Trei, Doamne, si toti trei pe un singur minister: Vosganian, Nita si Grapini
Ieri s-au implinit 10 luni de la preluarea puterii de catre USL si instaurarea Guvernului Ponta I. Astazi se implinesc doua luni de cand USL a preluat puterea, deplina si legitima , urmata de instaurarea guvernului Ponta II. Dupa luarea la cunostinta a problemelor cu care se confrunta aceasta tara , Coalitia a decis propunerea unei noi structuri a Guvernului (in cunostinta de cauza, am sperat cu totii) in deplina corespondenta la nivelul ministerelor cu cea de la nivelul Comisiei Europene (o structura care se dorea a fi si un nou inceput pentru Romania si pentru modul de organizare si functionare a Guvernului).
Noi, in naivitatea noastra, am salutat infiintarea unui Minister al Energiei. Nu a fost asa, iar struto-camila inventata pe parcurs ne dovedeste ca lucrurile sunt extrem de complicate. Teoretic, Ministerul Economiei s-a instalat, dar, practic, el nu prea exista. Hotararea de Guvern necesara pentru reorganizarea ministerelor intarzie sa apara, aparent inexplicabil, dar explicabil atunci cand vine vorba de politica damboviteana, care nu numai ca nu s-a schimbat, dar s-a si degradat. Ceea ce se dorea a fi un nou inceput se transforma intr-un nou cosmar. Un cosmar in care hienele politicii romanesti se sfasaie, sub masca inocenta a premierului, care nu conteneste sa ajunga la toate posturile de televiziune, pentru a demonstra functionalitatea Guvernului.
Neintelegerile, sub aspectul altgoritmului politic, fac ca in fapt sa nu se fi aprobat nici pana in ziua de azi o Hotarare de Guvern prin care sa se stabileasca modul de functionare a Ministerului Economiei, atributiile ministrilor plini si a celor delegati.
Toate acestea sub cenzura totala impusa presei, care, ciudat, chiar daca stie si vede toate aceste lucruri nu semnaleaza nimic. Poate fi o incalcare a deontologiei perofesionale? Posibil, in cazul in care aceasta participa voluntar sau impasibil la manipularea masiva a populatiei Romaniei, de dragul unor peschesuri.
PSD si PNL, deopotriva, vor tot ceea ce poate aduce bani multi (dar nu pentru bugetul de stat, ci pentru interesele unor grupuri de persoane). Domeniul energetic este exact sursa de unde se pot extrage banii. De ce? Pai, va spunem noi. Ce poate face si ce domenii are Ministerul Economiei:
– coordoneaza direct (sau informal) concesionarea, licentierea, autorizarea, racordarea, stabilirea preturilor si a tarifelor la energie, stapaneste majoritatea firmelor din domeniul energiei, toate activitatile fiind puternic producatoare de comisioane si ciubucuri atractive pentru membri de partid;
– companiile energetice, deoarece acestea pot plati imediat (chiar in avans) pentru diverse lucrari, chiar daca nu se fac, chiar daca preturile cerute sunt mult peste calitatea servicilor sau produselor, pentru produse si servicii care nu sunt necesare, pentru produse supradimensionate inutil etc, (exemplu Hidroelectrica, Transelectrica , Transgaz).
– OPSPI, care va scoate la licitatie pachetele de actiuni ale unor companii energetice, de unde comisioanele percepute vor curge in buzunarele politicienilor, care vor organiza campanii de selectie a managementului privat si actiuni de insolventa, activitati de asemenea aducatoare de comisioane importante;
– numirea in functii importante, bine platite , exclusiv pe criteria politice fara nici o legatura cu pregatirea, cunostintele sau abilitatile;
In fapt, Ministerul Economiei (singurul existent din punct de vedere legal) in care se gasesc un ministru plin si doi ministrii delegati functioneaza in mod ilegal, ca si cum ar fi 3 ministere. Cei 3 ministri nu se vad, nu se inteleg, nu comunica , astfel incat multe din deciziile si ordinele ajung sa nu fie statutare.
Daca nimeni nu sesizeaza aceasta anomalie, am fi putut-o face noi, presa. Dar…presa are alte alte preocupari, care tin de “cu cine batem palma pentru o reclama”.