Criza gazului: cât va dura armistițiul dintre Rusia si Moldova?

Stanislav Secrieru 

Criza gazelor ar putea fi un moment al adevărului pentru Moldova, care are ocazia de a lua în serios securitatea energetică, de a elimina corupția sectorială, de a implementa proiecte de eficiență energetică, de a consolida capacitatea de a opera pe piața europeană a gazelor naturale și de a consolida cooperarea cu Ucraina. Realizarea tuturor acestor lucruri nu ar exclude Rusia, dar ar face din energie o problemă a pieței, mai degrabă decât una geopolitică.

Ultima rundă a bătăliei gazului dintre Rusia și Moldova pare să se fi încheiat. În al doisprezecelea ceas cele două părți au semnat un protocol și un nou contract prin care Gazprom va continua să furnizeze gaze Moldovei pentru încă cinci ani. Cu toate acestea, dacă istoria post-sovietică a relațiilor dintre cele două țări este relevanta în acest caz, este puțin probabil să fie ultima disputa legată de energie dintre Moscova și Chișinău.

Recenta criză a gazelor dintre cele două țări nu ar fi trebuit să fie o surpriză pentru nimeni. După corupția sistemică, sectorul energetic reprezintă  una dintre cele mai mari vulnerabilități ale Moldovei. Corupția și dependența energetică merg adesea mână în mână.

Gazprom joacă un rol dublu în sectorul gazelor naturale din Moldova- atât de furnizare cat si de control. Rusia acoperă aproape 100% din nevoile de gaze ale Moldovei. În plus, Gazprom este acționarul principal al Moldovagaz (cu o participație de 50 la sută plus o acțiune), care importă și distribuie gaze în Moldova. Gigantul rus al gazelor gestionează, de asemenea, o cotă de 13,4% din Moldovagaz care aparține regiunii separatiste Transnistria prin intermediul unei companii numite Tiraspoltransgaz. În acest fel, Gazprom controlează indirect o mare parte din rețeaua de distribuție a Moldovei. Conform legislației existente, Moldovagaz este obligată să ofere acces la conductele sale și altor actori de pe piață, dar acest lucru nu a devenit încă o practică bine pusa la punct.

Dependența energetică a Moldovei de Rusia se extinde și la aprovizionarea cu energie electrică. Compania rusă Inter RAO controlează principala centrală electrică a Moldovei, Cuciurgan, din Transnistria. Centrala Cuciurgan furnizează până la 70% din nevoile de energie electrică ale locuitorilor de pe malul drept al Nistrului (teritoriul controlat de Chișinău), ceea ce face ca Moldova să fie vulnerabilă la întreruperile de curent.

Dependența de gaze și dependența de energie electrică sunt probleme interconectate. Centrala Cuciurgan poate genera energie electrică din cărbune, păcură și gaze. Inter RAO preferă gazul rusesc, pe care îl primește în Transnistria la un preț mai mic decât agenții economici care operează pe teritoriul controlat de Chișinău. Gazul ieftin asigură energie electrică din belșug nu numai pentru consumatorii de pe malul drept, ci și pentru industria cripto-minieră (cripto monedelor) în plină expansiune de pe malul stâng (Transnistria). Acest lucru, la rândul său, duce la creșterea  importurilor de gaze ale Moldovagaz de la Gazprom precum si la extinderea datoriilor sale. În ciuda încasării facturilor de la consumatorii locali, Transnistria a încetat să mai transfere aceste sume Moldovei din 2006. Moldovagaz datorează astăzi peste 7 miliarde de dolari pentru gazele consumate de Transnistria.

Moldova a făcut prea puțin în ultimele decenii pentru a tăia acest nod gordian. Putinele  încercări care au existat au fost inconsecvente și deseori blocate  de proasta guvernare și de corupția la nivel înalt. De exemplu, după ce magnatul moldovean Vlad Plahotniuc a părăsit țara în 2019 (până atunci controla informal coaliția de guvernare), mass-media a dezvăluit o rețea de intermediari legați de companiile sale offshore care erau implicate în comerțul cu energie electrică cu Transnistria. Acesta a fost doar vârful aisbergului.

