Fostul ministru al agriculturii, Petre Daea, avea solutia pentru accesarea banilor europeni in sistemul de irigatii: udam terenurile cu apa de ploaie si fara consum de energie electrica

Dupa unii specialisti din Romania, sistemul de irigatii construit inainte de 1990 ar fi inghitit cateva miliarde de dolari. Dupa 30 de ani, perioada in care am distrus ce s-a facut inainte, ne-am gandit ca putem reabilita sistemul de irigatii cu vreo doua miliarde de euro, luati in dar de la Uniunea Europeana. Evident, din planul propus de Romania nimic nu avea legatura cu politica Green Deal, cu protejarea resurselor de apa, cu eficienta, digitalizarea etc. Acelasi sistem invechit si energofag a fost prezentat Comisiei Europene, cu pretentia de a mai fi si finantat. Numai ca intre dorinta si putinta stau obiectivele de viitor ale Comisiei Europene, specifice secolului XXI, si nu nostalgiile noastre din secolul XX.

In urma cu vreo doia ani, fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, a profetit ca peste vreo doi ani de zile vom avea in jur de un million de hectare de teren arabil ce vor putea fi irrigate. Totul tinea, in conceptia domnului Daea, de posibilitatea de acumulare a apei din precipitatii “prin baraje usor de facut”, in principalele bazine geografice, dupa care sa dam drumul apei sa curga pe marile plantatii agricole. Probabil, dupa principiul vaselor comunicante. Nu consumam nici energie electrica, nu trebuia sa facem statii de pompare gigant, lasam apa Dunarii sa se verse in mare si stapaneam procesul de desertificare. Iata ce spunea vizionarul ministru in urma cu doi ani:

„Programul nostru prevede pe termen lung, incepand din 2021, sa intram in alte etape de marire a suprafetelor respective, pana la un milion de hectare, si ele vizeaza si aceste zone, aceste bazine hidrografice unde ai posibilitatea sa acumulezi apa din precipitatii prin baraje usor de facut si sa dirijam aceasta apa pe terenurile agricole. Am fost la Arad zilele acestea si este acolo Canalul Morilor, o lucrare extraordinar de importanta. Dupa 42 de ani acolo lucreaza excavatorul romanesc. Este o lucrare extraordinara care pleaca din Cris si merge 91 de kilometri, se varsa tot in Cris. Este un canal cu dubla functionalitate pentru a elimina apele in exces, pentru desecare, dar si pentru a asigura atunci cand vremea este potrivnica si nevoia de apa il impinge pe fermier sa irige. Este acolo un lant de mori, au fost create acolo 13 mori. In 1830 acest canal a fost facut cu lopata, cu tarnacopul, cu spatele, cu targa. (…) Mai sunt cativa ani si facem 200 de ani de cand este canalul respectiv. Acum, acolo, se lucreaza. De asemenea la Paulesti, sistemul de irigatii. Peste tot in tara lucrarile sunt deschise ca urmare a acestui efort extraordinar din punct de vedere al alocarii banilor si al deciziei pentru ca aici, ca sa faci, trebuie sa vrei”, a precizat la postul public de televiziune ministrul Agriculturii.

Ce le-ar fi placut europenilor aceasta idee. Acuma, pentru ca nu prea avem sanse sa primim bani pentru irigatii in Programul National de Redresare si Rezilienta, iar din buget nici ca avem vreo sansa sa alocam fonduri pentru irigatii, mai bine ne-am gandi la propunerea domnului Daea. Asta da viziune de secol XXI.

Inainte de 1990, Romania iriga in jur de doua milioane de hectare intr-un complex in care statiile de pompare reprezentau elemental principal. Dunarea, apoi Canalul Dunare-Marea Neagra, parte din canalul Siret si alte amanajari mai reduse la nivelul tarii reprezentau sursa de apa. Aceasta era insa un element secundar, caci transportul apei de la sursa se realize tocmai prin intermediul statiilor de pompare de mare capacitate. Respectivele statii consumau energie electrica. Si consumau extreme de multa energie electrica, pe de o parte pentru ca erau energointensive, pe de alta parte pentru ca o cantitate semnificativa de apa se pierdea prin canalele de transport, care nu mai erau decolmatate.

Cu alte cuvinte, sistemul de irigatii mostenit era ineficient. Cresterea pretului energiei electrice, dupa 1990 si devalizarea multor statii de pompare au facut ca nici un producator agricol (mare sau mic) sa nu-si poata permita accesul la sistemul national de irigatii decat in conditiile in care primea subventii. S-au acordat subventii cativa ani, dar ele s-au redus consistent in ultima perioada. In consecinta am ajuns sa mai avem o suprafata reala irigata de circa 200.000 de hectare. In urma cu vreo patru ani, cand pretul energiei electrice era inca in mare parte reglementat, producatorii de energie regenerabila sugerau guvernului sa stimuleze productia de otel, in ideea cresterii consumului de energie electrica. Niciunul nu lua in considerare sistemul de irigatii care putea consuma o cantitate suficienta de energie electrica, mai ales ca majoritatea fermele lor eoliene sau solare sunt amplasate exact in zone care au mare nevoie de apa pentru irigatii.

Facem precizarea ca la vremea respectiva, Romania avea un excedent de energie electrica pe care il valorifica in general la export. Astazi, situatia este insa cu totul alta. Tara noastra isi asigura cu greu necesarul de consum si importa energie in general in perioadele de varf de consum. Cam de la aceste realitati plecam noi cu cersitul la Uniunea Europeana.