Criza economica bate la usa si noi ne intrebam unde sunt investitiile promise in extinderea retelei de gaze?

In urma cu un an, cand visam ca o sa ne inunde piata gazele din Marea Neagra, autoritatile din Romania se dadeau de ceasul mortii despre cum sa faca ca aceste gaze sa fie valorificate in marea lor majoritate pe piata din Romania. Luam in considerare repornirea combinatelor chimice, investitii in capacitati de generare de energie pe baza de gaze si mai ales ne amageam ca vom extinde reteaua de distributie de gaze in asa fel incat tot mai multi consumatori din Romania sa beneficieze de aceasta resursa extraordinara din Marea Neagra.

Un an mai tarziu, adica astazi, perspectiva valorificarii gezelor din perimetrele offshore este din ce in ce mai indepartata. Si mai indepartata este extinderea retelei de gaze si cresterea numarului de consumatori casnici, in ciuda faptului ca actualul govern a dispus ca marile companii energetice sa faca investitii pentru a depasi perioada de criza economica generata de criza de sanatate. O sa ne referim la posibilitatile pe care companiile energetice cu capital de stat de a investi in viitorul apropiat in materialele noastre urmatoare. Acum ne oprim la cele doua mari companii de distributie de gaze naturale prezente pe piata din Romania (Engie si E.ON), ambele cu capital majoritar strain, carora le-ar reveni responsabilitatea de a investi in extinderea retelelor de distributie. In cateva cuvinte am putea spune ca daca nu au facut acest lucru atunci cand profiturile erau substantiale si cand pretul gazelor naturale era unul ridicat, de ce ar face-o acum?

S-a invocat adesea exemplul Ungariei, unde circa 90% din populatie este racordata la reteaua de gaze (Ungaria importa aproape intreaga cantitate consumata), in timp ce in Romania putin peste 30% dintre potentialii consumatori au aceasta facilitate. Problema este cine este dispus sa investeasca in extinderea retelei si pe ce baze? Caci, daca investitia nu se dovedeste rentabila atunci nimeni nu-si asuma riscul cheltuirii banilor. Si totusi, o infrastructura adecvata, care inseamna gaze, electricitate, apa poate face ca depupolarea satelor romanesti sa fie incetinita. Pe de alta parte, date fiind costurile mari ale extinderii retelei nimeni nu are curajul sa se aventureze in aceasta intreprindere. Poate statul roman sa dea un imbold investitorilor?

Companiile de distributie, care detin monopol pe acest segment, nu risca asemenea investitii oricat de mare ar stabili Autoritatea de Reglementare in domeniul Energiei rata de rentabilitate. Si indiferent de pretul gazelor, de evolutia pietei este evident ca nu este economic sa faci asemenea investitii, cel putin din doua puncte de vedere: costurile sunt mari, consumatorii putini. Pe de alta parte, conducerea ANRE, care s-a trezit in 2019 cu niste venituri de neimaginat din impunerea de 2% pe cifra de afaceri companiilor din energie, sustinea sus si tare ca va folosi banii incasati tocmai pentru sustinerea investitiilor in extinderea retelei de gaze. Absolut nimic nu s-a intamplata in acest sens, iar banii incasati din impozitarea cifrei de afaceri u se stie pe unde mai sunt.

Intre timp, cei doi mari distribuitori, Engie si E.ON o tin una si buna: este scump si nerentabil pentru ei sa faca asemenea investitii. Carevasazica, cine isi asuma riscul? Populatia, adica gospodariile din satele tarii, nu are bani. Pe de alta parte, consumul unei gospodarii, sau mai multe, nu este unul care sa aduca venituri importante distribuitorilor. Mai curand vorbim de o problema sociala. Or, in aceste conditii, responsabilitatea ar cam reveni guvernului, care ar trebui sa gaseasca solutii pentru a incuraja investitorii. Guvernului Romaniei, intre noi fie vorba, numa de asta nu ii arde. Intre timp construim gazoductul BRUA fara sa tinem seama de faptul ca acesta poate ajuta tocmai la problema ridicata in randurile de mai sus, in sensul ca aceasta magistrala traverseaza zone din tara care nu sunt racordate la reteaua de gaze.

“Doar unul din zece potentiali consumatori din satele izolate isi permite costurile de racordare la reteua de gaze, care ajung la 3.000 de euro, astfel ca autoritatile trebuie sa vina cu masuri in plus pentru a ajuta locuitorii acestor zone sa devina utilizatori de gaze naturale”, declara in urma cu un an Eric Stab, directorul general al Engie Romania.

Aceasta in contexul in care una dintre prioritatile declarate ale autoritatilor de resort este, in aceasta perioada, extinderea retelelor si accesul unui numar cat mai mare de romani la resursele de gaze.

