Proiectul Tarnita-Lapustesti ar putea fi realizat in parteneriat public-privat
Guvernul va aproba in sedinta de saptamana viitoare realizarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj de la Tarnita-Lapustesti, in parteneriat public-privat, a declarat, marti, ministrul Energiei, Anton Anton, intr-o conferinta de profil, citat de Economica net.
„As fi vrut sa va spun ca maine intra in sedinta de Guvern proiectul Tarnita, dar nu stiu din ce motive nu va intra maine, ci saptamana viitoare. Este pe punctul de a fi aprobat ca proiect in parteneriat public-privat”, a spus ministrul.
El a subliniat ca acest proiect va permite stocarea energiei produse de centralele din surse regenerabile.
„Cred ca este o veste foarte buna pentru producatorii de energie din surse regenerabile, intrucat vom avea un sistem de mare capacitate de stocare, eficient, care ne va permite sa crestem productia de energie verde. Avem potential, dar potentialul e foarte frumos cand poti sa-l folosesti”, a continuat Anton.
Potrivit acestuia, Elvetia a pus in functiune recent o astfel de capacitate, iar in Austria se construiesc patru hidrocentrale de acest gen.
In luna februarie, Anton afirmase ca proiectul hidrocentralei Tarnita-Lapustesti este prioritar pentru sistemul energetic national si ca spera ca pana la sfarsitul anului in curs sa fie semnat contractul de construire.
„Proiectul hidrocentralei Tarnita-Lapustesti este un proiect prioritar pentru Romania, pe care neaparat trebuie sa il realizam. Asteptam ca intr-o luna sa scoatem documentatia pentru parteneriatul public privat. Sper ca in acest an se va semna contractul de construire a hidrocentralei prin parteneriat public privat, scopul fiind ca aceasta sa fie un acumulator de energie, discutam de energie verde. Sper sa fie unul dintre primele astfel de parteneriate care se semneaza. Una dintre modalitatile prin care se acumuleaza mari cantitati de energie electrica este schema de la Tarnita-Lapustesti, care este o chestiune obligatorie. Proiectul este prevazut in strategia nationala de energie”, a spus ministrul.
El a adaugat ca exista mai multe companii interesate sa participe la acest proiect.
Hidrocentrala Tarnita-Lapustesti ar urma sa aiba patru grupuri de cate 250 MW, investitia estimata se ridica la peste un miliard de euro iar lucrarile ar dura 5-7 ani.