Vremea haiduciei a apus, domnule Chitoiu
Noul ministru al economiei, Daniel Chitoiu, a anuntat ca, incepand de anul viitor, veniturile exceptionale ale companiilor petroliere din Romania vor fi suprataxate, in paralel cu aducerea nivelului redeventelor la nivelul european. Cu alte cuvinte, a venit vremea sa „le-o tragem”, spre marea satisfactie a consumatorului roman, satul de jaful la care este supus de multinationalele prezente pe piata autohtona.
Taxa „Robin Hood”, cum a fost numita aceasta suprataxare pe care au mai incercat-o si alte tari europene nu este o noutate nici pe plaiurile mioritice. A incercat-o si Emil Boc, imediat dupa instalarea la Palatul Victoria, dar s-a lasat pagubas cand s-a prins ca suprataxarea este o lama cu doua taisuri.
Predecesorul sau, Calin Popescu Tariceanu a inventat un asa zis Fond de solidaritate, la care cateva companii din sectorul energetic erau obligate sa cotizeze cu diferite sume de bani, in functie de marimea profitului, sumele adunate urmand sa mearga inspre ajutorarea persoanelor cu venituri mici, pentru a suporta mai usor factura energetica.
Nu se stie nici in ziua de azi ce s-a intamplat cu banii colectati la Fondul de solidaritate, dar se vede cu ochiul liber ca facturile au continuat sa creasca iar puterea de cumparare sa scada.
Domnul Daniel Chitoiu, economist de profesie, pana sa ajunga la carma Ministerului Economiei a trecut pe la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), unde se ocupa de colectarea veniturilor la bugetul de stat. Firesc, asadar, sa aiba anumite naravuri contabilicesti, daca despre energetica nu stie mare lucru.
Din pacate, haiducia readusa pe tapet de noul ministru nu este o solutie pentru marile probleme cu care se confrunta acest domeniu.
Suprataxarea nu este altceva decat o modalitate de a obliga companiile sa-si ascunda, eventual, profiturile, sau, in cel mai bun caz, o redirectionare a cheltuielilor in alte domenii decat dezvoltarea. Or, din programul guvernului Ponta, am inteles ca prioritar pentru Romania este, in momentul de fata, continuarea investitiilor.
In realitate, taxa „Robin Hood” nu este indreptata catre toate companiile petroliere din Romania, ci doar catre Petrom, care uimeste cu profiturile realizate in acesti ani de criza. Despre banii incasati de stat din profiturile Petrom, din taxele si impozitele platite de aceasta companie, nu sufla insa nimeni nici un cuvant.
Nici haiducii, care, cica luau banii de la bogati sa-i dea la saraci, nu dadeau nimanui raportul despre cat colecteaza si cum redistribuie. A ramas insa legenda ca acestia reparau intr-un fel nedreptatile sociale, inspre binele maselor largi.
Cam asa judeca, probabil, si domnul ministru Chitoiu, pus la carma Economiei sa taxeze si nu sa creeze. Mai temperat in declaratii, primul ministru, Victor Ponta, a lasat sa se inteleaga ca va avea o discutie cu marile companii petroliere si de abia dupa aceea va decide daca la va suprataxa, au ba.
Fara a lua partea Petrom, in aceasta disputa, indraznim sa reamintim guvernantilor ca orice taxa suplimentara in acest domeniu extrem de sensibil, nu numai ca s-a aratat contraproductiva, dar s-a intors exact impotriva celor ce se vroiau a fi protejati. Sa nu ne inchipuim ca Petrom, sau oricare alta companie petroliera, va accepta sa cotizeze suplimentar la stat fara sa-si recupereze banii din buzunarul consumatorilor.
In realitate, am mai spus-o si cu alte ocazii, daca tot intentioneaza sa scada presiunea pe preturi la carburanti sau energie, guvernul ar trebui sa-si revizuiasca politica de taxe si impozite, care ajung sa aiba o pondere de aproape 70% in primul caz si de peste 40%, in al doilea caz, in ceea ce se numeste pretul final.
