Din lac în puț: cum a ajuns o schema de finanțare inutilă a investițiilor în proiecte energetice regenerabile o formă de a condamna consumatorii la prețuri dictate de stat

România nu are o strategie energetică tocmai în momentul în care Uniunea Europeană vrea să întoarcă cu fundul în sus întreaga constructie energetică de până acum. Luăm de bun tot ceea ce ni se dictează de la Bruxelles, pentru simplu motiv că noi nu știm ce avem de făcut. Încotro ne îndreptăm? Zilele acestea, Ministerul Energiei, o entitate care nu are absolut nici o viziune asupra sistemului energetic național, a anunțat cu mare pompă că ”după o analiză complicată” a ajuns la concluzia că urmează să organizeze licitații pentru Contractele pentru Diferență (CfD) în domeniul energiilor regenerabile. Cu alte cuvinte, se lansează o nouă schema de sprijin de stat pentru investitorii care vor să dezvolte parcuri fotovoltaice și eoliene. Chelului îi lipsește tichia de mărgăritar, nu-I așa?

Au fost voci, timide desigur, care au atras atenția că în momentul de față o schema de sprijin cu o valoare de 3 miliarde de euro pentru aceste investiții este absolut o aberație. Asta în condițiile în care chiar și în lipsa acestei scheme de sprijin investițiile anunțate sunt deja de ordinul a mii de GW, fără a se solicita vreun sprijin din partea statului. Nu mai vorbim de impactul acestor investiții asupra sistemului energetic, total nepregătit tocmai pentru că ne lipsește viziunea, respectiv strategia energetică. Și atunci de ce simțim nevoi să venim din nou cu scheme de sprijin după ce ne-am fript rău de tot cu cea prin care am încurajat investițiile în regenerabile în urmă cu vreo zece ani? Pentru că nu am priceput nimic nici atunci și nu pricepem nici acum.

Contractele pentru Diferență, sau discuția despre ele, au apărut atunci când tot într-un entuziasm ridicol s-a lansat ideea construcției unităților 3 și 4 de la Cernavodă. Așa i-am ademenit pe chinezi și apoi i-am lăsat cu curu-n baltă fără nici o explicație. Este adevărat, pentru o investiție ca cea de la Cernavodă, Contractele pentru Diferență pot fi un stimul real pentru investitori, așa cum orice alt mare proiect energetic cu recuperare a investiției pe durată îndelungată ar putea fi avantajat de acest tip de finanțare. Dar, cum să faci Contracte pentru Diferență în cazul unor parcuri eoilene sau fotovoltaice care au durata de recuperare a investiției în câțiva ani? Așa, doar pentru a arăta că vrem să ne atingem obiectivele de energie verde în fața Comisiei Europene. Sigur, ar putea face o excepție investițiile în energia eoliană offshore, care presupun o rată de recuperare mult mai mare, dar asta-I alta poveste.

Nu mai discutăm despre prețul pe care l-a scos din burtă Ministerul Energiei pentru licitațiile care vor urma și care, conform declarațiilor ministrului Burduja vor fi de 91 de euro/MWh pentru proiectele din fotovoltaic și 93 de euro/MWh pentru cele din eolian. “A fost o analiză complicată, îndelung dezbătută de experții BERD și cei cooptați de BERD, noi, la nivelul Ministerului nu am intervenit, nu am avut o altă fundamentare”, a spus Burduja întrebat care a fost justificarea acestui nivel de preț. Păi dacă noi nu am intervenit, la ce mai facem asemenea scheme de ajutor de stat?

Mai zice domnul ministru că „sunt însă convins că în urma licitației prețul va scădea, nu vă pot spune ce așteptări de preț avem acum (…) Vom fi extrem de atenți, și noi, și Consiliul Concurenței, și celelalte autorități ale statului, să fie o licitație cât mai competitivă, din care să rezulte un preț de referință cât mai mic”, a spus ministrul Energiei. Și dacă nu scade? Dar problema nu este că prețul scade sau crește, ci pec e baze a fost fundamentat?

