Criza energetica arata cat de dezbinata este Europa: pentru inceput fiecare tara se descurca pe cont propriu
Este cat se poate de evident ca la nivelul Uniunii Europene nu exista o solutie general valabila, pentru toate tarile membre, de a depasi criza energetica in care s-a intrat. Asta in conditiile in care mare parte din cauzele crizei se datoreaza unor politici europene futuriste la care toate statele au aderat cu buna stiinta. A urmat trezirea la realitate si, in consecinta, fiecare tara actioneaza dupa cum considera de cuviinta. Sa fie acesta un prim pas inspre dezbinarea Europei? Speram ca nu, dar criza energetica de abia acum incepe sa-si arate coltii.
Tarile europene au apelat la o serie de masuri pentru a amortiza şocul dat de scumpirile energiei, de la cecuri in Franta, la ajutoare pentru benzina in Portugalia, relateaza El Pais, citat de Agerpres.
Conform unei analize publicate in cotidianul spaniol, aproape 20 de tari de pe Vechiul Continent “au schimbat foaia” pentru a reduce impactul asupra buzunarelor consumatorilor, in contextul nemultumirilor sociale.
Criza energetica s-a strecurat in dezbaterile europene putin câte putin, pe masura ce problema gazelor naturale s-a extins in blocul comunitar. In septembrie, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nici nu a mentionat problema in discursul sau privind starea Uniunii. O luna şi jumatate mai târziu, dupa presiunea unei “intelegeri energetice”, condusa de Spania, se afla printre preocuparile principale ale UE şi obliga liderii europeni sa “stea pâna târziu in noapte” pentru a ajunge la acorduri, aşa cum s-a intâmplat saptamâna trecuta in Consiliul European, scrie El Pais.
Dependenta energetica
Preturile angro ale electricitatii au crescut in UE cu 200%, in medie, in ultimul an, şi enorma dependenta de importurile de gaze (90% vin din afara Uniunii, in special din Rusia) creşte expunerea la volatilitate şi la capriciile pietei. Dar, momentan, nu exista solutii comunitare privind masura de a contracara “vârful energetic” pe termen scurt, doar compromisul de “a incerca crearea de rezerve strategice” şi achizitiile comune, şi de a analiza functionarea pietei de electricitate, de gaze şi de comercializare a drepturilor de emisii de CO2.
In schimb, Executivul comunitar a dat prioritate masurilor nationale care sa permita sa se intervina in cazul persoanelor şi companiilor vulnerabile prin intermediul ajutoarelor, subventiilor sau exceptarilor fiscale, fara a fi nevoie sa se schimbe macar o virgula din actualul cadru legislativ. Fantasma vestelor galbene şi alte evenimente similare de proteste se deruleaza şi nimanui nu ii scapa faptul ca preturile ridicate sunt “cel mai bun combustibil” posibil pentru mişcari extremiste, mai relateaza El Pais.
Pâna in prezent, 19 dintre cele 27 de state membre au comunicat Comisiei aplicarea sau intentia de a aplica un anumit tip de initiativa pentru a face fata crizei electricitatii: de la tarife sociale la bonuri energetice, trecând prin mecanisme pentru a evita deconectarea de la retea sau inclusiv ajutoare directe in bani pentru a contracara scumpirea benzinei. Spania este una dintre putinele tari care au actionat pe toate fronturile pentru a combate scumpirile de pe piata de energie.
Astfel, conform analizei, la tarife sociale au apelat Spania, Belgia, Bulgaria, Franta, Grecia şi Portugalia, la subventii Spania, Bulgaria, Cipru, Republica Ceha, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia şi România, iar pe partea de taxe masuri au luat Spania, Belgia, Republica Ceha, Estonia, Irlanda, Italia, Tarile de Jos, Portugalia şi Slovacia.
Franta: Cecuri, de teama vestelor galbene
Presiunile determinate de creşterea preturilor la electricitate sunt mai putin presante decât in alte tari, deoarece scumpirea generalizata are loc o singura data, la inceputul anului. Vremurile insa nu sunt favorabile: alegerile prezidentiale apar in scena – au mai ramas numai şase luni pâna la chemarea la urne- şi precampania este lansata. In acest context, problema electricitatii, adaugata la scumpirea cu 12% a gazelor, de la 1 octombrie, şi creşterea constanta a preturilor la benzina, s-au transformat intr-o tema politica fierbinte intr-o tara in care cele mai grave proteste recente, cele ale vestelor galbene, au luat naştere cu siguranta din cauza preturilor la carburanti, mentioneaza analiza publicata de El Pais.