„Acesta este un subiect-cheie. Suntem foarte constienti de dorinta autoritatilor de a extinde retelele de gaze in zonele izolate. Care sunt insa problemele cu care ne confruntam? In primul rand trebuie sa instalezi conductele, apoi sa te asigura ca acei consumatori se pot conecta la conducte. Daca nu, nu exista niciun beneficiu pentru nimeni, nici pentru consumatori, nici pentru companiile de gaz. Ma refer la aspectele financiare, la faptul ca nu pot plati gazele”, a sustinut Stab.

Potrivit acestuia, costurile de extindere a retelei in zonele izolate sunt semnificative si cresc odata cu lungimea conductei.

„Astfel ca este nevoie de masuri adiacente, precum atragerea de bani europeni sau precum propunerea cu care a venit ANRE de a folosi banii care se strang din contributia de 2% din cifra de afaceri pentru aceste lucrari. Aceasta este o idee buna, urmeaza sa vedem cum va fi implementata. Apoi urmeaza ca distribuitorii de gaze sa vina cu partea lor de investitii”, mai spunea oficialul Engie.

El a explicat ca o astfel de extindere este fezabila doar daca cel putin jumatate dintre potentialii consumatori din acea zona se racordeaza efectiv la retea, adica isi permit plata instalatiilor de incalzire pe gaze si a facturii ulterioare.

„Apoi va trebui sa rezolvam problema conectarii efective a oamenilor la retea, iar aceasta problema este in principal de natura financiara. Daca ne uitam in urma la ultimii 10-12 ani ai activitatii noastre in Romania, cand am conectat astfel de zone izolate, ce am constatat a fost ca, in multe cazuri, rata de conectare este de aproximativ 10% din potential, ceea ce este mult prea putin. Ca sa fie profitabila o astfel de investitie, trebuie sa ajungi la circa 50%. Daca investitia nu este profitabila inseamna ca toti ceilalti consumatori vor trebui sa plateasca pentru ea, ceea ce nu este corect. Din acest motiv trebuie sa ne asiguram ca exista o rata suficienta de conectare”, a continuat Stab.

Responsabilul Engie a estimat ca instalatiile de racordare si de incalzire a locuintei cu gaze costa aproximativ 3.000 de euro, o suma care poate fi considerabila pentru cei care locuiesc la tara.

„Depinde de casele despre care vorbim, de costul mediu de racordare, in primul rand, dar si de achizitia unui boiler pentru incalzirea casei sau a instalatiei interne de care ai nevoie, toate acestea costa in jur de 3.000 de euro. 3.000 de euro poate fi o suma mare pentru acei oameni care locuiesc in sate izolate”, sustinea el.

Astfel ca autoritatile trebuie sa gaseasca modalitati de a-i ajuta pe oamenii de acolo sa poata suporta toate aceste costuri.

„Acest fel de mecanisme exista in anumite tari, unde se ofera subventii sa cumperi un boiler si lucruri de acest fel. Deci daca exista o vointa puternica sa racordam cat mai multi oameni la reteaua de gaze, trebuie sa ne asiguram, de asemenea, ca sunt ajutati atunci cand nu-si permit. Ne intoarcem la discutia despre consumatorul vulnerabil, care se leaga de acest aspect, iar autoritatile trebuie sa identifice care sunt acei consumatori si sa aloce sumele necesare”, a mai spus seful companiei de gaze.

Si ministrul de atunci al energiei, Anton Anton, declara ca “am aprobat in Guvern un act normativ care va duce practic gazul natural in cat mai multe case ale romanilor, fara acest confort. Si sunt mult prea multi romani in aceasta situatie: doar o treime din populatia tarii are acces in prezent la retelele de distributie a gazelor naturale. Or aceasta cifra este sub statutul nostru pe piata gazelor din Uniunea Europeana – unul dintre cei mai mari producatori de gaz ai UE – si sub ceea ce inseamna un trai decent si normal pentru toata populatia’, a declarat Anton Anton. Si, ca de multe ori in ultmii 30 de ani, cu vorbele ne-am ales.

In conjunctura actuala, cu sau fara gazele din Marea Neagra, extinderea retelelei si racordarea unui numar mai mare de consumatori casnici sau industriali ar putea fi totusi o afacere de viitor, mai ales ca suntem inconjurati de gazoducte noi din toate partile, iar perspectiva unor gaze ieftine este probabil de lunga durata. Cine sa investeasca insa? Sau, altfel spus, ce poate face statul ca sa stimuleze investitorii? Iata cateva intrebari la care vom cauta raspunsuri implicit de la actorii pietei de gaze. Pana atunci sa incheiem tot cu o intrebare? Daca gazele sunt asa de ieftine si din belsug de ce nu reporneste industria chimica? Caci agricultura are nevoie de ingrasaminte ca de aer. Cand patronal grupului Interagro a fost favorizat de catre guvernul Boc sa primeasca gaze ieftine din productia interna s-a spus ca este o masura menita sa faca mai usoara depasirea crizei economice. Acum avem si criza avem si gaze ieftine dar industria chimica nu da nici un semn ca ar putea reporni. Oare de ce? Prea multe intrebari, nu-I asa?