Adevaruri nespuse despre piata energiei electrice.

Gabriel Dumitrascu

Provocat de unele interventii publice, mi-am propus sa incerc pentru publicul mai putin familiarizat cu energia, dar interesat, o alta abordare pentru a afla raspunsul la intrebarea, de ce asistam, de la inceputul anului, la o crestere spectaculoasa a pretului de tranzactionare a energiei electrice? Ce se petrece? Care sunt cauzele? Cum am ajuns aici?
Este bine cunoscut ca in economia de piata pretul unei marfi este rezultatul punctului in care cererea se intalneste cu oferta. Daca se produce mai mult decat se cere si se consuma, nu se poate mentine stabilitatea pretului.
Dupa contractia industriei romanesti si reducerea semnificativa a consumului de energie, suntem injectati cu truismul, devenit slogan, ca Romania dispune de o supracapacitate de productie a energiei electrice. Aceasta realitate cantitativa, neanalizata si calitativ, a devenit dintr-un avantaj, o vulnerabilitate si este una din cauzele cresterii preturilor de tranzactionare a energiei electrice. Desigur ca aceasta vulnerabilitate s-a manifestat doar in conjunctie cu anumiti factori favorizanti, care au grabit declansarea si cronicizarea unei evolutii ce pare de tip tornada si din care, aparent, nu putem iesi.

Romania anului 2017 nu a suferit de o criza de oferta cantitativa a energiei electrice(Slava Domnului!), cuplarea la piata europeana regionala de energie ne fereste, pana la un punct, de o astfel de situatie. Romania a suferit si sufera de o criza de energie electrica la preturi competitive(predictibile), care sa acopere cererea de consum si in momentele de varf de consum.

Fara a intra in detalii, incerc sa fac o analiza calitativa a surselor de energie electrica predictibile, pe care se poate conta oricand, in orice situatie. O astfel de analiza lipseste din proiectul de strategie energetica nationala. Din punct de vedere calitativ, conform perceptiei consumatorului, energia electrica produsa de X sau de Y se diferentiaza prin pret. Iar pretul, fiind economie de piata orientata spre profitabilitate, trebuie sa fie cu ceva mai mare decat costul de productie.

Un pret de vanzare al energiei de catre producaror de 175 lei/mwh(megawattora), presupune ca acesta are un cost de productie de cel mult 170 lei/mwh. Un pret de 175 lei/mwh se traduce printr-un pret final, in factura consumatorului de cca. 0,45 lei/kwh(kilowattora), apropiat cu ce am fost obisnuiti in ultimii ani.

Romania,conform surselor oficiale, dispune de capacitati instalate de productie energetica de peste 22.000 mw. Consumul de-a lugul anului a variat intre 6.800-7.200 mwh, in cele mai multe zile din an, atingand varfuri de consum de 9.700mwh( ianuarie 2017) sau in jur de 9.000 mwh in zilele caniculare din vara.
Aparent, nu ar trebuii sa apara probleme. Si totusi?

Cand faci analiza de senzitivitate a sistemului, sa vezi masura in care productia de energie electrica poate sa satisfaca cererea de consum, in orice moment si in orice conditii, lasi de o parte sursele de energie regenerabile(vant si soare), datorita impredictibilitatii acestora, dar si sursele clasice de productie care din diverse motive nu sunt disponibile(avarii, revizii, neasigurarea combustibililor). In aceasta ipoteza, poti sa intelegi mai bine care este nivelul de rezilienta(definit de capacitatea sistemului de productie energie electrica de a face fata tuturor provocarilor si de a absorbi socurile, pastrandu-si functiile pentru care a fost creat, si anume: sa satisfaca cererea de consum in orice moment). Prin urmare, mai ramane disponibila o capacitate totala de productie energie electrica de cca.11.000 mw, provenind din capacitati de productie pe carbuni, hidro, nuclear si pe hidrocarburi.
Inca, nu e rau!
Sa analizam, care dintre aceste surse de productie se incadreaza in maximul de cost, convenit ca acceptabil pentru consumator, de 170 lei/mwh.
Energia nucleara vine cu un aport de 1400 mwh.
Energia produsa pe carbune aduce inca 1600 mwh. Doar 5 grupuri energetice, din cele 11 disponibile de la Complexul Energetic Oltenia, pot, in anumite conditii, sa produca la acest cost. Restul grupurilor pe carbune, inclusiv cele din Oltenia si Hunedoara, produc cu costuri mult mai mari.
Dintre sursele de productie pe hidrocarburi, doar centrala de la Brazi, cu 800 mwh, se incadreaza in acest cost.
In ceea ce priveste sursele hidroenergetice, limitarile provin din hidraulicitatea redusa in conditii de canicula sau ger prelungit, astfel ca putem conta, in conditii normale, doar pe un maxim de 2500mwh. In plus, exista o variatie anuala a productiei de energie provenita din surse hidroenergetice, aceasta variind intre 19Twh, in anii ploiosi si 12Twh, in anii secetosi.

