Profesorul nu stie sa piarda, caci are Autoritatea aproape de El
Fara nici o discutie, cele mai dificile negocieri in cazul contractelor preferentiale de energie au fost, si mai sunt inca, cele cu Energy-Holding. Nu intamplator, Energy-Center a insistat asupra relatiei istorice dintre Energy Holding si Hidroelectrica, pentru ca numai asa se poate intelege situatia la care s-a ajuns in momentul de fata.
Acum, cand scriem aceste randuri, nu stim cum s-au finalizat negocierile administratrului special de la Hidroelectrica cu Energy-Holding, Cert este, si am mai afirmat odata acest lucru, Energy Holding nu va fi debransat de la energia hidro. Ca va plati mai mult, ca va avea un contract pe o perioada mai scurta sau ca peste cateva luni intelegerea de azi va fi renegociata nici nu mai conteaza. Energy Holding atarna ca o piatra de moara de gatul Hidroelectrica, iar puisorii lui (cele doua companii Alpiq), carora li s-au reziliat contractele, sunt inca de departe in carti, sau, cu alte cuvinte, nu si-au spus ultimul cuvant.
In fine, insistam asupra relatiei istorice dintre Energy Holding, sau mai bine zis, Buzaianu & Company, cu Hidroelectrica, in ideea ca numai asa putem intelege de ce este atat de complicat ca situatia sa fie rezolvata unilateral (de catre administratorul special) intr-un termen atat de scurt.
Renegocierea contractelor cu baietii destepti, in speta cu cei mai destepti dintre ei, nu poate fi facuta fara a se tine seama de reglementarile singurei autoritati indreptatite sa rezolve in mod echitabil, problemele aparute in piata de energie din Romania. Or, aceasta autoritate (ANRE-Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei) tace chitic in momentul de fata. Si, pentru ca sa va demonstram ca nimic nu este intamplator, ne intoarcem la anii in care s-au pus bazele contractelor de forta cu Energy Holding, sub umbrela protectoare a ANRE, si apoi, la modelele copiate de catre alti asa zisi traderi de energie din Romania.
Pentru intelegerea situatiei va sugeram sa revedeti articolele noastre anterioare: http://energy-center.ro/piata-energiei-din-romania/cad-capetele-baietilor-destepti-dar-cel-mare-mai-sta-inca-n-picioare/;
Si acum sa continuam. Dincolo de afacerile Alro si Energy Holding cu energie ieftina produsa de Hidroelectrica se cuvine sa ne intrebam de ce aceasta energie nu putea ajunge pe piata libera, asa cum de ani de zile ajunge la tranzactionare energia produsa in unitatile Termo, care este mult mai scumpa. Un aport nemijlocit la aceasta stare de lucruri il are tocmai Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei, care in perioada analizata de noi, 2003-2005, a “manarit” in asa fel reglementarile din piata de energie incat energia hidro sa nu ajunga chiar la oricine. Vom da doar un singur exemplu.
Ordinul ANRE nr 33 din 10 decembrie 2003, privind functionarea pietei de energie electrica pentru anul 2004, precizeaza :”consumatorii de energie electrica din Romania au dreptul sa beneficieze, direct sau prin intermediul furnizorilor lor, de o cota din cantitatea de energie electrica livrata de Hidroelectrica “. Aceasta cota este stabilita in functie de anumite tipuri de contracte.
Numai ca, un ordin ulterior, din 26 martie 2004, stabileste ca toti consumatorii eligibili care isi exercita dreptul de alegere a furnizorului beneficiaza de o cota de 2,41% din cantitatea de energie electrica livrata de Hidroelectrica. Ordinele ANRE au fost aparent corecte la vremea respectiva, in sensul de a deschide accesul la energia hidro, ieftina, tuturor consumatorilor eligibili. Minunea nu a durat insa mult, astfel ca 6 luni mai tarziu apare un nou Ordin, nr 21/08.09.2004 care anuleaza bunele intentii de dinainte. Hidroelectrica este obligata sa contracteze la pret reglementat circa 50% din productia proprie de energie electrica, prin contracte de protofoliu incheiate cu titularii de licente de furnizare, procentul de 2,41% fiind anulat.
