Si totusi, mai avem scoala
Ieri a inceput scoala. Tot ieri stirile ce tin de domeniul energetic au curs una dupa alta. Semnificativ este faptul ca a crescut consumul de energie, pe primele opt luni ale anului, cu peste 9%. Nimeni nu anticipa un asemenea consum in urma cu cativa ani, cand intram in criza economica. Si, mai important este faptul ca aceasta crestere de consum vine din partea industriei si nu a consumului public sau casnic. Poate fi o explicatie si fata de cresterea economica “record” a Romaniei. Sa nu ne grabim insa cu concluziile. Ieri a inceput scoala.
O scoala despre care am spus ani la rand ca este la limita subsistentei sau a conjuncturii. Nu intram in amanuntele sistemului de invatamant din Romania, pentru ca nu ne pricepem la toate. Nu putem insa sa nu remarcam calitatea acolo unde ea exista.
Un liceu, sau colegiu national, oarecare din Bucuresti. Pret de cateva zeci de minute, asistand la deschiderea anului scolar, nu am auzit din partea acelor copii nici o expresie urata. Aveam senzatia ca sunt intr-o alta tara. Eram de fapt intr-un liceu de elita a scolii romanesti, respectiv a Bucurestiului. Nu mai conteaza nimic cand esti in fata acestor copii in care noi credem din ce in ce mai putin. M-am inselat, ce-i drept. Copiii pe care i-am vazut ieri imi dau speranta ca se poate.