Cui foloseste faptul ca ne furam singuri caciula pe marginea evolutiei pretului energiei electrice?
Presa din Romania a publicat saptamana trecuta o situatie statistica realizata de DG Energy- Directoratul pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, referitoare la pretul mediu al energiei electrice din piata angro, inregistrat in tarile Uniunii Europene in al doilea trimestru al acestui an. Din respectiva situatie reiesea ca pretul energiei electrice inregistrat pe platformele de tranzactionare din Romania era peste media europeana, adica 41 de euro/MWh, fata de o medie europeana de 37 de euro/MWh. Am depasit astfel tari ca Germania, Austria sau Franta, ca sa nu mai vorbim despre Polonia sau Bulgaria. Informatia luata de la DG Energy nu a fost disecata insa deloc, nimeni nu a avut curiozitatea de a intra in amanunte in asa fel incat sa inteleaga consumatorul roman de ce este intr-o pozitie ingrata fata de alti consumatori europeni cu venituri mult mai mari.
Pe de alta parte, cel putin pana in momentul de fata, nu am auzit nici un consumator mare de energie din Romania, cu atat mai mult asociatiile consumatorilor casnici, sa se planga de pretul mare al energiei electrice. Am auzit insa multi furnizori care reclama evolutiile din piata de electricitate, unii dintre ei intrand deja in insolventa sau faliment. Cum ramane insa cu pretul real platit de consumatorul final? In realitate, acesta nu s-a schimbat aproape in nici un fel fata de aceeasi perioada a anului trecut, dar urmeaza sa primeasca in curand ajustari importante. Cauzele care au generat aceasta situatie sunt multe si le-am tot analizat de-a lungul ultimilor luni. Autoritatile insa, nu vad cauzele, ci doar efectele, motiv pentru care actioneaza exact asupra celor din urma. Absolut gresit si acest lucru se va vedea la iarna, cand vom fi pusi in situatia de a ne asigura cu greu consumul, indiferent de pretul energiei electrice din piata libera. Vom reveni asupra acestor aspecte, cu atat mai mult cu cat in scurt timp vom organiza o dezbatere pe marginea capacitatii reale de producere energie electrica in Romania.
Sa ne intoarcem pana atunci la statistica DG Energy, care a primit o replica, dupa numai cateva zile, de la Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei din Romania. Iata ce spune ANRE:
“Avand in vedere informatiile aparute in presa, care ar putea genera confuzii cu privire la pretul final al energiei electrice, facem urmatoarele precizări:
- datele vehiculate si graficele prezentate fac referire la pretul mediu angro al energiei electrice vandut pe platformele de tranzactionare din România si din tarile membre UE si nu reprezinta pretul final plătit de consumatorii casnici in factura de energie electrica;
- in prezent, pretul mediu de vanzare a energiei electrice la clientii casnici, alimentati la joasa tensiune pe total FUI (furnizori de ultimă instanta), este de 0,4672 lei/KWh, Romania avand, astfel, unul din cele mai mici preturi din Uniunea Europeana la consumatorii casnici de energie electrica.
Prezentam, mai jos, evolutia pretului de furnizare a energiei electrice pentru clienții casnici, conform EUROSTAT.
Cum era de asteptat, ANRE s-a referit exclusiv la consumatorii casnici, acolo unde pretul energiei electrice mai este reglementat pana la sfarsitul anului acesta. De anul viitor si consumatorii casnici vor intra in piata libera, singura modalitate de “protejare” a lor fiind aceea de a ramane is sistemul serviciului universal, dar si acolo pretul va tine seama de evolutiile din piata concurentiala. Cat priveste ceilalti consumatori, aflati deja in piata libera, putem spune ca inca nu au resimtit socul propagat deja de tranzactiile de pe bursa. Nu va mai dura mult, dar, pana atunci important este sa analizam cauzele nu sa interpretam efectele. Vom reveni.