Trista poveste a mineritului din Romania, sau cum am ajuns sa-i punem crucea definitiv

Din ciclul „saraca tara bogata” revenim asupra situatiei resurselor minerale ale Romaniei, in conditiile in care, conform studiilor existente, tara noastra ar fi putut asigura circa 15% din necesarul anual de minereuri al Uniunii Europene. Compania nationala a Uraniului va sista timp de noua luni activitatea de exploatare miniera de la Crucea, inclusiv activitatea de pe platforma de prelucrare de la Feldioara si,cel mai probabil, dupa aia se va inchide. Minele de huila din Valea Jiului, patru la numar, se vor inchide curand odata cu falimentul CE Hunedoara. Carierele din bazinul Olteniei, de unde se extrage lignitul, nu mai au nici ele viata lunga, daca energia pe baza de carbune nu-si gaseste directia. Aurul, cuprul si alte minereuri metalifere feroase si neferoase au disparut demult din peisajul minier romanesc, companiile din domeniu fiind mai curand o stafie care bantuie peste intreg sectorul minier din Romania.

La nivelul autoritatilor lucrurile sunt clare. Statul nu mai poate salva nimic si, in acelasi timp, tot statul a facut in asa fel incat nici un investitor sa nu poata avea acces la aceste resurse. Daca nu ne-am vandut tara in domeniul resurselor solului si subsolului (cu exceptia petrolului si gazelor), atunci este cert ca nici nu stim ce sa facem cu aceste resurse. Le lasam, in cel mai bun caz generatiilor viitoare. Tot raul spre bine. E tardiv sa mai spunem ca in conditiile in care exploatarile miniere ar fi fost retehnologizate in ultimii 25 de ani, sau daca  o lege corecta ar fi permis accesul nediscriminatoriu al investitorilor seriosi in sectorul minier romanesc, situatia ar fi fost alta la nivel macroeconomic, nu numai prin prisma zecilor de mii de locuri de munca, cat mai ales prin contributia acestei ramuri la PIB-ul Romaniei.

S-a vorbit ani de zile la rand despre cresterea redeventelor, dar nimeni nu a scos un cuvant legat de retehnologizare si cresterea performantei.  Legea minelor zace in Parlamentul Romaniei de vreo doi ani si, in ciuda situatiei disperate in care a ajuns sectorul, nimeni nu are curajul de a o scoate de la sertar. S-a spus despre aceasta lege ca ar fi fost adresata exclusiv companiei Rosia Montana Gold Corporation, iar in cazul redeventelor, tinta principala era OMV Petrom. Praf in ochi. La Rosia Montana nu se mai intampla nimic, iar OMV Petrom sta linistit in privinta redeventelor. Numai ca, legea minelor avea si alte deschideri, mult mai importante decat cele amintite. Faptul ca nu a fost tratata cu responsabilitate se vede tocmai acum.

Restructurarea industriei miniere a inceput in timpul guvernului Ciorbea si ar fi trebuit incheiata prin 2010, cand o serie de subventii acordate de stat au disparut (la presiunea Uniunii Europene), indeosebi pentru sectorul nemetalifer. Obiectivul propus era ca in Romania sa functioneze numai minele viabile din punct de vedere economic, restul exploatarilor sa fie inchise, iar numarul angajatilor din sector sa se stabileasca undeva in jurul a 38.000. Evident, obiectivul nu a fost atins, cu exceptia locurilor de munca unde s-a taiat in carne vie.

Cresterea necesarului de minereuri la nivelul Uniunii Europene ar fi putut fi o solutie pentru redeschiderea unor exploatari cu rezerve semnificative. Statul a scos la vanzare cateva societati falimentare din domeniul metalifer stiind ca in conditiile propuse nimeni nu ar fi fost dispus sa investeasca. Cupru Min Abrud, Moldomin Moldova Noua, Baita Stei, Minbucovina Vatra Dornei, Societatea Nationala a Sarii Bucuresti, Compania Nationala a Cuprului, Aurului si Fierului CNCAF « Minvest » Deva, Compania Nationala a Metalelor Pretioase si Neferoase CNMPM « Remin » Baia Mare, sunt societatile ramase si acum in portofoliul Ministerul Economiei (cu exceptia celor deja lichidate). Ati vazut vreo strategie a ministerului vizavi de aceste societati?

Potrivit Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM), in momentul de fata ar exista in Romania 1.900 zacaminte cu substante utile neenergetice. Mineralele neenergetice se clasifica in: minerale metalice (cupru, fier, argint etc), minerale industriale (sare, feldspat, caolin etc) si minerale de constructii. Cum se face ca piata le cere, dar investitorii se lasa asteptati? Raspunsul e simplu, statul nu stie sa vanda.

Si pentru ca statul nu a vandut cand avea ocazia, sau pentru ca nu si-a asumat responsabilitatea eficientizarii am ajuns la punctul final: inchidem tot.