Articolul precedent
Cand vom trece de la Troc la Cod?
Scris la 5 decembrie 2018
Comentarii: 0
Tweet
In anul 2000, Societatea Nationala de productie, transport si distributie gaze s-a scindat in 5 societati comerciale cu personalitate juridica proprie, intre care era necesara stabilirea unor raporturi de predare/preluare cu sau fara transfer asupra proprietatii gazelor naturale. Aceasta scindare nu a avut la baza analize de oportunitate, studii de impact sau proiectii de crestere a eficientei si rentabilitatii, au avut la baza doar “dorinta” unora de a ajunge “sefi”.
Astfel, dupa prima luna de functionare a noului sector de gaze care acum cuprindea 5 societati comerciale, la momentul inchiderii relatiilor dintre acestea s-a constatat ca este imposibila realizarea unor balante a cantitatilor vandute/vehiculate si s-a introdus TROCUL. Trocul insemna inchiderea lunara dintre societati la ”mica intelegere”, “creionul si guma” faceau ca si cantitatile alocate sa fie modificate pana cand “cifrele bateau”. Legalitate, fiscalitate, altgoritmi, transparenta etc., nu sunt elemente specifice TROCULUI, aici conta ”mica intelegere” dintre actori.
Complicarea pietei de gaze demarata in anul 2003, prin infuzia unor societati comerciale “agreate”, au inceput sa aduca mai multe probleme, dar aceste noi aparitii pe piata de gaze aveau in componenta fosti angajati ai societatilor de gaze, obisnuite cu trocul, ceea ce nu a schimbat prea mult situatia.
Astfel, trocul s-a perpetuat, sub privirea ingaduitoare a tuturor autoritatilor. Introducerea in anul 2009 a Codului Retelei de Transport, a adus in premiera notiunea de “alocare” a cantitatilor de gaze, care a devenit doar o eticheta a trocului care se perpetuase din anul 2000. Practic intre anii 2009 si 2016 cantitatile de gaze care trebuiau facturate erau stabilite aproape la fel ca si anterior aparitiei Codului Retelei. Anul 2016 a dus la aparitia unor penalitati, care se aplicau la cantitatile alocate si au inceput sa apara rumori pe piata de gaze si sa se gaseasca voci care sa ridice problema de legalitate, dar s-au izbit de MONOPOLURILE NATURALE care amenintau, intimidau, iar unele cazuri chiar si sabotau livrarile actorilor din piata discreditandu-i astfel in fata clientilor (invocand diverse considerente de natura operationala, tehnica, functionala etc.). Furnizorii de gaze au acceptat aceste plati suplimentare, deoarece le-au transferat cu foarte mare usurinta clientilor finali, bazandu-se pe lipsa de experienta a acestora si acceptarea cu usurinta a unor noi clauze comerciale sub amenintarea rezilierii contractelor si stoparii livrarii gazelor. In concluzie apreciez ca trocul alocarii s-a mentinut si in perioada 2016-2018, “mica intelege” fiind din nou superioara legalitatii.
Analizele efectuate si publicate de Asociatia Energia Inteligenta, privind prevederile Noului Cod al retelei, rezervarea de capacitate, depasirea capacitatii, dezechilibrele, alocarea cantitatilor etc., au starnit reactii foarte mari, ceea ce-mi confirma indirect opiniile si arata ca oamenii incep sa devina constienti de gravitatea lucrurilor pe care le fac. Din pacate in locul deschiderii dialogului si identificarii solutiilor legale de rezolvare a problemelor, se folosesc in continuare aceleasi metode (amenintari, intimidari etc.), probabil constienti ca o masa critica de actori din piata de gaze care nu vor mai accepta “mica intelegere” vor putea bloca activitatea, prin modul in care se facea alocarea sau prin refuzul platii unor facturi care nu au la baza elemente stabilite conform legilor in vigoare.
In practica mea de expert judiciar, am intalnit un caz, in care un consumator dupa ce a platit timp de 3 ani facturi pentru gazele naturale consumate, in urma constatarii ca facturile intocmite de furnizor nu erau corecte, iar consumatorul nu a contestat facturile, nu i s-au recunoscut costurile cu gazele naturale. Un astfel de caz scoate in evidenta, interpretarea complicitatii celor care platesc facturile, daca acestea nu respecta legea.
Alocarea unei cantitati de gaze se poate face doar la momentul in care proprietatea se transfera cumparatorului, respectiv pentru un furnizor care vinde gaze la clienti finali racordati in sistemele de distributie, doar la momentul in care gazele sunt masurate (individualizate prin alte metode) la clientul final. Aceste date sunt singurele care, conform legii pot constitui baza de facturare pentru tranzactii si servicii.
