Definitiv: Haosul din piața de energie nu a împiedicat justiția din România să decidă corect în problema insolvenței Getica 95
În urmă cu două luni, la Gala premiilor Energy-Center. ro, compania Getica 95 era premiată pentru ” performanța unică de a depăși starea de insolvență, în cele mai critice momente ale pieței de energie”. La vremea respectivă toate deciziile instanțelor confirmau acest lucru și chiar era o premieră în lumea insolvențelor din România, în sensul în care o companie de furnizare de energie electrică (la un moment dat cu cea mai mare cotă de piață) reușea să depășească această stare. Surpriză însă, zilele trecute, aceeași instanță de judecată a decis ca Getica 95 să rămână în insolvență în continuare, pentru că a fost admis un apel împotriva sentinței din decembrie anul trecut prin care a fost aprobată închiderea procedurii de reorganizare a companiei, dispunându-se rejudecarea.
Căile justiției sunt ascunse, nu-I așa? Instanța cu pricina a dispus rejudecarea acțiunii și a anulat sentința inițială trimițând cauza judecătorului sindic în vederea continuării procedurii de insolvență . Pe parcursul stării de insolvență Getica 95 a achitat creditorilor datorii totale de aproape 180 milioane lei, cele mai mari sume distribuite fiind cele cuvenite operatorilor de transport și distribuție de energie electrică (cumulat, 66,75 milioane lei), patronului (dividende neridicate de 54,6 milioane lei) și ANAF (48,4 milioane lei).
Apelul împotriva ieșirii din insolvență a Getica 95 a fost formulat de Siad România, subsidiara românească a conglomeratului italian omonim din industria chimică, specializat în producția și distribuția de gaze industrial, potrivit Profit ro.
Siad România nu figura pe lista de creditori a Getica și a intentat apelul în calitate de ″terț interesat″, potrivit instanței de judecată. În august 2021, la puțin timp de la intrarea în insolvență a Getica, cei de la Siad au contestat măsura administratorului judiciar al furnizorului de a denunța unilateral ca fiind excesiv de împovărătoare 2 contracte de furnizare încheiate de Getica cu Siad în 2019, însă au pierdut procesul în instanță. Contractele stipulau că prețul de furnizare este format in procent de 60% din valoarea de 251 lei/MWh și în procent de 10% din valoarea de 239 lei/MWh, iar pentru restul de 30%, pentru fiecare interval, baza de decontare se raportează la prețul mediu de închidere de pe piața pentru ziua următoare (PZU), plus 1,8%.
Dincolo de interesul unora de a ține Getica 95 în starea de insolvență, se pare că justiția din România a reușit să depășească momentul critic și a decis definitiv că furnizorul de energie elctrică cu capital sută la sută românesc are tot dreptul să rămână în piața concurențială de energie. Astfel, ieri, Curtea de Apel Ploiești a respins apelul Siad și al UAT Constanța privind plata despăgubirilor (circa 17 milioane de lei), ceea ce deshide drum liber pentru Getica 95 de a ieși definitiv din insolvență.
La Gala Energy-Center.ro, administratorul Getica 95, Viorel Tudose declara:” Nu ne-am aplecat niciodată și în nicio condiție, dar trebuie să apreciem justiția română pentru corectitudine și profesionalism. În tot haosul prin care a trecut piața de energie pe perioada crizei, justiția a reușit să rămână lucidă”.