Am visat si chiar am crezut la un moment dat in capacitatea Romaniei de a deveni nu hub de gaze si energie electrica in sud estul Europei. Aveam toate argumentele necesare pentru a ne atinge acest obiectiv, fiind printre primele tari din Europa care au introdus regulile concurentiale in piata de energie electrica si ulterior in cea de gaze. Visurile s-au spulberat insa, ca orice vis, caci autoritatile de la Bucuresti nu au facut absolut nici un pas concret in sensul de a atinge acest obiectiv de hub energetic. La nivel declarative insa eram campioni. Paradoxal, tarile vecine, care nu au nici potentialul energetic al Romaniei, nici rezervele de gaze si titei ne-au luat-o mult inainte. Bulgaria si Grecia la sud, Ungaria la vest si mai noi Serbia la est sunt in prim planul interconexiunilor de gaze, in sensul in care resursele din zona Marii Caspice si din Rusia ar urma sa tranziteze aceste tari in drumul lor spre Europa Centrala si de Vest.

Intr-un elan nemaintalnit in ultimii 28 de ani, compania nationala de transport gaze-Transgaz, s-a lansat intr-un plan de investitii de sute de milioane de euro, pentru a realiza coridorul BRUA, pentru a aduce gazele de la Marea Neagra, pentru a facilita exportul de gaze din Romania catre Europa. Din pacate, sfidand forta Gazprom si a Rusiei in aprovizionarea cu gaze a Europei, Romania s-a trezit brusc ca joaca de una singura in contextul European (nu mai vorbim despre gazoductele din nordul Europei). In curand, tara noastra se va trezi ca va ramane si fara taxele de tranzit al gazului rusesc care vine din Ucraina si se duce spre Bulgaria, iesind astfel total din zona de interes. Plecand la aceste considerente si anticipand o pozitie absolut ingrata a Romaniei in noua conjunctura europeana de transport gaze ne permitem sa va reamintim a analiza publicata de Energy-Center (autor Dumitru Chisalita) despre cum am negociat pe vremuri cu rusii pozitia noastra de tara de tranzit a gazelor natural. Poate guvernantii ar avea ceva de invatat din asta:

Istoria proiectelor comune dintre Rusia si Romania in domeniul gazelor naturale

Relatia dintre Federatia Rusa (fosta URSS pana in anul 1989) si Romania, in domeniul gazelor naturale, a urmat de a lungul timpului alternante in opinii si actiuni.  

Dupa al doilea razboi mondial, in sfera de influenta a fostei URSS, in care se afla si Romania, s-a procedat la constituirea unei organizatii de colaborare economica si tehnico-stiintifica multilaterala intre tarile din sfera respectiva, conceputa si ca o replica la Planul Marshall si la integrarea economica interstatala occidentala ce incepea sa se contureze. Astfel, in ianuarie 1949 s-a infiintat Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Membrii fondatori, alaturi de URSS si Romania au fost: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia si Ungaria, ulterior aderand: RD Germania, Mongolia, Cuba, Vietnam. Scopul acestei organizatii era coordonarea planurilor de dezvoltare a economiilor nationale, specializarea si cooperarea in productie, coordonarea principalelor cercetari stiintifice si tehnice care prezinta interes reciproc. In cadrul acestei organizatii, pe langa organele de conducere, s-au constituit Comisiile permanente pe ramuri care se intruneau periodic si analizau situatia si perspectivele respectivei ramuri inclusiv in ceea ce priveste gazele naturale.

In anul 1970 se infiinteaza Banca Internationala de Investitii (BII), ai carei membri erau Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Mongolia, Polonia, RDG, Romania, Ungaria, URSS si Vietnam. Obiectivul activitatii ei era de a concentra resursele destinate investitiilor industriale si de alta natura din tarile membre interesate si de a acorda credite pe termen lung si mijlociu, in ruble transferabile, pe o durata maxima de 15 ani. Prin constituirea BII s-a urmarit si largirea bazei de materii prime, energie si combustibil, unul din principalele obiective finantate de ea fiind construirea conductei de gaze Orenburg (zacamand situat in sudul Rusiei) pana la granita de vest a URSS, in lungime de 2.700 km.

Acest proiect, care punea bazele sistemelor de tranzit international cu gaze si a alimentarii cu gaze a tarilor europene, a stabilit ca fiecare tara, sa-si construiasca propria portiune din conducta prin forte proprii urmand ca ulterior, in contrapartida. sa beneficieze de gaze naturale livrate de fosta URSS. Aceasta intelegere nu se adresa si Romaniei, fiind singura tara care isi construia propriul tronson de conducta fiind platita pentru aceasta operatie. Aceasta situatie se datora unor inalti functionari din Romania, care la primele discutii cu sovieticii din anul 1964 privind acest proiect au sustinut sus si tare ca acest proiect nu prezinta interes fiindca „Romania pluteste pe o mare de petrol si doarme pe o perna de gaz”, dupa cum declara mai tarziu Nikolai Baibakov – seful GOSPLAN al URSS.

„Romania pluteste pe o mare de petrol si doarme pe o perna de gaz” – afirmatii ale oficialilor romani, care au adus in anul 1964 excluderea Romaniei din randul tarilor beneficiare de gaze rusesti.