Dependența energetică oferă Rusiei un instrument diplomatic puternic pe care nu a ezitat să-l folosească, în special din noiembrie până în ianuarie. Deși negocierile au fost catalogate ca o problemă pur economică, problema de fond a fost dintotdeauna una politica. Astfel, oprirea gazului de către Rusia in Moldova in 2021 nu a fost un eveniment nou, ci cea mai recentă iterație a unui fenomen recurent.

Pumnul Rusiei

Contractul de gaze naturale dintre Moldovagaz și Gazprom a fost prelungit în 2020 până în luna septembrie a acestui an. Discuțiile privind o altă prelungire au avut loc în vară și au continuat până în septembrie. Moldovagaz nu a semnalat că există probleme majore. Într-adevăr, CEO-ul companiei a lăsat impresia că o  posibila înțelegere in luna septembrie este la îndemână, estimând că Moldova va plăti 240 de dolari pe mia de metri cubi (mcm) de gaz în trimestrul al patrulea. Nu este încă clar dacă această declarație a fost in realitate un comentariu nevinovat sau un act deschis de sabotaj.

Cu mai puțin de două zile înainte de termen, Gazprom a pus piciorul în prag. În același timp compania rusa a anunțat că este dispusă să prelungească contractul cu o lună pentru a oferi părților mai mult timp pentru a negocia. Dar Gazprom a cerut prețul pieței-spot de 790 de dolari /mcm și l-a încadrat ca pe ultima oferta disponibila pentru Moldova. Dintr-o data, monopolul rusesc al gazelor a schimbat unilateral formula de preț pentru Moldova. La insistențele Moldovagaz și după negocieri îndelungate, în contractul din 2020 a fost introdus un preț de piața-spot, dar numai pentru lunile mai calde (aprilie-septembrie), când prețurile la gaze în Europa scad de obicei. Pentru sezonul de iarnă, prețul din contract a rămas legat de prețul petrolului. Schimbarea unilaterala de preț a fost un tratament lipsit de curtoazie atât pentru propria sucursala  cât și pentru un client cu care Gazprom a lucrat timp de douăzeci de ani. Cel puțin, Moldovagaz ar fi meritat o avertizare anticipată cu privire la creșterea prețurilor, dacă nu chiar o șansă reală de negociere. În schimb, atitudinea Gazprom nu a făcut decât sa îi întărească poziția de negociere. Moldova a fost luata prin surprindere  (deși nu ar fi trebuit), a fost de acord să plătească prețul de piața-spot în octombrie și a continuat să discute cu Gazprom.

Gazprom a avut cel puțin trei obiective. Primul a fost conversia datoriei Moldovagaz (circa 709 milioane de dolari, deși suma este contestată de Chișinău) acumulată de consumatorii de pe malul drept în datorie publică și obligația de a o rambursa în termen de trei ani. Al doilea a fost menținerea poziției sale de principal furnizor de gaze din Moldova și introducerea unei noi formule de preț al gazelor (în care prețurile pieței sunt predominante pentru întregul an) în noul contract. Al treilea a fost întârzierea liberalizării sectorului energetic la care Moldova s-a angajat ca parte a celui de-al treilea pachet energetic al UE, astfel încât să protejeze cvasi-monopolului Moldovagaz asupra importului și distribuției gazelor.

În plus, oficialii ruși urmăreau alte două obiective care nu aveau de a face cu  sectorul gazelor. Analizând informațiile publice cât și cele din spatele ușilor închise, rezultă clar că acestea au fost legate de relațiile comerciale ale Republicii Moldova cu UE și de soluționarea conflictului transnistrean.

