Cand nu stie stanga ce face dreapta: Romania trebuie sa instaleze inca 6000 de MW in regenerabile, dar Parlamentul a blocat vanzarea terenurilor agricole. Fonduri europene de 10 miliarde de euro se pot evapora
Ne-am extaziat total dupa recentul summit European, in urma caruia Romaniei i-au fost rezervate in bugetul pentru viitorii 7 ani o finantare de aproape 80 de miliarde de euro. Ne si vedem cu autostrazi de la un capat la altul a tarii, cu spitale ultramoderne, cu cai ferate de mare viteza sau cu un sistem energetic ultraperformant. Ceea ce uitam este faptul ca orice finantare europeana, fie grant fie imprumut, trebuie sa aiba la baza proiecte viabile si o cota de finantare de la buget. In acelasi timp, multe din proiectele de investitii trebuie corelate cu politicile europene, indeosebi in domeniul protectiei mediului si decarbonizarii.
In Planul National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice (PNIESC), Romania si-a asumat o serie de obligatii pe partea dezvoltarii energiei regenerabile, motiv pentru care poate atrage si cateva miliarde de euro de la Uniunea Europeana. In Parlamentul Romaniei insa, obligatiile asumate de catre Romania in fata Comisiei Europene fie nu sunt cunoscute, fie ignorate. Politicile nationaliste incurajate de regimul Dragnea continua sa-si faca simtite efectele si in momentul de fata, iar lozinca “nu ne vindem tara” este mai actuala decat oricand. Nu ne-o vindem, nu valorificam ce avem dar nici bani europeni nu vedem. Cel mai la indemana exemplu sunt gazele din Marea Neagra.
Cota de energie regenerabila a Romaniei stabilita prin Green Deal este de 30,7% din totalul capacitatilor instalate de producere a energiei electrice. Tinta pentru anii viitori merge insa catre 50% pana in 2030, cee ace ar echivala cu investitii de vreo 23 de miliarde de euro. Mai mult, pana in 2027 ar trebui sa avem instalati vreo 2600 de MW in energie eoliana si inca vreo 3600 de MW in energie fotovoltaica. Intrebarea este cine investeste in viitorii ani in asemenea capacitate, in conditiile in care dupa modificarile aduse legii energiei, practic nu a mai aparut nici o investitie noua in energia regenerabila. A fost modificata legea energiei electrice, s-au adus niste imbunatatiri dar nu se stie inca cum vor fi stimulate investitiile in regenerabile. Pe de alta parte putem accesa circa 10 miliarde de euro din fondurile europene. Toate bune pana aici, numai ca in Parlament a aparut un proiect de lege care interzice vanzarea terenurilor agricole. Impactul asupra investitiilor in industria regenerabila este devastator in aceste conditii. Iata ce spun reprezentantii organizatiilor de profil din acest sector, PATRES si RWEA.
“Modificarile propuse in domeniul legislatiei cu impact asupra vanzarilor de terenuri agricole nu tin cont de interesul Romaniei in atragerea de investitii in domeniul energiei curate, iar adoptarea lor in forma actuala ar impiedica dezvoltarea de proiecte energetice regenerabile, punand in pericol atragerea de fonduri europene de peste 10 miliarde de euro, cu impact asupra securitatii energetice si competitivitatii economice, semnaleaza cele mai importante asociatii din sectorul regenerabilelor – Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (Romanian Wind Energy Association – RWEA) si Organizatia Patronala a Producatorilor de Energie Regenerabila din Romania – PATRES, printr-un comunicat.
Companiile membre ale RWEA si PATRES solicita reexaminarea Proiectului de lege (PL-x 336/2018) in Parlament pentru modificarea si completarea Legii nr.17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate in extravilan si de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin in administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si infiintarea Agentiei Domeniilor Statului. In cazul promulgarii Proiectului de lege in forma sa actuala, adoptata in Parlament, activitatea investitorilor din industria regenerabila va fi grav perturbata, acestia aflandu-se in imposibilitatea de a achizitiona sau de a securiza in orice alt mod legal terenuri situate in extravilan in vederea dezvoltarii de proiecte energetice, se semnaleaza in comunicat.
Mai mult, Romania risca sa fie in imposibilitatea de a respecta tintele asumate fata de Institutiile Europene, aplicarea legii urmand sa determine o retinere a investitorilor sau chiar imposibilitatea acestora de a investi in capacitati noi de producere de energie regenerabila in exercitiul investitional 2020-2030. Intrarea in vigoare a acestei legi va avea ca principala consecinta negativa pierderea (din nou) a increderii investitorilor din industria energiei regenerabile in cadrul legislativ si in puterea legislativa a statului roman. Romania a anuntat o tinta de energie regenerabila in consumul final de energie de 30,7% in anul 2030, conform Planului National Integrat in domeniul Energiei si Schimbarilor Climatice (PNIESC) al autoritatilor romane, tara avand nevoie de mai mult de 7 GW de noi capacitati regenerabile, parte a unor investitii de peste 22 miliarde de Euro in sectorul energetic.
In acest sens, Romania este unul din statele membre cele mai avantajate de Green Deal, avand la dispozitie peste 6 miliarde Euro prin Fondul de Modernizare, mai mult de un miliard de Euro prin Fondul de Tranzitie Justa, pe langa sumele dedicate investitiilor in tranzitia energetica cuprinse in planul de redresare economica NextGeneration EU si investitiilor private. RWEA si PATRES considera ca intrarea in vigoare a Proiectului de lege in forma actuala ar aduce un impact negativ asupra reluarii investitiilor in sectorul energetic din Romania intr-o perioada in care relansarea economica este primordiala, in conditiile in care – prin PNIESC- Romania si-a asumat un plan bine stabilit de investitii in noi capacitati de productie. In plus, lipsa investitiilor in noi capacitati competitive de generare a energiei isi va extinde impactul negativ asupra securitatii energetice a Romaniei si a pretului platit de consumatorul final, avand in vedere parcul de generare din surse conventionale deja imbatranit si situatia actuala in care Romania este un importator net de energie conform datelor oficiale furnizate de autoritati.
Cele doua asociatii isi exprima speranta ca, urmare a demersurilor lor, precum si a altor asociatii din sectorul energetic, aceasta lege nu va fi aplicabila in forma adoptata in Parlament. Asociatia Romana pentru Energie Eoliana (RWEA) participa din anul 2008, in mod activ si constructiv, la procesul de transformare a pietei energetice romanesti. Reprezentam o industrie cu 3000 MW de energie eoliana instalati in Romania de companii precum CEZ, Enel, EDP, Engie, Vestas, cu dezvoltatori de noi capacitati de energie si furnizori de servicii conexe. Organizatia Patronala a Producatorilor de Energie din Surse Regenerabile din Romania – PATRES are in componenta peste 109 de membri – producatori de energie din surse regenerabile cu putere instalata totala de 1.800 MW, ce reprezinta investitii in sectorul energetic din Romania de aproximativ 2,7 miliarde de Euro”.