De ce gazul natural, la un pret fixat politic, nu va reporni industria petrochimica

Cristina Pruna

Plafonarea pretului la productia interna de gaze naturale pare sa fie, la o prima vedere, cel mai mare obstacol pentru un posibil reviriment al industriei chimice din Romania. Ideea ca un pret mic al gazului, stabilit din pix de politicieni timp trei ani de zile, face din sectorul chimic romanesc unul competitiv, nu este decat un miraj. Bazele unei industrii performante depind de cu totul alte criterii, nu de mofturile unor politicieni vremelnici in functia pe care o ocupa.

La nivel global, nevoia de produse chimice a cunoscut o schimbare fundamentala in ultimii zece ani. Chiar daca pretul petrolului are, oarecum, un nivel uniform la nivel mondial in comparatie cu cel al gazului natural, mult mai oscilant, produsele petrochimice obtinute din rafinarea petrolului sunt mult mai scumpe decat cele obtinute folosind gazul natural. De aceea, strategic vorbind, intrucat gazul natural este si cea mai putin poluanta hidrocarbura, incepe sa castige teren in fata petrolului pentru obtinerea unor produse care ne asigura confortul in viata noastra de zi cu zi.

Industria auto, cea producatoare de echipamente si masini, productia de electronice, produsele folosite in domeniul financiar si de banking, industria mobilei, constructiile imobiliare, industria auto, agricultura, sectorul regenerabilelor, sectorul IT&C si chiar industria modei se bazeaza pe valorificarea superioara a gazului natural, din care se obtine metanol si amoniu.

Plasticul devine unul dintre cele mai importante elemente din viata noastra moderna. Este folosit in electromobilitate, in sectorul regenerabilelor, in tehnicile de imprimare 3D si in tot ce inseamna echipament tehnic si mijloace de ambalare. De cealalta parte, ingrasamintele sporesc valoarea nutrienta a alimentelor, diminuand efectele prezentei daunatorilor.

Importanta gazului natural devine din ce in ce mai mare si, teoretic, o tara producatoare ar trebui sa se foloseasca de acest avantaj, al accesului la resursa. Nu este, din pacate, cazul Romaniei.

In timp ce porturile Anvers si Rotterdam au devenit adevarate clustere industriale care au imbinat petrochimia cu economia circulara si cu energia regenerabila, in Romania, cel de-al treilea mare producator de gaze naturale din Uniunea Europeana, cererea de gaze a scazut in mod constant in ultimii zece ani.

Acest lucru s-a intamplat pe fondul prabusirii industriei chimice nationale, una dictata de pixul unor demnitari care si-au pus interesele personale mai presus de orice. Intr-un fel, esecul industriei chimice romanesti a mascat efectul scaderii productiei interne de gaze, la adapostul promovarii ideii ca suntem o tara care nu are nevoie atat de mare de gazul rusesc.

Descoperirile recente din largul Marii Negre au reaprins, insa, o mare dezbatere. Mai are Romania un viitor in sectorul petrochimiei cu gaze naturale? Poate fi petrochimia romaneasca revitalizata pentru ca gazul din Marea Neagra sa fie valorificat intern prin transformarea lui in produse cu valoare adaugata mare?

Gazul natural, la un pret fixat de politicieni, nu este, nicicum, reteta succesului

Daca o industrie competitiva inseamna doar acces la gaz ieftin dat din “generozitatea” politicienilor pe o perioada limitata, atunci, tot ceea ce inseamna industrie petrochimica pe lumea aceasta ar trebui sa se inchida.

S-a tot spus ca plafonarea pretului la gazele naturale din productia interna va ajuta petrochimia nationala sa renasca. Gazul ieftin nu va reporni productia de polimeri a Oltchimului, de exemplu, pentru ca ea a fost bazata pe rafinarea petrolului, la Arpechim. In plus, masura de plafonare, conform OUG114/2018, se aplica doar pentru trei ani! O afacere sustenabila nu poate fi una care se construieste de pe o zi pe alta!

Problema de fond este ca, in Romania, daca ar fi sa ne raportam la perioada post-decembrista, doar in perioada 1 aprilie 2017 – 31 decembrie 2018 pretul la productia de gaz natural nu a fost reglementat. In acest timp, toata industria noastra petrochimica, nu doar ca si-a pierdut competitivitatea, dar s-a prabusit cu totul!

Motivul principal a fost coruptia. Apoi, cei care au patronat aceasta industrie, adica statul roman si diverse grupuri de interese, nu au avut niciodata motivatia sa cucereasca noi piete, sa aiba departamente comerciale performante, sa investeasca in cercetare, in inovatie si in noi tehnologii. Au avut la dispozitie o resursa ieftina, forta de munca si mai ieftina si posibilitatea de a se imbogati, peste noapte, cu complicitatea mediului politic.

In acest timp, pe piata concurentiala, marii jucatori privati din petrochimia europeana, avand si acces la resurse de capital, au fost orientati sa ia tot timpul decizii operationale pentru a-si maximiza eficienta energetica si s-au preocupat sa-si diminueze constant pierderile rezultate din procese tehnologice, sa faca investitii in cercetare si inovatie si sa implementeze automatizari pentru reducerea riscului de accidente de munca si pentru a creste randamentul si performanta. Au patruns pe noi piete si s-au adaptat mult mai usor si mai rapid nevoilor de consum.

Spre deosebire de Romania, reteaua si pietele de tranzactionare de gaze naturale in tarile din vestul Europei, acolo unde industria petrochimica are o contributie importanta la PIB-ul acelor state, s-au dezvoltat permanent. Scopul lor a fost sa devina reziliente astfel incat industria si consumatorii casnici sa aiba acces la cat mai multe surse de gaz.

Sunt si alte optiuni pentru Romania?

Pe masura ce costul energiei regenerabile va scadea in anii ce urmeaza, eficienta economica a capacitatilor ce folosesc combustibili fosili va scadea. In acelasi timp, pe masura ce costul bateriilor va continua sa scada in urmatorii zece ani, tarile dezvoltate vor ajunge la momentul in care vehiculele electrice vor fi mai viabile economic decat motoarele diesel.

In centrul acestei revolutii vor fi tarile care se vor afla in prima linie a productiei de baterii si care, pe de-o parte, au acces la materia prima (litiu, grafit, cobalt, gaz natural) sau, pe de alta parte, vor investi masiv in cercetare si dezvoltare.

La nivel european, Bruxelles a initiat „Alianta Bateriilor”, un concept menit sa aduca la aceeasi masa regiuni din Europa care sa contribuie la dezvoltarea acestui domeniu. Din cauza nepasarii si indolentei celor care ne conduc, Romania nu este inca parte din aceasta initiativa europeana, insa are toate premisele sa poata deveni.

Judete precum Arges, Valcea si Gorj au o istorie industriala si oameni cu competente care ar putea sa valorifice cu brio aceste oportunitati. Gazul natural din viitoarea productie din Marea Neagra ar putea fi folosit in procesele de obtinere a materialelor compozite folosite atat in industria auto, cat si a fabricarii eolienelor si panourilor solare.

A venit momentul sa avem un plan national pentru a reporni industria petrochimica, pentru a valorifica superior gazul natural romanesc pe criterii de piata, nu la comanda unor politicieni care n-au stiut decat sa produca paguba.