Aici lucrurile sunt insa mult mai complicate si domnul Chitoiu nu este inca pregatit sa vada cum stau ele. Domnia sa prefera rolul de contabil, sau de haiduc, ca da bine la public.
Cu mentiunea ca vom intra si in amanuntele acestei afaceri, ne rezumam acuma la o simpla zicala romaneasca: nu tai gaina care face oua. Nici haiducia nu a dus la disparitia boierilor si la imbogatirea saracilor.
Domeniul energetic, de la petrol si gaze si pana la energia electrica, poate fi sansa relansarii economice a Romaniei, daca este bine dirijat si nu suprataxat. Faptul ca se impun anumite reasezari, cum ar fi nivelul redeventelor si exploatarea resurselor, este cat se poate de adevarat.
De aici insa si pana la a vana profiturile cu orice pret e cale lunga. Haideti, mai intai, domnule ministru, sa vedem ce se intampla cu profiturile companiilor de stat pe care Ministerul Economiei le pastoreste. Dupa aceea putem sa ne aruncam privirea si in curtea companiilor private.
Domnule Moldovan, despre Petrom se vorbeste de ani de zile pe motivul ca ar fi fost o privatizare aranjata, proasta pentru statul roman si exclusiv in avantajul austriecilor de la OMV. Vreti sa spuneti ca daca statul ar mai pune putin biciul pe ei ar fi rau? Oriunde in lume o companie de genul Petrom este taxata si tratata cum se cuvine, pentru profiturile pe care le face. Cand ea nu raspunde si realitatilor din statul respectiv este nationalizata, ca sa nu-si inchipuie ca este pe un teren viran. De ce nu si-ar folosi si statul roman instrumentele pe care le are la dispozitie, in asa fel incat Petrom sa serveasca nu numai interesului austriecilor, ci si celor romanesti. Gresiti, daca imi permiteti, ba sa-i taxeze pana le ies fulgii, ca si ei ne taxeaza pe noi.Pana cand sa fim prostii lumii? Am inteles ca trebuia sa privatizam Petrom ca sa intram in Uniunea Europeana, dar nci asa, sa ne joace cum vor ei. Va sugerez sa fiti mai atent cand sustineti interesele unora sau altora, pentru ca e pacat de treaba asta buna pe care o faceti. Pe curand.
Nu-i dau dreptate deplina lui Ana, dar nici dumneavoastra. Vremea haiduciei nu a apus, dimpotriva, acuma a venit. Falmanzii asta trebuie sa adune bani si din piatra seaca, daramite de unde chiar sunt. Ei nu uita ca Petrom a fost pusculita de bani cea mai consistenta pe vremea lor, inainte de a o privatiza. In concluzie, trebuie sa-si recupereze haraciul, pentru ca ce au luat la privatizare s-a topit. Pe ei, este sloganul de azi, care nu mai are nici o legatura cu realitatea din teren. Pai, si daca prind cat de cat ceva tot e mai mult decat nimic. Multe lucruri ar fi de spus pe tema asta, da ma rezum la a trage o singura concluzie:nu este nimic nou sub soare.
Observatiile dumneavoastre sunt pertinente pana la un moment dat. S-a dovedit si in alte tari ca taxa Robin Hood nu a dus la rezultatele scontate. Cu toate acestea, companiile petroliere, care profita de conjunctura internationala dar nu tin seama de posibilitatiile consumatorilor din Romania, trebuie puse la un moment dat la punct. Nu stiu cum se poate face acest lucru, nefiind specialist in domeniu, dar trebuie sa existe o solutie care sa opreasca aceasta situatie in care unul castiga enorm pe seama celuilalt care plateste pe masura.
cu tot respectul, dar ministru asta e varza