Cum ar fi fost daca proiectul AGRI ar fi reusit? Gazele lichefiate din Azerbaidjan rezolvau problema aprovizionarii Romaniei in perioada de iarna

Asistam neputinciosi la un adevarat delir pe piata de gaze europeana. In numai doua zile pretul la gaze pe bursele europene a crescut cu 60%, atingand niveluri de neimaginat. Si escaladarea pretului nu se va opri cel putin pana la primavara. Rusia joaca un adevarat cazacioc pe spinarea tarilor europene si in marinimia lui, tarul Putin lasa sa se inteleaga ca va permite totusi livrarea de gaze prin Ucraina ca sa arate ca el poate face concesii, dar asteapta la randul lui concesii din partea europenilor. Toata floarea cea vestita a specialistilor occidentali a amutit la jocul Rusiei in ceea ce priveste aprovizionarea cu gaze.  Regula este “dati-ne gaze, indiferent de pret!” In acest context geopolitic si economic, Romania este absenta total, cu toate ca, teoretic, este al doilea mare producator de gaze din Europa.

Ne-am trezit cocosi si am rupt orice aranjamente economice cu Rusia, respectiv cu Gazprom, cu toate ca eram constienti ca gazele noastre nu ne ajung pentru a trece o iarna, indiferent de cat de grea ar fi ea. Problema noastra si a Europei acum nu consta in pretul gazelor, ci mai curand in a le avea sau a nu le avea. In urma cu vreo zece ani, cand importam in jur de 20% din consumul pe timp de iarna gaze din Rusia si fara sa avem o relatie incordata cu Gazprom, Romania cauta sa-si diversifice aprovizionarea cu gaze prin implicarea in noi gazoducte, respectiv construirea de terminale pentru gazele lichefiate. Au existat doua proiecte mari in care am investit cateva  milioane de euro: Nabucco si proiectul AGRI. Niciunul nu s-a materializat. Ne vom opri azi doar la AGRI, care daca ar fi fost dus la bun sfarsit ne punea astazi intr-o alta pozitie in cee ace priveste siguranta aprovizionarii.

In toti acesti ani am depus toate eforturile pentru a da producatorilor nostri posibilitatea de a exporta gaze romanesti si visam la a fi marea putere balcanica prin extractia gazelor de la Marea Neagra. In lipsa unui consum industrial consistent, care valorifica gazele si nu le ardea (vorbim aici de combinatele chimice), asa cum se intampla in momentul de fata, ne-am culcat pe o ureche si am renuntat la toate proiectele de diversificare a aprovizionarii cu gaze. Or, este bine stiut ca o investitie in domeniul energetic nu da roade de azi pe maine. Ne amageam in fiecare an cu depozitele de gaze, in care inmagazinam pana la vreo 3 miliarde de metri cubi si cu asta am scapat.

Romania a importat ani la rand circa 30% din necesarul de consum de gaze (pe timp de iarna) , la preturi extrem de avantajoase. Evident, intr-un fel sau altul, gazele importate proveneau din Rusia. In acelasi timp nu aveam posibilitatea de export, ceea ce ducea la un fel de autosuficienta. Iata ca lucrurile s-au schimbat radical in momentul de fata si noi nu prea stim pe unde ne vom scoate camasa.

Cu atat mai interesanta in context a fost lipsa de viziune si de implicare intr-un proiect care aparea in urma cu zece ani ca un act de mare curaj din partea Romaniei. Vorbim despre AGRI (Azerbaidjan — Georgia — Romania Interconnector). Dupa ani de negocieri de vizite reciproce ale oficialilor din tarile respective si dupa ce s-au cheltuit bani pentru studii de fazabilitate, brusc, proiectul a fost tras pe linie moarta, pe motivul ca investitiile ar fi prea mari. Nimic mai fals.

