BRUA, a fi sau a nu fi ! Blocarea proiectului ar putea arunca in aer sistemul gazier din Romania si se va rasfrange asupra consumatorilor

Astazi, in proiectul BRUA exista contracte de achizitie de servicii si echipamente semnate pentru constructia conductei, exista credite angajate, exista alte surse atrase si a da inapoi echivaleaza cu a ne gasi intr-o situatie asemanatoare cu situatia autostrazii Bechtel, adica si fara o conducta de transport gaze si cu banii cheltuiti. Aceasta situatie ar arunca sistemul gazier din Romania in pragul disperarii. O blocare a proiectului BRUA nu se va rasfrange asupra producatorilor de gaze naturale din Marea Neagra, ci se va rasfrange mai mult asupra consumatorilor romani de gaze.

In ultimele saptamani s-a declansat o adevarata isterie fata de proiectul BRUA, gazoductul care ar trebui sa transporte gazele din Marea Neagra, dovedind inca o data ca suntem capabili sa deschidem o dezbatere in sectorul gazelor naturale, doar atunci cand se isca un scandal. Deosebirea intre dezbatere si scandal este ca, in urma scandalului, intr-o proportie mare, proiectele s-au oprit.

Nenumaratele exemple din ultimii ani, in toate sectoarele de activitate valideaza afirmatiile facute aici. Lipsa unei comunicari facile, corespunzatoare, bazata pe transparenta permanenta si nu doar atunci, cand pentru a trece un proiect, este necesara o dezbatere publica, face ca sa nu invatam nimic din lectiile de curand traite de romani pe propria piele si mai ales pe proprii bani.

In momentul demararii proiectului BRUA, din pozitiile pe care le detineam, am aratat ca in Romania dezvoltarea unui sistem de transport STEA, elimina vulnerabilitatile majore pe care le are un proiect dedicat unui singur culoar de transport. Aratam atunci ca acest tip de constructie (o singura ruta de transport dedicata) si-a dovedit vulnerabilitatea prin ”santajul economic” pe care cei de la un capat sau altul al conductei il pot exercita asupra activitatii de transport, putand astfel sa-si impuna conditiile sau chiar sa falimenteze activitatea de transport. Se cunoaste modalitatea in care o societate comerciala, care controla o intreaga piata prin portofoliul de clienti detinut, carora le era destinat gazul, pentru obtinerea unor clauze comerciale mai avantajoase, a blocat aproape doi ani functionarea sistemului de transport Blue Stream, dupa finalizarea acestuia, cauzand pierderi imense operatorului de transport. Detinatorii surselor de gaze care urmau sa fie transportate prin Nabucco, au fost cei care au contribuit in mod hotarator la stoparea Mega Proiectului European Nabucco.Aceste comportamente m-au determinat in 2012 sa sustin ca Romania trebuia sa se angajeze intr-un proiect de tip STEA care sa-i permita sa transporte gaze in diverse directii de transport externe si din diverse zone de transport externe, evitand astfel posibilitatea ca o parte sa poata bloca la un moment dat un proiect, in timpul constructiei sau oricand in functionarea proiectului demarat. Din pacate, am ajuns intr-o astfel de situatie.

Astazi, in proiectul BRUA, exista contracte de achizitie de servicii si echipamente semnate pentru constructia conductei, exista credite angajate, exista alte surse atrase, si a da inapoi echivaleaza cu a ne gasi intr-o situatie asemanatoare cu situatia autostrazii Brasov – Comarnic, adica si fara o conducta de transport gaze si cu banii cheltuiti. Aceasta situatie ar arunca sistemul gazier din Romania in pragul disperarii. O blocare a proiectului BRUA nu se va rasfrange asupra producatorilor de gaze naturale din Marea Neagra, ci se va rasfrange mai mult asupra consumatorilor romani de gaze.

Sistemul de transport gaze naturale din Romania, a fost neglijat continuu sub aspectul reengineringului si el functioneaza in permanenta intr-o faza de pre-avarie. Cu peste 70% din conducte si echipamente uzate moral si fizic, cu o neadaptabilitate sporita la cerintele actuale de consum, cu un plan de reparatii anuale sub 20% din reparatiile programate (nu din reparatiile care ar fi urgent necesar a fi realizate), cu tarife incarcate de costuri datorate unor proiecte trecute esuate, daca s-ar adauga si toate costurile pe care le-ar implica stoparea proiectului BRUA, pe umerii acestui sistem de transport, fara nici o perspectiva de noi venituri, acest fapt ne-ar gasi intr-o situatie grava.

Nerealizarea proiectului BRUA, este un pericol mai mare pentru Romania, decat ar fi realizarea lui pentru Rusia.

Astfel, astazi sunt pus in situatia, de a sustine acest proiect, dar doar cu o schimbare masiva a strategiei de dezvoltare a transportului gazelor naturale in Romania, pragmatica, bazata pe realitati, cu o analiza detaliata si reala a vulnerabilitatilor, cu eliminarea totala a orgoliilor care domina prezentul si cu o comunicare continua si profesionista cu mediul interior si exterior.

