0746 164 127 redactia@energy-center.ro
  • Actualitate
    • Consumatori
    • Furnizori
    • Legislatie mediu
    • Producatori
    • Stiri
  • Energie electrica
    • Energie nucleara
    • Energie regenerabila
    • Energie termica
    • Hidroenergie
  • Evenimente
  • Editorial
  • Exclusiv
  • Mediu, Tehnologie
  • Petrol, Gaze, Carbune
  • Utile
  • Video
  • English
  • Comunicate
STIRI RECENTE
Vise: cum pot deveni satele Romaniei inteligente?
Vicepresedinte ANRE: Prosumatorii pun presiune pe sistemul de distributie
Producem mai multa energie, dar consumam mai putin
Guvernul vrea centrale fotovoltaice pe canalele de irigatii reabilitate
Achizitiile comune de gaze in UE ar putea deveni o practica permanenta
Tehnologii de pe trei continente la Târgul RoEnergy Timişoara
Bursa Romana de Marfuri va colabora cu Bursa de Energie din Ucraina
Hidroelectrica duduie: profit la 6 luni aproape 4 miliarde de lei
Restart Energy a finalizat un pacr eolian de 400 KWp pentru compania Cotnari
Electromontaj construieste o linie de inalta tensiune in Finlanda

Anul marii neghiobii

Posted On 30 decembrie 2021
By : Redactia
Comments: 2
Tag: centrale pe carbune, gaze inmagazinate, gazele din Marea Neagra, Green Deal, Petrisor Peiu, pretul energiei si gazelor

Europenii au făcut puține neghiobii în istorie, dar atunci când le-au făcut au fost unele foarte mari: două războaie mondiale cumplite, inventarea unei ideologii împotriva propriei naturi (comunismul) sunt doar cele mai vizibile exemple. Și dacă primul război mondial a adus cu sine apariția statelor naționale din centrul și estul continentului, cel de-al doilea război mondial le-a dus pe toate aceste noi state naționale prizoniere într-un lagăr cumplit, cimitir al tuturor visurilor. Iar ideologia comunistă a ros din interior, atât în est, cât și în vest, toate valorile pe care s-a clădit Europa: creștinism, proprietate, familie, națiune. Și încă le roade și le va mai roade mult timp de aici încolo.

Ei bine, a venit vremea pentru o altă mare neghiobie la scară istorică, care să macine continentul: așa-numitul „green deal”, în fapt o politică de demolare accelerată a industriei energetice clasice și de înlocuire a acesteia cu o nouă industrie energetică, la fel de poluantă, dar mult, mult mai costisitoare. Cu alte cuvinte, Uniunea Europeană își propune să închidă toate centralele electrice pe cărbune și pe gaze, plus toate fabricile și fermele de vite care emit dioxid de carbon sau gaze echivalente. Și să le înlocuiască cu panouri fotovoltaice și turbine eoliene. Automobilele alimentate cu benzină vor trebui să dispară și să fie înlocuite cu cele electrice, iar europenii vor trebui să renunțe la consumul de carne de vită și la centrala de încălzire a propriei case. Ei bine, Uniunea Europeană vrea astfel să facă lumea mai puțin poluantă și mai verde. Singura mică problemuță constă în faptul că măreața Uniune are doar puțin peste 7% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, având 9% din acestea pe vremea când includea și Marea Britanie (responsabilă pentru 1,4% din emisiile globale de dioxid de carbon):

Anul trecut, bunăoară, întregul nostru continent (nu doar UE) a eliberat în atmosferă abia 11% din emisiile globale de gaze cu efect de seră:

Din cele 31,6 miliarde de tone de echivalent CO2, continentul nostru a emis 3,59 miliarde. Dar regiunea Asia-Pacific singură a emis 16,75 miliarde, adică jumătate din emisiile globale. Și încă o șesime din acestea s-au emis în America de Nord: 5,3 miliarde.