E greu de priceput? Evident, pe cantitatea respectiva de energie disponibila trebuia sa puna mana altcineva. Sa ne surpinda atunci ca Hidroelectrica s-a vazut, in 2005, in postura de a dispune de cantitati suplimentare de energie pe care sa le puna la dispozitia clientilor fideli, sau preferentiali? Iata cum au beneficiat apoi si altii de energia ieftina de la Hidroelectrica.
Au fost si ei baieti destepti
Sa nu credeti ca modelul impus de Buzaianu si Energy Holding nu a fost copiat rapid de catre alti destepti aparuti in piata odata cu schimbarea puterii politice de la Palatul Victoria. Concret, intre cei aparuti din neant se afla si firma Green Energy, firma baietilor primarului din Piatra Neamt, Gheorghe Stefan, zis Pinalti, si a deputatului de Neamt de la vremea respectiva, Dorinel Ursarescu, care au doborat toate recordurile de performanta in privinta intrarii in randul jucatorilor de pe piata de energie, cu sprjinul nemijlocit al aceleasI Autoritati de Reglementare in Domeniul Energiei.
Vom vorbi, intr-un articol viitor, mai pe larg despre afacerile Green Energy in domeniu. Ceea ce nu s-a spus niciodata este insa altceva. Green Energy a depus la ANRE documentatia de a deveni furnizor de energie pe data de 29 iulie 2005. A obtinut autorizatia pe data de 1 august 2005, in conditiile in care ANRE are termen de o luna pentru a da un verdict. Harnicia celor de la ANRE nu se poate explica insa in nici un fel, pentru simplu motiv ca 29 iulie era intr-o zi de vineri.
Altfel spus, Green Energy a depus documentatia vineri la ora pranzului si luni la ora pranzului si-a luat deja autorizatia. Recordul nu a mai fost batut de nimeni, mai ales de o firma care avea pana atunci drept obiect de activitate publicitatea. De altfel, in anul 2005 Green Energy avea o cifra de afaceri de 4,3 milioane euro si un profit de circa 900 mii euro, pentru ca dupa intrarea in afacerile cu energie, cifra de afaceri sa sara la 50 milioane euro si profitul la 3 milioane euro. Nu sunt singurii insa.
De ce spunem toate aceste lucruri?, va veti intreba. Cat se poate de simplu, Energy Holding, care se tine tare in piata a devenit un model si pentru altii. Ceea ce merita luat in seama insa, tine de faptul ca cei care au copiat modelul Energy Holding s-au dovedit a fi efemeri, cata vreme “profesorul” a ramas in carti. Si, foarte probabil, pentru multa vreme de acum inainte.
Da, vi s-a pus rau pata pe astia. Si bine faceti, caci au profitat din plin de sistem. Este foarte corect cum puneti problema, in sensul ca fara sprijinul politic nu puteau face nimic da capul lor. Si atunci intreb, nu era mai bine sa privatizam societatile aste ca sa nu-si mai bage nimeni botul in problemele lor? Macar stiam un lucru, daca era sa fure cineva fura unul singur, carer avea grija insa sa plateasca si ce avea de platit.
Acuma ce mai ziceti, ca s-a reziliat contractul cu Energy Holding. Sunteti multumiti?
Bravo, daca aveti tupesu sa intrati si in afaceriel cu energie pe care le-au facut smecherii care tin de PDL, sau de liberali, atunci sunteti tari. NU uitati insa ca in perioada ce urmeaza a fi analizata, dupa ce PSD a disparut de la Putere, ministrul Economiei a fost un liberal, iar inaintea lui unul de la PC (mi-e si greata sa-i spun numele). Ia vedeti ce au facut si astia si atunci demostrati ca stiti meserie.