In acest context se impune sa clarificam diveresele intrebari care s-au nascut in ultima vreme si sa ne concentram analizele si dezbaterile publice, atat de necesare, catre zonele care sunt cu adevarat importante: dezvoltarea unor sisteme nationale de transport capabile sa satisfaca necesitatile deconsum, concentrarea asupra eficientizarii activitatii, diminuarii costurilor si reducerii tarifelor de transport, a cresterii sigurantei in functionarea sistemului etc.

Trebuie sa admitem ca Ungaria joaca”inteligent”, o strategie inceputa inca din anul 2000, pe care a stiut sa o urmeze si sa se muleze in functie de vremuri, dar fara a-si pierde tinta: diversificarea surselor de gaze si un important rol regional pe piata de gaze. Excelenta Diplomatie Energetica Ungara, dublata de o excelenta abilitate in comunicare isi continua ”jocul”, bazandu-se si pe modul in care evolueaza ”dezbaterea” subiectului in Romania. Aceasta perspectiva este importanta a fi dezbatuta si nu problema ”vanzarii gazelor romanesti ungurilor”. Cu ce s-ar schimba situatia romanilor, daca gazele s-ar vinde in Austria, Slovacia, Ucraina etc.?

Constructia conductelor de transport, este precedata de o serie de actiuni cu caracter comercial pentru a determina interesul potentialilor clienti, cat si pentru a valida fezabilitatea proiectului cu scopul, cel putin teoretic, de a nu incarca costul la nivelul altor consumatori (in cazul de fata consumatorii romani). Astfel, licitarea capacitatii pe punctele de iesire / intrare intr-un sistem de transport este o practica normala, si se desfasoarain mai multe etape. Capacitatea de transport reprezinta, cantitatea maxima de gaze comercializabile pe care o conducta are posibilitatea sa le transporte, respectiv cantitatea maxima de gaze care pot sa fie introduse la un punct de intrare in sistemul de transport si cantitatea maxima de gaze care pot sa fie extrase din punctul de iesire din conducta de transport gaze. Capacitatea de transport este contractata de carausul de gaze, care nu trebuie sa fie neaparat si proprietarul gazului pe care acesta il transporta. In acelasi timp practica recomanda  ca pentru a se evita tezaurizarea (blocarea altor jucatori de pe piata de gaze), un caraus care nu foloseste capacitatea pe care a rezervat-o, o pierde, compania de transport fiind obligata sa o scoata din nou la licitatie catre alti carausi.

In luna decembrie 2017 Transgaz, a organizat o astfel de licitatie pentru rezervarea capacitatii de transport angajatain punctul Csanadpalota, iar in februarie 2018 s-a desfasurat o licitatie pentru rezervarea capacitatii de transport neangajata in punctul Tuzla (punctul de preluare a unor cantitati de gaze din zacamintele exploatate din Marea Neagra).

As face cateva comentarii cu privire la organizarea ambelor licitatii:

• in opinia mea se puteau introduce la nivelul documentatiei de licitatii, elemente mai stringente in ceea ce priveste prezentarea de dovezi, privind existenta unor preacorduri neangajante pe care firmele caraus, sa le aiba cu detinatorii surselor de gaze si/sau a portofoliilor de clienti, pentru perioada de contract, care astfel ar fi determinat, poate, o concurenta mai acerba la nivelul licitatiei.
• lipsa din contractul de rezervare a capacitatii, incheiat intre firmele castigatoare si Transgaz a clauzei ”use or lose”, care poate preveni o situatie monopolistica in care se gaseste Romania, pana in anul 2030 in punctele Isaccea si Mediesu Aurit pentru gazele provenite din Rusia.

Astfel, este important de stabilit ca in momentul de fata cele doua firme maghiare care au castigat licitatia, au castigat un drept, acela de a folosi punctul de transport Csanadpalota, pentru a transporta cantitati de gaze atat din Romania in Ungaria, cat si din Ungaria in Romania pentru o perioada de 25 de ani, fara sa existe, documente care sa ateste intelegeri si asupra detinerii viitoarelor cantitati care vor fi transportate prin acest punct din Romania in Ungaria sau vice-versa.

Viitorul imediat al acestei actiuni poate aduce cateva din urmatoarele potentiale scenarii:

• incetarea Contractelor de rezervare de capacitate incheiate, in situatia necontractarii cantitatii de gaze de catre firmele castigatoare a licitatiei,
• incetarea Contractelor de rezervare de capacitate incheiate, in urma analizei economice negative,pe care TRANSGAZ o va realiza cel tarziu in 2019;
• cesionarea drepturilor de catre firmele castigatoare de a folosi capacitatea rezervata catre terti (ex. companii care detin resurse de gaze in Marea Neagra),
• incheierea de contracte de achizitie gaze intre firmele care au contractat capacitatea de transport si firmele care au resurse de gaze (ex. companii care detin resurse de gaze in Marea Neagra).
• reorientarea firmelor care detin gaze in Marea Neagra si catre alte rute de transport si piete.

In opinia mea insa este mult mai important analiza modului in care Romania va fi influentata pe termen lung de actiunile din prezent:

• rescrierea hartii energetice a Europei,
• reducerea gradului de securitate energetica,
• cresterea gradului de vulnerabilitate a consumatorilor,
• prefigurarea unei captivitati energetice.