Partea rusă a încercat să obțină dreptul a avea un cuvânt de spus în comerțul UE-Moldova, care este reglementat de Zona de Liber Schimb Aprofundată și Cuprinzătoare, insistând  asupra constituirii formatului de consultări trilaterale (UE-Rusia-Moldova) pe această temă. În timp ce fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a făcut această propunere de mai multe ori în cadrul întâlnirilor cu oficialii UE (după cum au declarat ei înșiși autorului), acum pare că aceste consultări trilaterale nu au fost în întregime inițiativa lui Dodon. În acel moment, europenii au spus că au refuzat politicos propunerea lui Dodon, oferindu-se în schimb să medieze între Rusia și Moldova pentru a ajuta la restabilirea unor schimburi comerciale normale.

Surse din guvernul moldovenesc au indicat că Rusia a încercat, de asemenea, să promoveze o soluționare a conflictului transnistrean, care probabil a fost concepută pentru a exclude alți actori internaționali. Având în vedere situația din Republica Moldova din octombrie, este clar cine ar fi dictat termenii în care urma sa fie „rezolvat” conflictul. De asemenea, este greu de imaginat cum o problemă atât de complexă – care implică aproximativ 3 milioane de oameni și funcționalitatea a ceea ce ar fi, de fapt, un stat reîntregit – ar fi putut fi rezolvată în luni sau chiar într-un an.

Oficialii de la Chișinau au sugerat că au fost avansate condiții non-financiare în cadrul negocierilor privind semnarea contractelor de gaze naturale, dar nu au precizat exact care sunt acestea.

Moldova in stare de urgenta

Pentru a-si marca si mai tare punctul de vedere, Gazprom a început să reducă livrările de gaze în octombrie la doar 67% din nevoile Moldovei, forțând țara să-și reducă consumul de gaze. Gazprom a explicat că nu și-a rezervat toată capacitatea necesară gazoductului ucrainian pentru a furniza Moldovei gazele contractate. Într-o oarecare măsură, Moldova a reușit să recurgă la gaz suplimentar în sistem (cunoscut sub denumirea de „gaz tehnic”, acesta este folosit pentru a distribui gaz „real” către consumatori). Dar realitatea a fost că în câteva zile ar fi fost imposibil să mai poată fi pompat gazul „adevărat” primit de la Rusia. De fapt, Moldova a avut la dispoziție mult mai puțin de o lună pentru a găsi o soluție: să accepte condițiile rusești sau să găsească surse alternative de gaz.

Chișinăul a respins condițiile politice privind comerțul cu UE și rezolvarea conflictului transnistrean, trasând o linie roșie. De asemenea, a refuzat să convertească datoria la gaze acumulată de consumatorii de pe malul drept la datoria publică, insistând pentru un audit al datoriei.

Pentru a câștiga timp și a-și consolida poziția slabă de negociere, Chișinăul s-a angajat într-o rundă frenetică de ‘diplomație a energiei’ cu statele membre UE, instituțiile UE, cu statele Parteneriatului Estic, cu Turcia și guvernul SUA. În același timp, guvernul a declarat stare de urgență, ceea ce i-a oferit mai multe opțiuni și i-a permis să acționeze mai rapid. Când sistemul de gaze era aproape de colaps, diplomația economică a dat roade în cele din urmă: România (prin interconexiunea Iași-Ungheni) și Ucraina au injectat suficient gaz „real” și „tehnic” pentru a menține conductele în stare de funcționare. Aceasta a fost a treia oară când Ucraina a venit în ajutorul Moldovei (a făcut-o și în 2006 și 2009). De fapt, a ajutat de două ori într-o lună: când centrala Cuciurgan a anunțat reduceri ale alimentării cu energie electrică în octombrie, Ucraina a început să livreze mai multă energie electrică, în ciuda absenței unui contract pentru livrări suplimentare. Totuși, exista o limită a cât de mult puteau face România și Ucraina. Interconexiunea Iași-Ungheni nu funcționează încă la capacitate maximă, iar România nu a avut rezerve semnificative de gaze stocate. Ucraina a fost bucuroasa să ajute, dar a trebuit, de asemenea, să fie cu ochii pe propria securitate energetică în condițiile volatilității de pe piața gazelor naturale. Moldova însă avea nevoie de mai multe opțiuni într-un timp cat mai scurt.