Dupa mai bine de zece ani in care am incercat sa convingem tarile partenere de viabilitatea proiectului AGRI, acum am lasat-o in paragina. Culmea, o recunostea si Suleyman Gasimov, vicepresedintele pe probleme economice al grupului petrolier azer SOCAR, care declara in urma cu 5 ani ca „”AGRI este in continuare un proiect care trebuie discutat, analizat. Daca pana astazi am discutat de AGRI inseamna ca proiectul nu a murit, avem ce discuta in jurul acestui proiect. Este vorba de timp, pentru ca in Azerbaidjan sunt zacaminte multe de petrol si gaze, avem parteneri acolo puternici, companii petroliere mondiale mari, noi toti impreuna analizam si trebuie sa avem toti acelasi interes pentru proiecte noi, gen AGRI. Dar sa vedem cum evolueaza lucrurile in timp”, a spus Gasimov.

Trebuie tinut cont de faptul ca la vremea respectiva, AGRI nu era mai costisitor decat BRUA. Pe de alta parte, gazele nu mai veneau din Rusia, ci din Azerbaidjan, iar noi am fost deschizatori de drum in acest proiect.

Proiectul AGRI (Azerbaidjan — Georgia — Romania Interconnector), la care s-a alaturat si Ungaria ulterior, isi propunea transportul gazelor naturale din regiunea Caspica, pe teritoriul Azerbaidjanului si Georgiei, si traversarea Marii Negre cu ajutorul navelor metaniere, implicand constructia a doua terminale de lichefiere (pe coasta georgiana a Marii Negre si la Constanta. Odata ajunse in Romania, gazele lichefiate urmau sa fie regazeificate si transportate mai departe prin conducte spre restul Europei. Volumele de gaze erau destinate in principal asigurarii consumului Romaniei si Ungariei, restul fiind directionate catre alte potentiale piete din Europa.

Despre proiectul Nabucco s-a spus la fel, ca este prea costisitor, undeva la 10 miliarde de euro. El nu era deloc costisitor insa, daca tarile interesate in faza initiala nu ar fi fost ademenite de catre Rusia sa intre in alte proiecte. Pe de alta parte, Uniunea Europeana a sustinut doar formal Nabucco, asa cum nu s-a intamplat in cazul BRUA. Cert este ca in nici unul din aceste proiecte Romania nu si-a jucat cartea cu demnitate si cu stiinta. Dimpotriva, s-a miscat dupa cum batea vantul. “Daca in continuare vom proceda la fel sa nu ne mire ca peste zece ani, cand se estimeaza ca se vor epuiza resursele interne o sa dam din colt in colt si o sa uitam de faimoasa noastra independenta energetica. In fapt nu suntem independenti nici macar in momentul de fata, in cazul in care Rusia schimba macazul vizavi de noi.” Am facut aceasta afirmatie in urma cu cinci ani. Iata ca am avut gura blestemata.

Si am mai spus: “Romania, intr-o iarna normala ca regim termic, se confrunta cu pana la 30 de zile, neconsecutive, de temperaturi extreme cand valorile consumului pot ajunge pana la 80 mil. mc/zi. Avand in vedere ca sursele de care dispune Romania la nivelul unei zile, sunt de cca. 55 mil mc, bilantier, este necesara acesarea unei surse suplimentare (chiar si fata de cantitatile existente in depozite) de cca. 25 mil mc/zi (respectiv cca. 0,75 mld mc/an). La aceasta se adauga necesitatea de a accesa surse de gaze din import cu presiuni mai ridicate, care sa permita asigurarea transportului gazelor in toate zonele Romaniei. Astfel, estimam ca Romania este si va ramane, cel putin in urmatorii ani, depententa de gazele din import la un nivel de minim 10% din consum. Strategia energetica, pentru care AGRI nu exista practic, ne avertizeaza insa de pericole si mai mari. Cum va fi dependenta de import peste zece ani? Nici nu vrem sa ne gandim.”

Acum, ne gandim degeaba!