Dupa scumpirea din octombrie, Guvernul liberalului Emmanuel Macron a plafonat pretul la gaze initial pâna in aprilie 2022, şi ulterior, pâna la finele anului viitor. Acest “scut tarifar” va influenta şi electricitatea, care se va scumpi cu numai 4% in februarie. In plus, şase milioane de gospodarii cu venituri mici ar trebui sa primeasca la finele anului “un cec energetic” de 100 de euro. Şi toti francezii care câştiga mai putin de 2.000 de euro net circa 38 de milioane vor primi, de asemenea, o “indemnizatie de inflatie” unica, de 100 de euro, pentru a compensa scumpirea carburantilor.
Portugalia: Zece centi pe litrul de carburanti, scaderea taxelor şi ajutoare pentru transport
Pe 10 noiembrie va intra in vigoare masura cea mai directa adoptata de Executivul socialistului Antonio Costa pentru a incerca sa atenueze efectul scumpirii combustibililor: statul va inapoia 10 centi pe litrul de carburant cumparat, pâna la 31 martie 2022. Va fi un plafon de 50 de litri pe luna de persoana, astfel ca maximul ce se va putea restitui fiecarui consumator va fi cinci euro pe luna, iar costurile pentru Trezorerie vor fi de circa 133 milioane.
Subventionarea consumului de combustibili se adauga la reducerea taxelor pentru produsele petroliere şi energetice, decisa pe 15 octombrie. Aceasta diminuare, cu caracter extraordinar, este de doi centi pe litrul de benzina fara plumb şi de un cent pe litrul de motorina. In plus, Guvenul a inghetat taxa pe carbon pâna in martie 2022. Portofoliul de ajutoare vizeaza, de asemenea, compensatii pentru companiile de transport de calatori (autobuze şi taxiuri) şi ajutoare fiscale pentru sectorul de transport de marfuri.
Portugalia a redus deja TVA la electricitate chiar inainte de actuala criza a preturilor: de la 23% la 13% pentru primii 100 kWh consumati lunar pentru 86% dintre gospodarii, cele care au contractat puterea cea mai mica. In martie a fost extins profilul beneficiarilor, fiind incluse familiile numeroase, intr-o masura fiscala care are caracter permanent. Dar, escaladarea preturilor din ultimele luni a fortat noi masuri: au fost reduse semnificativ tarifele pentru accesul in retea pâna in 2022, unul dintre elementele care influenteaza factura finala. O diminuare care, se estimeaza, se va traduce cu o scadere medie de 35% in factura finala a consumatorilor.
Italia: Doua miliarde in alocatii pentru gaze şi energie electrica
Italia a aprobat un decret la finele lunii septembrie gratie caruia facturile la electricitate şi gaze se vor reduce. Masura include o scadere a TVA la gazele naturale, care era de 10% şi 22%, in functie de consum, la 5%. In plus, se vor elimina costurile de intretinere, independente de consum. Bugetele pentru 2022, prezentate recent de premierul Mario Draghi, prevad doua miliarde euro in alocatii pentru a combate efectele preturilor la gaze şi curent electric.
Pentru electricitate, Executivul a analizat, de asemenea, inghetarea creşterii tarifelor pentru toate persoanele care aveau deja bonul social electric (o reducere in factura pentru familiile in conditii de precaritate economica sau fizica). Beneficiarii sunt trei milioane de “nuclee familiale” care ii includ pe cei cu un venit mai mic de 8.265 euro, care au cel putin patru copii şi un venit sub 20.000 de euro, beneficiari de renta sociala sau bolnavi grav. Aceeaşi masura se aplica şi altor 2,5 milioane de persoane care beneficiaza de bonul social pentru gaze. In plus, in octombrie, noiembrie şi decembrie se vor elimina şi costurile de gestionare a facturilor pentru aproape şase milioane de companii mici şi foarte mici şi aproape 29 milioane de consumatori casnici, potrivit El Pais.
Germania: reduceri de taxe pentru regenerabile şi ajutoare pentru familii
Şi in Berlin au crescut grijile generate de creşterea preturilor la energie in fata venirii iernii, dar masurile sunt mai modeste in aşteptarea formarii unui nou Executiv. Nu numai gazele naturale sunt cele care s-au scumpit semnificativ de la inceputul anului, ci şi electricitatea şi benzina. Dar, Germania beneficiaza de faptul ca multe contracte de furnizare de gaze s-au semnat pe termen lung, şi de aceea scumpirea inca nu s-a repercutat asupra consumatorilor finali.
Totuşi, sunt masuri cu care Guvernul are incredere ca va ajuta la moderarea efectului unei viitoare lovituri pentru industrie şi gospodarii. Incepând din ianuarie, se va diminua cu 43% taxa cu care germanii subventioneaza expansiunea regenerabilelor. Executivul spera ca furnizorii de energie sa transfere aceasta reducere la clienti. De asemenea, a crescut numarul beneficiarilor de ajutoare pentru locuinta destinate familiilor cu dificultati in a plati chiria sau cheltuielile locuintei: se calculeaza ca vor fi 640.000 beneficiari in plus.
