Gazprom umple cu gaze Nord Stream 2
Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anuntat luni, 4 octombrie, demararea operatiunii de umplere cu gaz, pentru prima data, transmite DPA.
Luna trecuta, grupul rus Gazprom a anuntat finalizarea lucrarilor de constructie la gazoductul Nord Stream 2, care este compus din doua linii separate ce pot sa transporte anual 55 de miliarde de metri cubi de gaze din Rusia in Germania, o cantitate suficienta pentru aprovizionarea a 26 de milioane de gospodarii.
Pentru ca livrarile sa inceapa, conducta trebuie umpluta cu gaze naturale.
La hub-ul de gaze TTF din Olanda, preturile spot s-au triplat de la inceputul anului, ajungând la un nivel record. Creşterea preturilor la energie a dus costurile la electricitate in Europa la cel mai ridicat nivel din ultimii ani şi este putin probabil ca situatia sa se schimbe pâna la finele anului, ceea ce inseamna facturi mari cu incalzirea la iarna pentru consumatori.
Un grup de parlamentari europeni a cerut luna trecuta Comisiei Europene sa investigheze rolul Gazprom in creşterea preturilor gazelor naturale din Europa, apreciind ca suspecteaza compania rusa de manipularea pietei. Ei au suspiciuni fata de “eforturile Gazprom de a face presiuni” asupra Europei pentru a aproba lansarea mai rapida a gazoductului Nord Stream 2.
Intr-o scrisoare din 16 septembrie adresata Comisiei Europene, aproximativ 40 din cei 700 de parlamentari europeni au informat ca suspecteaza Gazprom ca ar fi actionat pentru majorarea preturilor gazelor naturale.
“Cerem Comisiei Europene sa deschida urgent o investigatie privind posibila manipulare deliberata a pietei de catre Gazprom şi potentiala incalcare a reglementarilor UE privind concurenta”, se arata in scrisoare.
Executivul comunitar a confirmat primirea scrisorii şi a anuntat ca va raspunde in timp util.
Oficialii din Parlamentul European citeaza o serie de incidente, inclusiv recentele inchideri ale unor facilitati de productie ale Gazprom şi au anuntat ca firma a refuzat sa rezerve capacitati de transport a gazelor naturale prin conductele existente.
“Toti aceşti factori ne permit sa suspectam sa avansul record al preturilor gazelor naturale din Europa din ultimele saptamâni ar putea fi rezultatul direct al manipularii deliberate a pietei de catre Gazprom”, se arata in scrisoare.
Ads