Neghiobia Uniunii Europene este atât de mare încât presupune că dacă UE va înceta definitiv să emită CO2, atmosfera pământului se va curăța brusc.

Ei bine, sper că vă e clar că nu se va întâmpla nimic, atâta timp cât marii poluatori: China, Statele Unite, India, Japonia și Rusia nu vor face același lucru. Iar ceilalți pământeni nu rezonează deloc cu entuziasmul european pentru distrugerea centralelor electrice clasice. Pentru un motiv foarte simplu: consumul de energie la nivel planetar crește ușor, dar crește an de an. Cu excepția 2020, cauzată de pandemie:

Asta în vreme ce consumul (tot de energie primară) în UE a scăzut cu o șeptime numai din 2009 până în 2020.

La nivelul Uniunii, consumul de țiței a scăzut cu 20% în ultimii 11 ani, cel de cărbune cu 41%, cel de energie nucleară cu peste 20%, iar consumul de energie regenerabilă a crescut cu 250%. Cu alte cuvinte, iată că statele UE își reduc consumul energetic, dar acesta rămâne același la nivel global. Cum va putea atunci Bruxelles-ul să reducă poluarea globală?

Mai mult, revenirea economică din 2021 a adus, la nivel global, o creștere a investițiilor statelor naționale în „economia maronie” (poluantă, „brown economy”) mai mare decât creșterea investițiilor în „economia verde” (nepoluantă, „green economy”): 19,5% din banii alocați revenirii în 2021 au mers către economia verde și 20,5% către economia „maronie”. Cel mai mare poluator al planetei, China, a cheltuit 12% din banii injectați în economie pentru partea verde a acesteia și 26% (mai mult decât dublu) pentru partea „maronie” a acesteia. Pentru al doilea poluator al planetei, Statele Unite, procentajele sunt și mai discrepante: 8% pentru economia verde și 20% pentru cea „maronie”. Ce să mai vorbim despre India: 5% din pachetul de stimulare a energiei au mers către economia verde și 65% (de 13 ori mai mult!) către economia „maronie”. Mari economii ale lumii precum Rusia, Mexic, Africa de Sud, Turcia, Arabia Saudită, Indonezia au sprijinit necondiționat industria de petrol și gaze sau alte tipuri de industrii considerate poluante.

Așa, ca să înțelegem și mai bine inutilitatea nebuniei care a cuprins birocrația Uniunii Europene, să spunem că, în 2020, China singură a pus în funcțiune capacități de producere a electricității din cărbune cu o putere însumată de 38,4GW, adică mult mai mult decât toate capacitățile energetice pe cărbune scoase din funcție în toate celelalte state ale globului!

Ei bine, la ce oare putea să conducă această luptă a Bruxelles-ului împotriva cărbunelui, a gazului și a energiei nucleare? Evident, la o scumpire fără precedent a energiei în toate statele membre. Și iată la ce s-a ajuns: o creștere de 3 ori a prețurilor la electricitate! Iată, de exemplu, pe luna decembrie avem o medie a prețurilor pe piața zilei următoare de peste 250 euro/MWh, mai mult decât dublu decât media anuală a prețului electricității (cam 110 euro/MWh). Iar aceste niveluri sunt de trei ori mai mari decât cele de anul trecut!

Dar neghiobia nu a afectat în mod egal întreaga Europă. Căci unii au luat-o mult mai în serios decât alții. Iată că ponderea surselor regenerabile de energie în consumul final brut nu este aceeași pentru toți, unii fiind mai „catolici decât papa”:

Cu 24% din totalul energiei, săraca Românie are parte de mai multă energie regenerabilă decât marile puteri industriale ale continentului (Italia-20,3%, Germania -19,3%, Franța -19,1%) sau decât rivalii regionali (Polonia-16,3% sau Ungaria 13,8%)!

