Comisia Europeana a dat peste cap intreaga strategie energetica a Romaniei. Am sperat la mult si am obtinut aproape nimic
Vor curge multe randuri pe marginea noului Plan National Integrat de Energie si Schimbari Climatice, pe care Romania l-a acceptat fara sa scoata un cuvant in fata Comisiei Europene. Ca de obicei noi, romanii, am fost spectatori la marile decizii luate la Bruxelles. Am acceptat o cota pentru energia regenerabila de la 27%, cat a fost stabilita initial, la 30%, dar nu stim ce facem cu carbunele , cu nuclearul, cu gazele si chiar cu energia regenerabila care ar urma sa defineasca in mare masura sistemul de generare a energiei la nivel european. Strategia noastra energetica, care in mare masura viza obiective majore de generare mai putin “prietenoase cu mediul” a devenit maculatura buna de bagat la masina de devorat hartii. Ce vom face de aici inainte nu stie nimeni. Probabil, o noua strategie. Dar cine va mai tine cont de ea?
Europarlamentarul Iuliu Winkler, recunoastea intr-un interviu recent ca “In domeniul energiei speram la mai mult si am obtinut mai putin. Interesul Romaniei ar fi fost ca energia nucleara sa fie amintita pe lista pozitiva, dar nu am obtinut acest lucru, ci doar ca energia nucleara sa nu fie amintita in context negativ. La fel si in domeniul gazelor naturale ne-am fi dorit un context mai pozitiv pe care insa nu l-am obtinut. “ In schimb, in urmatorii zece ani, Romania ar trebui sa faciliteze finantarea prioritara a unor capacitati noi in generarea de energie electrica de circa 10.600 MW, conform Planului National Integrat de Energie si Schimbari Climatice.
Intre timp, ministrul Economiei, Virgil Popescu, declara ca proiectul de stocare energie al hidrocentralei de la Tranita-Lapustesti nu mai este de actualitate, iar negocierile pentru unu sau doua reactoare noi la Cernavoda nu ar mai trebui purtate cu chinezii ci cu o alta tara care sa faca parte din Uniunea Europeana. Carbunele din bazinul Olteniei, care asigura in momentul de fata in jur de 20-25% din energia electrica consumata in Romania nici nu poate fi luat in considerare in noul Plan al Uniunii Europene. Despre Valea Jiului nu mai are rost sa vorbim, caci acolo lucrurile sunt deja transate: inchidere totala.
Cu alte cuvinte, intr-o perioada extrem de scurta de timp, Romania trebuie sa abandoneze un sfert din capacitatea de generare pe care o are in prezent sis a renunte la ambitiile nucleare. Ce pune in loc?
La capitolul nuclear problema majora si de mare actualitate nu tine de constructia a unuia sau doua reactoare nucleare, ci mai ales de prelungirea duratei de viata a reactorului unu de la Cernavoda. Vorbim insa de vreo 700 de MW. Ca sa putem avea un cuvant de spus in acest domeniu ar trebui sa avem cel putin 4000 de MW, capacitate pe care tarile vecine noua o au deja fie in exploatare, fie in dezvoltare. Noi insa punem frana dezvoltarii unitatilor 3 si 4 cu toate ca avem apa grea pentru respectivele unitati, uraniul necesar si o anumita infrastructura ce poate fi valorificata. Mai mult, industria nucleara din Romania detine inca anumite capacitati certificate care ar putea contribui la constructia unitatilor 3 si 4. S-a dus si aceasta perspectiva.
