celsius” si o continuare a eforturilor de limitare a acesteia la 1,5 grade Celsius; – finantarea cu fonduri de mediu in valoare de 100 de miliarde anual a tarilor in curs de dezvoltare, pana in 2020, si un angajament in vederea continuarii finantarii in viitor; – un ciclu de cinci ani pentru verificarea respectarii angajamentelor nationale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera; – atingerea unui varf al emisiilor cu efect de sera cat mai curand posibil, dar si a unui echilibru intre surse si absorbanti de gaze cu efect de sera in a doua jumatate a acestui secol. La sase ani dupa esecul summitului de la Copenhaga, conferinta de la Paris pare sa fi reusit sa reconstruiasca o mare parte din increderea atunci pierduta, incredere de care este nevoie pentru a sustine un astfel de efort global concertat in lupta impotriva schimbarilor climatice, scrie presa straina.

Lumea civilizata este amenintata din toate partile, dar cea mai grava si apasatoare este raspunderea pe care aceasta si-o asuma in perspectiva viitorului. Fara a ne pierde optimismul, ne vine greu sa credem ca tari care depind exclusiv de utilizarea resurselor clasice vor binevoi a-si reduce productia de petrol, carbune sau gaze doar de dragul supravietuirii planetei. Scaderea dramatica a pretului petrolului pe pietele internationale nu este altceva decat un raspuns al acestor tari la tendintele de a reduce utilizarea combustibililor fosili in industrie, transport, energie etc, in favoarea altor resurse mult mai putin poluatoare.

Romania, care aproba oficial si cu stanga si cu dreapta orice decizie ce vizeaza viitorul omenirii (putini isi mai amintesc ce a insemnat pentru tara noastra Protocolul de la Kyoto) mai are inca, din fericire, suficiente resurse de combustibili fosili, pentru a-si asigura consumul cel putin pentru viitorii 50 de ani. Numai ca, nu le va mai putea utiliza asa cum o facem acum, decat in conditiile unor investitii uriase pe segmentul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. De la intrarea noastra in Uniunea Europeana si de la asmuarea cotelor de reducere a emisiilor s-a investit in sectorul energetic, pentru problemele de mediu, peste un miliard de euro. Povara va fi insa mult mai mare in viitorii ani, cu toate ca nu avem nici o siguranta ca aceste investitii ne vor plasa in limitele Acordului de la Paris. Cu alte cuvinte, daca ne-ar duce mintea, ar trebui deja sa anticipam si sa actionam in sensul in care viitorul va fi al energiilor regenerabile.

Paradoxal, autoritatile de la Bucuresti lucreaza de zor de vreo doi ani tocmai ca sa stopeze extinderea acestui tip de producere a energiei. Se spune ca povara sustinerii lor este mult prea ridicata pentru consumatorul roman si ca, atata vreme cat avem carbune, petrol, gaze este cazul sa le valorificam la maxim. Energia regenerabila, puternic subventionata in faza initiala de dezvoltare, a devenit o paria si, in consecinta, trebuie s-o limitam drastic, din punctul de vedere al dezvoltarii. Ne batem cuie in talpa singuri.

Potrivit ultimului comunicat al Institutului National de Statistica, pe primele zece luni ale anului, energia electrica produsa pe baza de vant si fotovoltaic a depasit nivelul de 7 miliarde KWh. Daca adaugam si productia hidro, sau nucleara, ambele nefiind generatoare de emisii de CO2 am putea spune ca am luat-o mult inaintea a ceea ce s-a stabilit prin Acordul de la Paris. Sa nu ne furam caciula, insa. Problemele sectorului nostru energetic trebuie sa tina seama de multe aspecte. Avem inca timp sa le asezam pe toate la un loc si sa decidem, inspre binele nostru, directia pe care ne asezam. Inainte de toate nu trebuie sa ne mintim pe noi insine, asa cum facem acum, cand, pe de o parte blamam anumite tipuri de generare a energie, pe de parte la preaslavim pe altele, in ideea ca in final impacam si capra si varza. Daca am trage cu ochiul la ce se intampla in tari mai avansate ca noi poate am pricepe ceva. Tocmai de aceea, pentru prima data dupa 25 de ani, strategia energetica este mai mult decat vitala. Dar cine sa o faca?