In anul 1970, la Giurgiu, s-a semnat “Conventia Interguvernamentala romano-bulgara pentru tranzitarea de gaze din URSS in Bulgaria”, care prevedea:

–         ca plata a proiectarii, construirii si lucrarilor de intretinere si reparare a conductei pe teritoriul Romaniei, sa fie asigurata de partea bulgara;

–         conducta este proprietatea statului roman, avand durata de serviciu de 30 de ani din momentul punerii in functiune, aceasta fiind asimilata si cu durata de valabilitate a Conventiei;

Proiectarea, construirea si exploatarea unei conducte pentru transportarea de gaze naturale, pe teritoriul Romaniei de la frontiera de stat dintre Romania si fosta Uniune Sovietica, cu punct de trecere in zona orasului Isaccea, pana la frontiera de stat dintre Romania si Bulgaria, ca punct de trecere in zona Negru Voda – Iovkovo, tranzitarea de gaze facandu-se cu destinatia unica pentru necesitatile interne ale Bulgariei (conducta de tranzit gaze Dn 1000 x 55 bar avand capacitatea de transport: 8 miliarde m³/an  – 24 milioane m³/zi)

In anul 1974, la Sofia,  s-a semnat “Conventia generala cu privire la colaborarea in valorificarea zacamantului de gaze condensate de la Orenburg si construirea conductei magistrale de gaze Orenburg-granita de vest a URSS si livrarile de gaze naturale din URSS”, intre Guvernele Bulgariei, Ungariei, Poloniei, Romaniei, Cehiei, RDG si URSS si care a pus bazele efective de construire a sistemului international de transport gaze naturale in Europa.

Constientizarea situatiei rezervelor de gaze naturale din Romania si tinand cont de nivelul anual al consumului de gaze, dupa anul 1975 s-a acceptat situatia critica in care se gasea Romania in ceea ce priveste balanta gazelor naturale si a inceput o puternica campanie diplomatica pentru accesarea resurselor rusesti de gaze naturale. Astfel, d-l Barladeanu, membru al Comitetului Central al Partidului Roman, a fost insarcinat pentru a negocia cu sovieticii inceperea importului de gaze din URSS in Romania, oficialii romani recunoscand ca „Marea nu este decat un lac de petrol, iar perna doar un puiut de gaze”.

„Marea nu este decat un lac de petrol, iar perna doar un puiut de gaze” – repozitionarea oficialilor romani, au adus in anul 1978 includerea Romaniei in randul tarilor importatoare de gaze rusesti.

Ulterior “Conventie generale”, dupa dese interventii ale d-lui Barladeanu s-a reusit in 9 februarie 1976 la Moscova, sa se incheie “Conventia interguvernamentala” Romania-URSS, privind valorificarea zacamantului Orenburg si livrarile de gaze din URSS in Romania, prin care se stabilea cota de participare a partii romane la realizarea obiectivului si cantitatea de gaze ce urma sa se livreze Romaniei anual in contul acestei datorii. Acelasi Baibakov seful GOSPLAN -ului afirma: “ fara interventia boierului de Mauerer (fost prim ministru al Romaniei), care stie sa vorbeasca, Romania nu ar fi primit niciodata gaze”.

Conventia interguvernamentala prevedea ca pentru participarea Romaniei la realizarea obiectivului (inclusiv dobanzi calculate), URSS va livra Romaniei timp de 12 ani gaze naturale in cantitate constanta. Livrarile de gaze in Romania  incep in 1978.

Pe plan international in aceasta perioada au loc doua mari crize energetice, in anii 1973-1974 si respectiv 1981-1982, care determina modificari in politica multor tari (identificarea unor surse alternative de energie viabile, diversificarea furnizorilor de energie, orientarea spre industria usoara, cresterea eficientei instalatilor etc.).

Aceasta noua abordare la nivel mondial, determina continuarea relatilor dintre Romania si fosta URSS, iar in anul 1986, la Moscova se semneaza “Conventia intre Guvernul Romaniei si al URSS privind tranzitul pe teritoriul Romaniei a gazelor naturale din URSS catre Turcia, Grecia si alte tari”, care prevedea construirea de catre partea romana a unei conducte de 1220 mm x 187 km x 55 bar, pentru transportul gazelor naturale pe teritoriul Romaniei. Gazele predate de URSS in punctul Isaccea (granita cu Ucraina) vor fi transportate de partea romana si predate in punctul Negru Voda (granita cu Bulgaria) reprezentantilor  URSS. Fosta URSS urma sa plateasca servicii de transport gaze naturale, pentru tranzitarea teritoriului Romaniei, la capacitatea comandata a conductei magistrale (10 mld mc/an), sub forma de gaze naturale livrate in Romania.

Ulterior anului 1989, relatile dintre Romania si Federatia Rusa (continuatoarea politicii in sectorul gazelor naturale) au continua si astfel in 1996, s-a incheiat la Moscova, „Conventia intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse privind extinderea capacitatii conductelor de tranzit gaze pe teritoriul Romaniei pentru cresterea livrarilor de gaze naturale in terte tari (Turcia, Grecia si alte tari) si in Romania”.

In baza acestei Conventii s-a:

–  construit punctul de import gaze Mediesu Aurit (granita romano-ucraineana), cantitatile de gaze naturale  ce pot fi importate prin aceasta conducta sunt de 4 miliarde mc/an. Constructia conductei a fost finalizata la sfarsitul anului 1999.

–  construit o noua conducta de tranzit gaze Dn 1200 x 54 bar Isaccea – Negru Voda, cu o capacitate de 10 mld mc/an. Aceasta a fost finalizata in 2003.

Ulterior anului 2004, colaborarea dintre cele doua tari in domeniul gazelor s-a racit substantial, ea reducandu-se la cateva intentii de colaborare, niciuna materializata in proiecte.