Marea neghiobie a adus cu sine, ca orice religie sinistră, excese exact în țările care aveau cel mai puțin nevoie de ele. Și vorbim aici despre România. Care, la dorința baronului Iohannis, și-a luat angajamente excesive în fața comisarilor europeni. Care angajamente sună cam așa: vom închide 75% din capacitățile pe cărbune până în 2025, deși până atunci nu vom putea construi nicio altă centrală pe gaze sau nucleară; ba mai mult, ne angajăm să nu dăm aviz de mediu pentru nicio nouă hidrocentrală și să alungăm toți posibilii investitori în noi centrale nucleare.

La ce a condus încrâncenarea guvernanților noștri împotriva energiei clasice? La exact ceea ce era de așteptat: creșterea de peste două ori a prețului la energie electrică: dacă în decembrie 2020, prețul mediu ponderat pentru toate tranzacțiile de pe bursa de energie (bilaterale plus piața zilei următoare) era de 254 lei/Mwh, acesta a urcat la 307 lei/MWh în august 2021, ajungând la 411 lei/Mwh în decembrie 2021 și la 619 lei/MWh pentru ianuarie 2022

Totul a devenit o dramă națională pentru că România oricum avea cel mai mare preț pentru electricitate din întreaga Uniune Europeană, la paritatea puterii de cumpărare, atât pentru consumatorii casnici:

Concluzionând tabloul marii neghiobii din 2021, România, deși are o pondere a energiei regenerabile peste media europeană și peste toate marile puteri industriale și/sau regionale, a decis să accelereze calendarul renunțării la cărbune, obținând în schimb cel mai mare preț pentru electricitate din Uniunea Europeană, la paritatea puterii de cumpărare!

Și ca și cum o neghiobie nu vine niciodată singură, guvernul României s-a ambiționat să-și mențină deciziile criminale și pe piața gazelor naturale: nu extragem gaze din Marea Neagră, îi lăsăm pe austriecii de la OMV să scadă producția de gaze cât de mult vor și nu facem contracte bilaterale pe termen lung cu Gazprom. Rezultatul? Prețul gazului românesc pe bursa română de mărfuri este cel mai ridicat din Europa pentru această iarnă:

Și marea neghiobie este din ce în ce mai mare. Căci România are cele mai mici cantități de gaze înmagazinate în această iarnă din întreaga regiune:

Ei bine, nimeni nu a avut până astăzi curajul să-l întrebe pe baronul Klaus de la Sibiu cum se face că Ungaria (o țară lipsită total de gaz) are în depozitele subterane o cantitate de gaz înmagazinat dublă față de România, o țară de două ori mai mare și care are rezerve proprii de gaze! Nici nu ar putea fi conceput un eșec mai mare al acestui regim trist precum veșnic-posacul Iohannis.

România asta este anul acesta: o țară bogată în resurse, dar săracă în bani, în care guvernul i-a condamnat deopotrivă pe cetățeni și pe industriași să plătească cea mai scumpă energie din Uniunea Europeană. O țară bântuită de neghiobia unui regim care ne ucide încet, dar metodic. Pas cu pas.

Despre autor
  • google-share
Previous Story

De ce facturile la gaze și energie au venit fără prețuri compensate sau cu compensații infime?

Next Story

De ce a atat de important Nord Stream 2? Ucraina dispare definitiv din ecuatia aprovizionarii cu gaze a Europei

Articole pe aceeasi tema

0

Industria românească pare să fie absentă din cea mai mare investiție din ultimii 30 de ani în domeniul exploatării gazelor. Turcii au luat prima felie de 500 de milioane de euro.

