Cu ce ne-am ales dupa 3 ani de la cea mai spectaculoasa privatizare din Romania: listarea la bursa a Electrica?
S-au implinit trei ani de la privatizarea Electrica, indiscutabil cea mai reusita privatizare a statului roman.Pentru prima data o mare companie din domeniul energetic nu a fost vanduta unui investitor strategic, asa cum s-a intamplat in cazul celorlalte distributii de energie electrica si gaze naturale, fiind preferata metoda vanzarii unui pachet semnificativ de actiuni pe bursa si trecerea la sistemul guvernantei corporative. Statul roman a ramas cu un pachet important de actiuni (circa 49%), avand in continuare un cuvant decisiv de spus in ceea ce priveste viitorul companiei. Daca ne raportam la suma obtinuta in urma listarii actiunilor si la interesul pe care Electrica l-a reprezentat la momentul respectiv pentru investitori realizam ca am pierdut enorm cand am vandut distributiile de energie si gaze unor investitori strategici, care au preluat controlul respectivelor societati la preturi de nimic. Ce s-ar fi intamplat daca in urma cu cativa ani Electrica Muntenia Sud, Electrica Dobrogea, Banat sau Moldova ar fi fost privatizate prin aceeasi metoda aplicata la Electrica? Cu siguranta ca nu am mai fi avut scandaluri legate de realizarea investitiilor asumate prin contract, cu siguranta ca serviciile erau de un alt nivel, iar aranjamentele legate de tarifele reglementate nu ar mai fi fost valabile.
Din pacate, succesul listarii Electrica s-a marginit la atat, caci in anii care au urmat societatea nu a dovedit cu nimic forta pe care i-au acordat-o investitorii. Este foarte adevarat, Electrica a reusit sa se mentina in pozitia de lider de piata pe segmentele de distributie si furnizare energie electrica, si nici nu avea cum sa fie altfel data fiind aria de raspandire a clientilor, dar nu a realizat saltul calitativ la care ne-am fi asteptat cu totii. Mai mult, banii din vanzarea actiunilor zac si acum in conturi bancare (cel putin asa credem) fara sa fie valorificati in beneficiul si pentru expansiunea acestei mari companii romanesti. Tare ne este teama ca daca lucrurile vor continua sa se desfasoare ca pana acum, succesul privatizarii Electrica s-ar putea sterge total. Primul care pune piedici, sau, mai bine zis, gand rau banilor pe care ii are Electrica, este insusi actionarul principal, adica statul roman.
Exact la un an dupa reusita privatizarii, respectiv listarea pe bursa, nimeni altcineva decat o institutie a statului (SAPE-Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie) a incearcat devalizarea Electrica, solicitand daune de nici mai mult nici mai putin decat 1,32 miliarde euro. Intr-o actiune concertata, in acelasi timp, prin intermediul Ministerului Energiei-actionarul principal la Electrica, a fost respins si planul de administrare al Consiliului de Administratie, precum si forma contractelor de administrare cadru. Toate aceste lucruri se intamplau in conditiile in care Electrica se judeca la Curtea de Arbitraj de la Paris cu companiile straine care au cumparat cinci distributii de furnizare de la Electrica, dupa ce deja a pierdut trei procese. Poveste lunga pe care am relatat-o pe larg la vremea respectiva.
Ulterior, cum echipele manageriale de la Electrica nu stiau ce sa faca cu banii obtinuti din vanzarea actiunilor, acelasi stat hraparet a ramas cu ochii pe cele circa 500 de milioane de euro ai Electrica. Asadar, anul acesta, grupul Electrica primeste o cerere de chemare in judecata formulata de aceeasi SAPE, prin care se solicita aproximativ 800 de milioane de euro de la Electrica, drept prejudicii cauzate “prin neurmarirea in trecut de catre Electrica a indeplinirii obligatiilor post-privatizare”. “In data de 8 iunie, Electrica a primit o cerere de chemare in judecata formulata de SAPE in contradictoriu cu Electrica, cu fosti administratori si directori ai societatii, cu Ministerul Economiei si cu Ministerul Energiei”, arata un comunicat transmis de companie Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Potrivit celor sustinute de SAPE, pretentiile ar reprezenta “asa-zise prejudicii cauzate prin neurmarirea in trecut de catre Electrica a indeplinirii obligatiilor post-privatizare asumate de catre investitorii care au dobandit actiuni la societatile privatizate cu privire la care Electrica a actionat in calitate de vanzator, astfel cum aceste obligatii rezultau din respectivele contracte de privatizare”, spun oficialii Electrica. Aceste pretentii au facut obiectul notificarii transmise catre Electrica in anul 2015 de catre SAPE, raportate in 9 septembrie 2015.
“Electrica va face demersurile necesare in vederea apararii intereselor sale si ale actionarilor sai si va informa in mod constant piata cu privire la evolutia acestui litigiu”, precizeaza comunicatul. De atunci incoace nu mai stim nimic. Cu siguranta insa, in foamea de bani pe care o are guvernarea actuala, conturile Electrica sunt mana cereasca. In context, nici nu mai are rost sa vorbim despre expansiunea Electrica in regiune, despre investitii masive in retele etc, caci este prea complicat. Statul este prioritar.
Amintim ca SAPE a fost infiintata in 2014, ca urmare a divizarii partiale a Electrica, inainte de listarea la bursa. Grupul Electrica a inregistrat in trimestrul I al acestui an o pierdere de 51 milioane lei, comparativ cu un profit net de 142 milioane lei in perioada similara a anului trecut. Electrica a obtinut venituri operationale de 1,44 miliarde lei, in scadere cu 5% fata de aceeasi perioada a anului precedent. Totodata, compania a distribuit 4,6 TWh de energie electrica, in crestere cu 4%, la 3,68 milioane de utilizatori. Grupul Electrica are 3,68 milioane de clienti si a distribuit aproximativ 17,5 TWh de electricitate in 2016, in crestere cu 2,6% fata de 2015.