CEZ Romania a finalizat vanzarea activelor catre MIRA
Grupul ceh de utilitati CEZ informeaza ca vanzarea anumitor active care au legatura cu productia si distributia de electricitate din Romania catre fondul de investitii Macquarie Infrastructure and Real Assets (MIRA) s-a finalizat la data de 31 martie 2021, dupa plata pretului convenit.
Pe 23 octombrie 2020, CEZ Group anunta vanzarea activelor sale din Romania catre fondurile administrate de MIRA. Activele implicate in tranzactie constau in sapte companii, inclusiv reteaua de distributie a energiei electrice, furnizarea de electricitate si cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa de la Fantanele – Cogealac.
„In urma indeplinirii tuturor conditiilor, actiunile au fost transferate cumparatorului (Macquarie Infrastructure and Real Assets) si a fost platit pretul integral de achizitie”, se arata in raportul de activitate pe primul trimestru publicat marti de CEZ. „Venitul din vanzarea activelor, in valoare de 24,6 miliarde coroane, va ajuta la scaderea datoriilor, va fi utilizat pentru investitii de dezvoltare in Cehia si tarile stabile si va permite acordarea unui dividend mai mare pentru actionari”, se mai arata in documentul mentionat.
Ondrej Safar, directorul general al CEZ Romania, estima ca vanzarea operatiunilor din Romania s-ar putea finaliza in prima jumatate a acestui an, dupa obtinerea aprobarilor de la autoritatea de concurenta de la Bruxelles si de la Consiliul Suprem de Aparare a Tarii (CSAT). Dupa aceasta tranzactie, grupul CEZ va ramane activ in Romania, concentrandu-se pe activitatea de trading de energie si servicii energetice.
Comisia Europeana a aprobat la inceputul acestui an preluarea de catre fondul de investitii Macquarie Infrastructure and Real Assets (Europe) Limited a anumitor active care au legatura cu productia si distributia de electricitate din Romania, detinute de grupul ceh CEZ.
„Comisia a ajuns la concluzia ca aceasta achizitie nu ridica ingrijorari in ceea ce priveste concurenta, deoarece nu va produce nicio suprapunere a activitatilor companiilor”, se arata in comunicatul executivului comunitar.
MIRA este cel mai mare administrator de infrastructura din lume si este parte a Macquarie Group, o companie australiana de top 10 din punct de vedere al capitalizarii de piata. In prezent, portofoliul sau de investitii cuprinde 12,4 GW de capacitati de energie regenerabila si retele de distributie a energiei electrice in Australia, Austria, Finlanda, Spania si Statele Unite ale Americii.