In Germania exista, de asemenea, un bon de mobilitate cu care se subventioneaza naveta lunga a angajatilor cu resurse reduse, masura care va fi extinsa in 2022.
Ministrul Economiei, Peter Altmaier, a spus, in urma cu câteva zile, ca noul Executiv, probabil o coalitie formata din socialdemocrati, verzi şi liberali, “va trebui sa ia in calcul alte masuri pe termen scurt”. Guvernului Angelei Merkel, de exemplu, a fost impotriva interventiei pe pietele energetice, conform El Pais.
Tarile de Jos: Mai putine impozite pentru a depaşi aceasta perioada
Deşi departe de cifrele din Spania, piata de electricitate olandeza a depaşit deja 100 de euro/MWh şi creşterea ar putea presupune pâna la 50% in plus la facturi. In fata acestei situatii, Guvernul a decis in octombrie sa compenseze majorarea cu o reducere a impozitelor in 2022, o masura ca va insemna 400 euro pe an economie pentru gospodarii. De asemenea, 500 milioane euro vor fi destinati pentru a atenua cheltuielile cu energia ale intreprinderilor mici şi mijlocii şi 150 milioane euro pentru a imbunatati izolarea locuintelor. In total, masurile aprobate insumeaza 3,2 miliarde şi reducerea impozitelor va incepe din 1 ianuarie 2022.
Intre 8% şi 10% dintre gospodariile olandeze au semnate contracte de furnizare care expira in urmatoarele trei luni şi care, astfel, vor fi afectate de scumpiri. Şi alte 44% dispun de un contract expus- de doua ori pe an – fluctuatiilor de preturi la gaze şi energie electrica. Restul au un tarif fix lunar stabilit in prealabil pe baza unei estimari de consum, contract ce se mentine intre unu şi trei ani.
Circa 142.000 de familii au trebui sa fixeze termostatul mai jos şi fac duşuri mai scurte pentru a plutea plati energia, conform unui studiu al Organizatiei pentru Cercetare Ştiintifica Aplicata (TNO).
Marea Britanie: plafonarea preturilor produce, momentan, şocuri
In 2019, Guvernul conservator, pe atunci condus de Theresa May, a impus aşa numita “energy price cap” (limita in pretul energiei) pentru a evita ca excesivele fluctuatii ale unei piete liberalizate din deceniul 90 sa loveasca dur consumatorii. Autoritatea de reglementare (Ofgem) revizuieşte de doua ori pe an pretul maxim pe care poate ajunge sa-l plateasca o gospodarie cu consum mediu. In realitatea, ceea ce stabileşte este cantitatea maxima la care se poate ajunge sa fie platita pe unitate energetica, dar multe locuinte nu au nici macar contoare de gaze sau electricitate, iar companiile le dau o estimare lunara.
Ultima revizuire, calculata in august dar in vigoare de la 1 octombrie, situeaza tariful anual maxim la 1.515 euro. Cu acest sistem, multi dintre operatorii care nu au productie de energie proprie şi nici capacitati de inmagazinare şi au oferit contracte “foarte temerare” clientilor, au trebui sa inchida afacerea. Conturile lor, prin lege, trebuie asumate de operatori mai puternici, obligati ca subscrie inclusiv la conditiile avantajoase pe care le-a semnat consumatorul. In aceasta situatie de enorma tensiune, sunt multe voci care cer revizuiri mai frecvente ale preturilor maxime la energie şi expertii anticipeaza deja ca urmatoarea, din aprilie, va creşte facturile gospodariilor cu cel putin 30%.
In ceea ce priveşte industriile cu consum energetic ridicat, pe care preturile mari le-au pus in situatii foarte riscante, necesitatea de a le ajuta sau nu cu bani publici a dus in ultimele saptamâni la confruntari serioase in cadrul Guvernului lui Boris Johnson. Kwasi Kwarteng, ministrul Industriei, a sustinut necesitatea de a salva sectoare cheie precum cel al otelului, industriei chimice sau ceramice. Ministrul Economiei, Rishi Sunak, a avut obiectii serioase la ideea de a destina, ca in timpul crizei financiare anterioare, banii contribuabililor pentru salvarea companiilor in dificultate. Cei din jurul lui Johnson au inclinat de partea lui Kwarteng, fortând Tezaurul britanic sa gaseasca o solutie. Şi se adauga inca doua probleme: nu se doreşte sa se creeze imaginea ca insuşi Guvernul care pregateşte COP26, summit-ul de mediu de la Glasgow, se angajeaza sa dea ajutoare companiilor mari consumatoare de energie şi nu se doreşte, in niciun caz, sa fie asumate ajutoare pe termen lung. Abordarea se concentreaza, mai degraba, pe imprumuturi pe termen scurt sau un tip garantii financiare.