Posted On 14 septembrie 2023
, By Redactia
0

Presa americană: Gazele din Marea Neagra, valorificate de România și Turcia, o provocare pentru Putin

Posted On 1 august 2023
, By Redactia
0

Dezbatare ”Energia în spatele scenei” 2022 – 2023, Anii crizei sau anii evoluției în domeniul energetic? Criza energetică și soluțiile momentului

Posted On 3 februarie 2023
, By Redactia

2 Comments

  1. dragostin catalin 30 decembrie 2021 at 10:01 Reply

    Ceea ce spune dl.Peiu in acest articol (care reprezinta de fapt si pozitia multora care nu sunt direct “in pagina”-adica din miezul problemei energiei) este doar partial adevarat, in opinia subsemnatului.
    Argumentele Pro-articol:
    – intr-adevar, avem si am avut guverne si politicieni neghiobi, care nu au nici o viziune despre ce ar trebui si cum ar trebui sa fie Romania; nu trebuie sa neglijam aici, incompetenti fiind, si cit de usor de manipulat (si “ieftini”) sunt ai nostri politicieni/partide sfarimate intre diverse interese, care numai interesul Romaniei nu-l urmaresc;
    – intr-adevar, Romania s-a “supra-angajat”in domeniu de a deveni “si mai verde” fata de cit e acum, chiar fata de altii (aici, mai e de dezbatut, dar nu e momentul acum…la noi referinta e 1990), DAR, NIMENI NU NE-A IMPIEDICAT SA NE JUCAM CARTILE/AVANTAJELE NOASTRE IN MOD COMPETENT (Klaus & politicienii, stiu sa joace doar Popa Prostu nu si Bridge, cum trebuie jucat in UE)…deci, intrebarea este: de ce nu ne folosim de avantajul creat si, mai mult SA-l EXTINDEM intr-o politica de discrimniare pozitiva fata de altii ? nu avem imaginatie si creativitate, desi, ROmania, poate fi realmente verde relativ usor, putind scapa astfel si de volatilitatea preturilor combustibililor fosili pe care ii invocam acum cu tarie
    Argumente contra-articol:
    – Nicaieri in mult-hulitul “Green Deal”, nu se spune/cere ca intii opresti centrale pe combustibili fosili si abia apoi te gindesti ce pui in loc (recomand lectura cu multa atentie a cit de multe directive/recomandari sunt in ce priveste PLANIFICAREA TRECERII LA O ECONOMIE VERDE FARA FOSILI !…amintesc doar: orizontul fiind 2050)…dar, PLANIFICAREA, nu a fost niciodata punctul nostru forte in ultimii 30 de ani…spre comparatie, “inainte”, aveam mult hulitul CSP
    – se stia si se stie demult (dl.Peiu, nu ne spune nimic nou aici) ca UE este un poluator relativ nesemnificativ (asta, printre altele, si datorita faptului minor ca este deja mai eficient si mai “verde” decit ceilalti, DAR ASTA NU TREBUIE FOLOSIT CA ARGUMENT CONTRA GREEN DEAL SI POLITICII DE DECARBONARE…este un fals…ar trebui sa se masoare emisiile CO2/PIB-ul economic…UE este a 2-a/3-a economie in lume, dar este pe locul 5/6 la poluare neta…deci !?!?
    – ce se intimpla cu preturile la gaze/electricitate are explicatii obiective in: 1. ne bazam prea mult inca (paradoxal) pe combustibilii fosili, ceea ce ne face pe toti mai vulnerabili (ASTA E ARGUMENT PRO-GREEN DEAL NU CONTRA !); 2. s-a constatat ca modelul “pietei de energie” folosit este imperfect
    3. nu preturile la CO2 sunt factorul cel mai important la criza energetica !
    – in ce priveste intelegerea “neghiobiei Green Deal” as recomanda dlui Peiu si altora, sa “citeasca” mesajul recentului film difuzat pe Netflix: DON’T LOOK UP si sa-l interpreteze in contextul actual. Personal, convingerea este ca UE se indreapta politic in directia corecta…nu facem toti ce trebuie, oricum murim toti, dar barem, cel putin noi suntem impacati ca am incercat ceva…
    Vorbesc din pozitia unui absolvent (cu diploma reala, nefalsificata, facuta “la zi”, la virsta potrivita) de centrale nucleare si, care am avut si ocazia de a sta ani intregi pe linga cosurile de fum al unor centrale pe carbuni sau pacura….si asigur pe toti ceilalti, care nu au vazut sau simtit acestea, ca, la zecile de mii de termocentrale pe fosile din lume, functionind in continuare, vom muri cu totii, ca intr-un garaj cu usile inchise si motorul masinii pornit

