Cine va dicta pretul energiei electrice dupa liberalizarea pietei?

In anul 2018, cand productia de energie electrica din Romania isi mai traia inca zilele bune, pe data de 8 martie consumul se apropia de nivelul de 10.000 de MW, record care nu a fost doborat in aceasta iarna nici macar in zilele cele mai friguroase. Ieri, intr-o zi de duminica, consumul la orele de varf de dimineata si seara se situa intre 6300 MW, respectiv 7200 MW, pe fondul unei productii care se chinuia sa atinga un nivel de 6500 MW. Concluzia, chiar si in aceste conditii de cerere extrem de scazuta, importul de energie a fost cel care a acoperit diferenta.

Si pentru ca tot ne amintim de anul 2018, sa mai spunem ca in perioada similara au existat zile la rand in care Hidroelectrica asigura circa jumatate din consumul de energie al tarii, in conditiile unei hidraulicitati de exceptie. Nu mai departe, in data de 20 martie 2018, Hidroelectrica livra in sistem 4500 MW , in conditiile in care consumul de energie era de peste 9500 MW. Mai mult decat atat, Romania era in pozitia de exportator de energie electrica, in ciuda faptului ca traversa o perioada cu un consum ridicat. Momentul de glorie al Hidroelectrica, atins in data de 20 martie 2018, nu s-a mai repetat de atunci incoace. Anul trecut, in aceeasi perioada, au fost rare zilele in care Hidroelectrica a trecut bariera de 3000 de MW productie.

Anul acesta lucrurile sunt insa si mai complicate. Productia celui mai performant producator de energie din Romania sta undeva la o medie de 2000 de MW, la jumatate, sau chiar mai putin decat realiza in 2018. Hidrocarburile au scazut si ele ca pondere in sistem, dar nu semnificativ, in timp ce carbunele a avut o reducere absolut dramatica a productiei. Se pare ca in conditiile in care certificatele de CO2 au ridicat costurile de generare pentru Complexul Energetic Oltenia spectaculos, companie prefera sa produca la limita de jos tocmai pentru a-si atenua pierderile. Cu alte cuvinte, energia pe baza de carbune a inceput sa paraseasca corabia sistemului energetic inainte ca Green Deal-ul European sa apuce sa o puna pe chituci.

Problema este ca la un nivel scazut al productiei costurile Complexului Energetic Oltenia (inclusiv a ceea ce a mai ramas din Complexul Energetic Hunedoara) sunt aceleasi cu perioada de glorie, cand asigura in jur de o treime din productia de energie electrica din Romania. Facem abstractie de certificatele de CO2 in acest caz. Daca la o putere instalata de peste 3000 de MW, productia nu trece de 1300-1400 de MW indiferent de cerere, inseamna ca energia pe carbune si-a asumat deja iesirea treptata din ecuatia mixului energetic romanesc.

Cu ce mai ramanem, in afara importului? Pai, cu Hidroelectrica si cu regenerabilele, ambele fiind strict dependente de vreme. Hidrocarburile nu se simt nici ele prea bine (vezi cazul Elcen aflat in insolventa), iar centralele noi pe gaze sunt departe de a acoperi deficitul de energie rezultat din reducerea productiei pe carbune. La toata aceasta sumara expunere a situatiei sistemului energetic, Guvernul nu are nici un raspuns, o strategie. Deocamdata, merge si asa.

Foarte interesant in acest context va fi modul in care vor evalua preturile la energie pe pietele administrate de OPCOM. In lipsa constanta a unei oferte care sa acopere cererea am putea sa anticipam ca preturile vor creste. Inca nu asistam la aceasta tendinta, dar gospodarul bun stie ca trebuie sa-si faca iarna car si vara sanie. In pozitia de “gospodar” sunt atat producatorii cat si furnizorii de energie electrica. Acestia stau cu arma la picior asteptand reintroducerea contractelor bilaterale. Atunci sa vezi prapad, cand oferta de energie in pietele OPCOM va fi si mai scazuta.

Pe acest fond pregatim si o liberalizare, mai bine zis o reliberalizare a pietei de energie electrica. Ce efecte va avea ea oare date fiind conditiile mentionate mai sus? (va urma)