Desigur, în această conjunctură apar problemele pentru ceilalți investitori în regenerabile, care au început deja proiectele (și nu sunt puține) și care nu vor beneficia de schema: Se cheamă că ăștia sunt mai fraieri? Iată cum dintr-o neînțelegere a ceea ce ar trebui să facă România în contextul energetic actual s-ar putea să dăm din nou cu capul în zid. De fapt nu s-ar putea, căci chiar o să dăm. Ce vină au consumatorii de energie din România pentru această incompetență crasă a autorităților?

România și-a asumat prin PNRR introducerea unei scheme CfD prin care să finanțeze instalarea a 5.000 MW în eolian și fotovoltaic.  Schema CfD va fi instituită vreme de 15 ani, timp în care investorii care vin cu proiecte noi vor avea garanția acestui preț din partea statului, indiferent cum vor vinde energia produsă. Săptămâna trecută, Comisia Europeană a aprobat acordarea de către România a unei scheme de ajutor în valoare de 3 miliarde de euro (15,22 miliarde lei) în sprijinul instalaţiilor care produc energie eoliană onshore şi solară fotovoltaică, prin aplicarea mecanismului CfD.

Beneficiarii schemei vor fi stabiliți în urma unor runde de licitație în care fiecare va propune proiectul și prețul său de exercitare. Prima licitație pentru primii 2.000 MW, 1.000 în eolian și 1.000 în fotovoltaic va fi organizată în acest an: procesului de licitație va fi demarat cel târziu până la sfârșitul acestei luni, depunerea ofertelor se va face cel mai târziu până la sfârșitul lunii iunie, iar selectarea câștigătorilor și semnarea contractelor ar urma să se facă în cursul lunii august, potrivit calendarului estimat de Ministerul Energiei. A doua licitație, cu 3.000 MW, câte 1.500 pentru eolian și solar, ar urma să fie lansată anul viitor.

Contractele pentru diferență la eolian și fotovoltaic nu fac bine sectorului energetic, inclusiv nuclear, în acest moment, consideră fostul ministru al energiei, Răzvan Nicolescu, adăugând  că bariera în calea energiei regenerabile sunt rețelele și stocarea care trebuie să fie obligatorie.

Răzvan Nicolescu a explicat: “Dacă cineva îmi explică ce are de câștigat România din implementarea, în acest moment, a unei scheme de contract pentru diferența în energie îi rămân recunoscător.

Avem un boom investițional în producția de energie, fără contracte pentru diferență. Menirea contractelor pentru diferența este să ajute investițiile care, în acest moment, nu au nevoie de ajutor.

Avem prețuri (încă) mari, volatilitate mare, inflație mare și cost mare cu finanțarea, adică condiții de manual când nu este recomandat să implementezi schema de contract de diferență pe 15 ani. Avem o piață bulversată de criza energetică și de război pe partea de prețuri. Nu ne trebuie un strike price care va fi referința în piață (semnal de preț) pentru 15 ani de acum înainte. Pentru câțiva investitori fără apetit la risc, contractul pentru diferență este o mișcare deșteaptă pentru că le transformă investiția în energie într-o investiție în titluri de stat.

Cu trei miliarde de euro pe care ne pregătim să-i alocăm contractelor pentru diferență, puteam atrage încă trei miliarde capital privat. Cu șase miliarde euro puteam instala în România peste 10.000 MW în eolian și fotovoltaic, dacă chiar dorim să intervenim într-un sector care merge bine.

Spun, din nou, în interes public: contractele pentru diferență la eolian și fotovoltaic nu fac bine sectorului energetic, inclusiv nuclear, în acest moment.

Bariera în calea energiei regenerabile sunt rețelele și stocarea care trebuie să fie obligatorie.

Argumentul că așa ne-am angajat în PNRR nu mă convinge. Nimeni la Bruxelles nu are interesul ca România să instaleze mai puțină energie regenerabilă. Trebuie însă explicat că situația nu mai este că atunci când s-a discutat PNRR și când investițiile erau la un nivel dezastruos”.

Dar dezastrul nu se oprește aici, apropos de ce ne sugerează Bruxelles-ul și faptul că nu avem o strategie enrgetică. Revenim cu problema gazelor naturale.