Propunere ciudata a Transgaz: fara import de gaze in luna iunie
Pentru a doua oara in acest an, compania Transgaz propune Agentiei de Reglementare sa renuntam la importurile de gaze pentru o perioada limitata, in ciuda faptului ca din punct de vedere tehnic acest lucru este aproape imposibil.
Astfel, Transgaz, operatorul de transport si sistem al gazelor naturale, a propus Autoritatii de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) ca intregul consum de gaze al tarii in luna iunie sa fie acoperit din productia interna, fara ca Romania sa mai apeleze la importuri, potrivit unui document postat pe site-ul ANRE.
Reglementatorul a avizat, insa, o pondere a importurilor de 2% pentru populatie si termocentralele care livreaza agent termic consumatorilor casnici si de 5% pentru consumatorii industriali.
‘Din estimarile operatorilor de pe piata si al producatorilor, intregul necesar de gaze poate fi acoperit din productia interna. Insa este nevoie si de importuri, din mai multe considerente. In primul rând, este vorba de faptul ca suntem in plin program de inmagazinare a gazelor pentru perioada de iarna. In al doilea rând, sunt considerente de ordin tehnic, legate de curgerea hidraulica a gazelor, care trebuie sa se faca la anumite presiuni. Fluxul de gaze prin conducte nu poate fi intrerupt oricând’, a explicat, pentru AGERPRES, un specialist din piata gazelor.
Transgaz a propus ca si in luna mai România sa consume doar gaze din productia interna, dar si atunci ANRE a avizat o pondere a importurilor de 2% pentru populatie si termocentralele care livreaza agent termic consumatorilor casnici si de 4% pentru utilizatorii non-casnici.
Transgaz estimeaza pentru luna iunie un consum total la nivel national de 6,1 milioane de MWh, din care 3,7 milioane de MWh pentru consumatorii industriali si 1,1 milioane de MWh pentru piata reglementata.
Restul reprezinta consumul propriu tehnologic al retelelor si al centralelor.
(AGERPRES)



