Prima care a fost de acord sa livreze gaz suplimentar a fost Polonia. Apoi, UE a oferit o expertiză neprețuită, si a eliberat un grant de 60 de milioane de euro pentru a compensa creșterea prețurilor pentru populația Republicii Moldova. În câteva zile, Chișinăul a reușit să pregătească documentația și finanțarea relevantă pentru organizarea primei licitații din țară pentru cumpărarea de gaz de pe piață. În final, Moldova a organizat mai multe astfel de achiziții. Prima licitație a fost câștigată de PGNiG din Polonia. A cincea licitație a fost cea mai mare de până acum, pentru 12 milioane de metri cubi. Deși gazul cumpărat de Moldova s-a bazat în întregime pe prețul pieței-spot, mișcarea a fost concepută pentru a semnala Moscovei că Moldova ar dori să încheie o înțelegere, dar — dacă discuțiile s-ar fi prelungit prea mult — ar fi avut ceva gaz în sistem și ar fi  putut cumpăra și mai mult.

Europa și-a intensificat diplomația la nivel înalt cu oficialii de la Kremlin, ceea ce a contribuit la purtarea discuțiilor într-o manieră mai constructivă. Subiectul în sine a atras imediat atenția  presei, instituțiile de presă internaționale scriind aproape zilnic despre acest subiect. Toate acestea au subminat strategia de „soc si groaza” a  Rusiei, ducând in cele din urma la echilibrarea pozițiilor celor două părți. A devenit clar că aceasta confruntare va dura mai mult decât sperase Moscova.

În această etapă, este greu de evaluat de ce Kremlinul a decis să se retragă. O posibilă explicație este că Moscova a considerat că o presiune prea mare ar duce la decuplarea Republicii Moldova de sistemul energetic rus și drept urmare la pierderea puterii sale de influenta. Poate că o înțelegere imperfectă a fost considerată o opțiune mai bună, ajutând astfel la menținerea dependenței Moldovei și oferind Rusiei timpul necesar  pentru a-si da seama cum pot fi exploatate avantajatele existente.

Cine a avut de câștigat?

Termenul noului contract este în favoarea Rusiei. Ultima dată când a fost semnat un contract pe cinci ani a fost în 2006. În ultimul deceniu, însă, contractele au fost de obicei prelungite pe unul sau trei ani, oferind Moldovei mai multă flexibilitate și spațiu de manevră, un avantaj pe care nu a reușit însă să-l folosească.

Gazprom a reușit să includă o formulă de preț bazată pe prețul pieței-spot nu doar pentru lunile mai calde din aprilie până în septembrie, ci și pentru sezonul rece (octombrie până în martie). Cu toate acestea, proporțiile (70 % legate de prețul petrolului și 30 % de piața spot în sezonul de încălzire și invers pentru vară) este mai mult în avantajul Moldovei. Această formulă ajută la reducerea prețului gazului pentru Moldova de la aproape 800 USD/mcm în octombrie la aproximativ 450 USD în noiembrie.

Republica Moldova a reușit să respingă propunerile de transformare a datoriei la gaze acumulată de consumatori în datorie de stat și a primit undă verde de la Gazprom pentru un audit independent și o prelungire pentru eventuala rambursare de către Moldovagaz de la trei la cinci ani. În același timp, însă, s-a angajat să nu restructureze Moldovagaz până când ambele părți vor ajunge la un acord în 2022 cu privire la modul de rambursare a datoriei. Astfel, Moldova se va abține de la implementarea anumitor aspecte ale celui de-al treilea pachet energetic cel puțin un an, și în realitate, poate chiar mai mult. Aceasta este o victorie pentru Gazprom. În plus, acordul bilateral privind relațiile in sectorul energetic pe care părțile s-au angajat să îl negocieze și să îl semneze anul viitor ar putea restrânge și mai mult libertatea de acțiune a Republicii Moldova. Iar dacă Moscova și Chișinăul nu reușesc să cadă de acord asupra datoriilor și să ajungă la un acord interguvernamental în 2022, întregul acord cu gaze ar putea să se destrame și să devină un pretext pentru o nouă criză a gazelor.