  2. Gheorghe SBÂRNEA 30 decembrie 2021 at 20:34 Reply

    corect

Scrie un comentariu Anulează răspunsul

*
*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

RECENT

POPULAR

COMMENTS

De ce am luat-o razna de grija prosumatorilor ?

Posted On 27 septembrie 2023

Matej Kruspan, Chief Commercial Officer, Rezolv Energy: “PPA-urile pot aduce o contribuție semnificativă la obiectivele de zero net ale companiilor”

Posted On 27 septembrie 2023

Vise: cum pot deveni satele Romaniei inteligente?

Posted On 26 septembrie 2023

Scurta radiografie a sistemului energetic romanesc. La ce sa ne asteptam in 2018 ? (partea I)

Posted On 7 ianuarie 2018

Exclusiv: ce minte diabolica a masluit OUG de modificare a Legii 220/2008 privind promovarea energiei verzi?

Posted On 12 iunie 2013

Exclusiv: Hidroelectrica isi arata muschii in fata baietilor destepti?

Posted On 23 aprilie 2012

Cu siguranță ai nimerit în miezul...

Posted On 30 iunie 2023

Pare un articol propagandistic. Auzi...

Posted On 24 iunie 2023

Este o analiza pe care o recomand...

Posted On 1 iunie 2023

Publicitate

banner

banner

PUBLICITATE dreapta

‹ ›

Arhiva

Utile

Sondaj: 63% dintre români ar achiziționa o pompă de căldură, dacă subvențiile de stat ar acoperi o parte din cost

România Eficientă: Cum să vă pregătiți locuința ca să economisiți energie la iarnă

Cum poate fi menținută eficiența pompelor de căldură și cum se fac reviziile

Se lansează Alt.Real, primul marketplace din domeniul energiei verzi

Ferestrele și soluțiile de protecție termică pot reduce amprenta de carbon cu până la 50%

Video

Viitorii energeticieni premiati la Gala Energy-Center

Gala aniversara 10 ani de Energy Center - 10 iunie 2021

Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă: Racordarea gratuită la gaze se face fără studiu de impact. Care sunt riscurile

Alexandru Moldovan, Redactor sef Energy-Center: Datorez colegilor mei de presa multe din lucrurile pe care le stiu astazi

Gala Premiilor Energy-Center.ro, editia a III-a

FORMULAR DE CONTACT

  1. Nume *
    * Te rugam sa iti scrii numele
  2. Email *
    * Te rugam sa scrii o adresa de email valida.
  3. Mesaj *
    * Te rugam sa scrii un mesaj

Categorii

  • Actualitate
  • Energie electrica
  • Evenimente
  • Exclusiv
  • Mediu, Tehnologie
  • Petrol, Gaze, Carbune
  • Resurse Media
  • Utile
  • Video

Cele mai citite articole

Scurta radiografie a sistemului energetic romanesc. La ce sa ne asteptam in 2018 ? (partea I)

17 Comments

Exclusiv: ce minte diabolica a masluit OUG de modificare a Legii 220/2008 privind promovarea energiei verzi?

13 Comments

Exclusiv: Hidroelectrica isi arata muschii in fata baietilor destepti?

12 Comments
© Energy-Center.ro. Acest site este proprietatea Spot Pro Media SRL. Construit și întreținut de Alex Mieluș cu ajutorul Wordpress.