In domeniul gazelor naturale, care nu mai sunt recunoscute ca o varianta de tranzitie spre energia curata se propune:
- constructia unui bloc nou de 200 MW pe gaz cu functionare flexibila la SE Craiova, care presupune realizarea unui bloc energetic de cogenerare de inalta eficienta pe gaz natural pentru alimentarea cu energie termica a municipiului Craiova si a operatorilor economici (FORD, etc.), care va inlocui capacitatile energetice actuale pe lignit de 2×150 MW;
- constructia unui bloc nou de 400 MW in tehnologie CCGT la SE Turceni, care presupune realizarea unui bloc cu eficienta ridicata, functionare flexibila (2 turbine pe gaz si cazan recuperator + turbina abur), care va inlocui o capacitate existenta de 300 MW pe lignit la SE Turceni;
- constructia a doua blocuri de 400 MW in tehnologie CCGT la SE Isalnita, care presupune realizarea unor blocuri cu eficienta ridicata, functionare flexibila, care vor inlocui blocurile 7 si 8 cu capacitate existenta 2×315 MW pe lignit la SE Isalnita;
- Urgentarea demararii investitiei de realizare a unei capacitati energetice noi, in ciclu mixt pe gaze, in zona de Nord Vest (Mintia);
- Realizarea unui grup nou de circa 70 MW la Midia
Cu alte cuvinte ar fi vorba despre vreo 1000 de MW noi instalati pe gaze, in conditiile in care numai Complexul Energetic Oltenia are in momentul de fata o putere instalata de 3240 de MW. In strategia energetic a Romaniei se lua in considerare ca in urmatorii 20-30 de ani, Romania sa ramana cu o capacitate de generare pe carbune de 2000-2500 de MW. Cu alte cuvinte, in noua conjuncture, carbune zero, gaze la schimb pe jumatate. Ce tip de energie compenseaza carbunele si nuclearul? Evident, energia verde, regenerabila, care ar urma sa fie sustinuta de proiecte noi de aproape 7000 de MW, in eolian, fotovoltaic si noi grupuri hidro.
Pe langa aceste capacitati amintite ar urma sa revina in prim plan energia produsa in cogenerare. „Romania va avea ca prioritate facilitarea finantarii urmatoarelor capacitati pentru a asigura un mix energetic diversificat si echilibrat, cu scopul de a asigura securitatea aprovizionarii cu energie, la nivelul anului 2030:
- Implementarea unei unitati de cogenerare cu ciclu combinat in cadrul CTE Grozavesti, care presupune realizarea unei noi unitati de producere de energie in cogenerare de inalta eficienta in tehnologie ciclu combinat gaze-abur, cu functionare pe gaze;
- Implementarea unei unitati de cogenerare in ciclu combinat in cadrul CTE Bucuresti Sud, care presupune realizarea unei noi instalatii de cogenerare de inalta eficienta (ciclu combinat gaz-abur) de circa 200 MWe si circa 200 MWt;
- Implementarea unei capacitati noi de producere a energiei, in cogenerare de inalta eficienta, cu functionare pe gaze naturale, in cadrul CTE Progresu;
- Reabilitarea ciclului combinat din CTE Bucuresti Vest, in vederea prelungiri duratei de viata/Implementare unitate noua in ciclu combinat de cca. 186 MWe si cca. 170 Gcal/h.
Altfel spus inca vreo cateva sute de MW, deja existenti, dar cu o alta fata. Una peste alta, Romania va fi in aer cu tot sectorul de generare de energie electrica. Nu stim cu se va face echilibrarea, nu avem stocare, gazele nu mai sunt prietenoase cu mediul, carbunele dispare, iar nuclearul, in cel mai bun caz ar mai putea adauga peste vreo 10-15 ani inca 700 de MW. In rest, sa bata vantul, sa arda soarele etc.
Sunt primele concluzii la care am ajuns la o prima rasfoire a noului plan climatic al Uniunii Europene. Cu siguranta ca vom reveni dupa o aprofundare mai detaliata. Un lucru este cert: in toata aceasta noua tendinta europeana impusa de tarile dezvoltate, Romania este simplu asistent.
Este o gandire minimalista si retrograda. Este vina europenilor ca vor sa salveze planeta, inclusiv pielea autorului.
Ar trebui sa ne bucuram ca EU ne taraste vrand-nevrand in secolul 21, cu tot cu WC-urile din fundu’ curtii.
Nu este vina negociatorului, este vina autoritatilor cat si a autorului articolului ca Romania nu are niste ambitii reale in ceea ce priveste energia regenerabila, si ca nu vede noile masuri ca pe niste portunitati ci ca niste obstacole.
Welcome 2 Romanica, plai cu dor, producatorul no.1 de banane al europei.
Pe-asta cu bananele recunosc ca n-am priceput-o…