Dar poate mai important este faptul ca la nivel strategic, Moldova a reușit să-și păstreze suveranitatea, respingând cu succes condițiile politice impuse in legătura cu reglementarea  conflictul transnistrean și relațiile comerciale cu UE.

Se pare că Moscova nu a înțeles că pentru Moldova, a lăsa Rusia să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește comerțul cu UE (destinația a 67% din exporturile moldovenești) sau a se angaja în discuții asupra Transnistriei fără a avea un consens larg al societății în această problemă ar fi pur și simplu o sinucidere politică.

La Chișinău, orice guvern care ar acționa în acest fel riscă să declanșeze o reacție socială puternică, iar societatea in Moldova a demonstrat în repetate rânduri că nu este un simplu spectator politic. Sau, poate că Moscova înțelege acest lucru, însă a dorit pur și simplu să testeze limitele. Dacă aceasta a fost intentia, rezultatul pentru Rusia rămâne unul nesatisfăcător.

Privind spre viitor

Rusia a supraestimat puterea influentei sale in domeniul energetic in raport cu Moldova. Influenta redusa nu se datorează eforturilor depuse de Chișinau pentru a-și diversifica importurile de energie și pentru a construi instituții puternice: performanța Moldovei pe acest front în ultimele decenii (cu excepția construcției unei interconexiuni cu România) a fost destul de proastă. În schimb, Moscova nu a reușit să țină cont de modul în care s-a schimbat piața energiei de la disputa gazului ruso-ucraineană din 2008-2009. Acest conflict a stimulat de fapt o liberalizare a pieței europene a gazelor și a condus la o serie de proiecte de interconectare, tranformând gazul din conducte într-un bun mai mobil și mai susceptibil la transferuri transfrontaliere. Prin urmare, într-o oarecare măsură, Rusia a fost – fără să dorească acest lucru – motivul pentru care Moldova a putut obține gaze alternative în timpul blocajului din octombrie. Moscova are încă o pârghie energetică semnificativă în Moldova, dar se află într-o poziție mult mai slabă decât acum 10 sau 20 de ani.

Câștigurile Rusiei în 2021 s-ar putea dovedi efemere, la fel ca cele în 2009. Și acesta ar putea fi un moment al adevărului pentru Chișinău, care are ocazia să ia mai în serios securitatea energetică, să elimine corupția din sectorul energetic, să implementeze proiecte de eficiență energetică, să finalizeze interconexiunile de gaze și electricitate cu România, să folosească expertiza UE pentru a construi capacitatea de a opera pe piața europeană de gaze și să consolideze cooperarea energetică cu Ucraina. Realizarea tuturor acestor obiective nu ar exclude Rusia, dar ar face din energie o problemă de piață mai degrabă decât una geopolitică. Astfel, efectul crizei din 2021 pe termen mediu ar putea fi opusul a ceea ce își dorește Moscova.

Cu toate acestea, transformarea sectorului energetic al Republicii Moldova nu este deloc sigură. Așa cum s-a mai întâmplat, Chișinăul ar putea să nu țină seama de avertismente, riscând sa repete la nesfârșit greșelile trecutului.

Acest material face parte din proiectul Rusia-UE: Promovarea dialogului informat, susținut de Delegația UE în Rusia. Stanislav Secrieru este unul dintre membrii grupului central al Rețelei de experți UE-Rusia în politica externă (EUREN).