Insumand, constatam ca sistemul electroenergetic romanesc poate oferi in mod normal si predictibil 6.400mwh, proveniti din surse clasice, la un cost de productie de sub 170 lei/mwh.
Cand hidraulicitatea e ridicata, pentru perioade de catava zile, putem beneficia de inca 1000-1700 mwh din surse hidroenergetice. La fel, cand bate vantul si e soare, in sistem mai pot intra inca 1000-3000 mwh la un cost competitiv.
In astfel de situatii, consumul cuprins intre 6.800-8000mwh, poate fii acoperit, teoretic, cu o productie de energie la costuri de productie de sub 170 lei/mwh, care sa duca la preturi medii de tranzactionare in jur de 175 lei/mwh.
In scenariul descris mai sus, atunci cand un grup important devine inoperabil, apar situatiile de avertizare.
Situatiile de criza de oferte la pret competitiv ale sistemului electroenergetic national apar atunci cand cererea de consum e ridicata la peste 8000mwh, hidraulicitatea e redusa, nu bate nici vantul si se intampla sa fie indisponibilizata si o capacitate insemnata de productie.Aceste situatii sunt depasite prin intrarea in sistem a capacitatilor de productie cu costuri mari.
In aceast punct e bine sa analizam si sa intelegem comportamentul comercial al producatorilor versus comportamentul comercial al furnizorilor si traderilor.
In ultimii ani, pe fondul scaderii cererii, cresterii cantitatilor de energie provenite de la sursele regenerabile si a unei hidraulicitati ridicate, dar si a unor jocuri inteligente, de asteptare pana in ultimul ceas, al furnizorilor si traderilor, producatorii si-au ‘’canibalizat’’ ofertele de vanzare pe piata contractelor la termen, coborand pretul pana la valori nesustenabile, de 150-160 lei/mwh. Chiar si asa ramaneau cu capacitatile de productie performante nevandute integral, fiind fortati de traderi si furnizori sa oferteze 20-30% din productie pe piata zilei urmatoare(contractezi azi pentru consumul de maine) la preturi care variau in jur de 100 lei/mwh, pretul de inchidere al pietelor fiind influentat, in sens descrescator de Hidroelectrica, care pe fondul unor ani cu excedent de hidraulicitate a avut productii ridicate de 18-19 Twh anual. Hidroelectrica fiind in insolventa, avea o mare ‘’foame’’ de bani pentru acoperirea sumelor datorate creditorilor si in consecinta, sublicita(in sens descrescator) orice oferta, pentru a vinde intreaga productie. In aceste conditii, ceilalti producatori au realizat volume mai mici de vanzari si marje reduse de profit sau chiar pierderi( CEO, CEH, RAAN, Govora, etc).

Lipsa de venituri a incetinit ritmul si volumul investitiilor si a determinat si un volum mai mic de lucrari de intretinere si reparatii. Aceasta criza a vanzarilor a determinat producatorii sa inceapa, in urma cu 3 ani, sa caute solutii noi de marketizare si maximizarea a vanzarilor. Toti marii producatori de energie si-au achizitionat softuri care sa anticipeze conditiile meteo, hidraulicitatea, vantul si sa le suprapuna pe previziunile de consum si cantitatile e energie deja contractate, generand modele noi de vanzare. In timp, au fost mai multe incercari de fortare a plafonului de 175lei/mwh, care nu au rezistat blocadei traderilor si furnizorilor., care mizau, in continuare, pe un comportament defensiv al producatorilor.
Acesta era contextul inceputului de an 2017.
A fost suficient un pasaj de vreme severa si doua declaratii alarmiste, ca stocurile de carbune sunt insuficiente, pentru ca tensiunile acumulate si riscurile neacoperite ale traderilor si furnizarilor sa determine un comportament emotional si haotic. Imediat ce traderii si furnizorii au ridicat cererea si pretul, la care au raspuns producatorii necompetitivi(ineficienti) cu cantitati insuficiente, care nu acopereau cererea, si la preturi mai mari decat cererea. In acest moment, pe baza prognozelor de consum si analizelor de piata, sesizand deficitul de oferta, au intervenit marii producatori, de data aceasta supralicitand si aliniindu-se la pretul cel mai mare al ultimului producator scump intrat in piata. Asa am ajuns la preturi de 350-450 lei/mwh, dar si la cresterea proportionala a pretului energiei achizitionate pentru echilibrarea sistemului energetic național, care a functionat cu dese si mari dezechilibre pe tot parcursul anului.
Pot fii condamnati producatorii, pentru ca sesizand ca traderii si furnizorii si-au asumat riscuri neacoperite, au speculat momentul? E o intrebare deschisa, la care nu voi da eu raspunsul.

Si acum,in loc de concluzii cateva constatari.
1.Piata de energie, pe parcursul lui 2017, nu a mai revenit la preturile anterioare.
2.Piata de energie este, in continuare, foarte volatila si sensibila la semnale.
3.O piata functionala e firesc sa reactioneaze la semnale de piata in marje de maxim 30-40%. Cand variatiile de pret sunt de 200-250%, cred ca modelul de piata ales nu este cel mai bun si functional.
4.In 2017, pentru prima data, pretul energiei a fost decuplat de costul de productie al energiei. Nu mai exista logica si predictibilitate.
5.Romania este si acum in pragul unei crize de oferte de energie la preturi competitve, dar acceptabile si suportabile pentru consumatori.
7.Volatilitea pietei de energie nu este un factor care sa stimuleze investitiile.
8.Analizand tendintele, Romania are nevoie de capacitati noi de productie si stocare a energiei, dar nu in orice conditii de pret final al energiei.
9.Autoritatile cu competente in energie ancheteaza sau sunt anchetate, in loc sa-si foloseasca energia pentru a defini corect si a reglementa inteligent si clar modelul de piata functional, care sa puna in echilibru interesele tuturor participantilor la piata de energie, de la producatori pana la consumatori, sau macar sa defineasca si sa supuna aprobarii o strategie energetica a Romaniei, personalizata si pragmatica, care sa garanteze romanilor securitatea energetica, inclusiv a preturilor competitve, dar acceptabile si suportabile pentru consumatori.
10.Iarna e aproape si inca invocam Providenta si norocul, ca sigure elemente de gestionare a riscurilor si care sa suplineasca lipsa de solutii si profesionalism a unui program de iarna, elaborat pe acelasi tipic al ultimilor ani.