Mai are Marea Neagra vreo sansa dupa ce nu am reusit sa aparam gazul romanesc in Parlamentul European?

Victor Grigorescu

Noul plan de decarbonare accelerata al UE pune o povara pe umerii consumatorului roman si, deopotriva, pe industria noastra. Una dintre cele mai valoroase resurse energetice romanesti, gazul natural, are un viitor aparent incert: Parlamentul European si oficiali ai Comisiei Europene cred ca gazul natural produs in Uniunea Europeana nu este suficient de „verde“.

Peste noapte si pe nepusa masa, ne transformam dintr-un potential furnizor de securitate si stabilitate pentru Europa Centrala si de Est intr-un promotor cu jumate de gura al unui combustibil fara viitor si pe care nu-l mai vrea, aparent, multa lume. Romania are momentan si alte probleme, care par mai stringente: trebuie sa gaseasca o solutie pentru industria carbunelui, dupa ce a agreat noi norme de mediu extrem de dure, in pachetul „Energie curata pentru toti“, fara sa avem certitudinea ca vom fi ajutati de Bruxelles sa salvam zonele carbonifere in tranzitie.

Tabara statelor cu sector carbonifer in tranzitie se subtiaza pe zi ce trece, dupa ce Gremania, Olanda, Portugalia, Italia si Franta au adoptat planuri nationale de actiune. Intre timp, Austria, spre exemplu, are ca tinta atingerea neutralitatii emisiilor de carbon in 2040, si o cota de 100% energie regenerabila in consumul national de electricitate pana in 2030. Noi cautam, astazi, solutii pentru probleme care, pentru multi, par sa tina de prioritatile deceniului trecut.

Industria gazului natural nu are o voce in dezbaterile europene, iar statele membre care depind de aceasta resursa, poate cu exceptia Polonei, sunt in afara discutiilor tehnice serioase. Daca lucrurile nu ar fi stat asa, Parlamentul European nu ar fi refuzat sa recunoasca rolul in procesul de decarbonare al investitiilor de care si Romania are nevoie pentru dezvoltarea sectorului gazelor naturale si al energiei nucleare. Refuzul Bancii Europene pentru Investitii de a mai finanta proiecte in domeniu va fi urmat si de altii, inevitabil.

Mesajul industriei, acela ca gazul natural este combustibilul care ar putea substitui rapid si convenabil sursele mai poluante de energie, nu este credibil astazi.   In acelasi timp, in afara UE se dezvolta accelerat resurse noi de gaze naturale pe toate continentele. Pentru orice companie care trebuie sa puna bani in proiecte complexe de exploatare a hidrocarburilor in actualul mediu ostil la nivel european si national, optiunea prudenta este sa isi asigure accesul la resurse din import. Rusia ofera constant asigurari politice ca va continua sa furnizeze pe piata UE volume suficiente, asa cum a facut-o in ultimii 50 de ani, din vremea primelor parteneriate cu Austria si Germania, care sunt in vigoare si astazi.

Pentru Romania, o tranzitie energetica inspre o economie cu emisii reduse de carbon care nu se bazeaza pe resursele noastre interne (mai ales Marea Neagra) va creste costurile pentru consumatorul final si pentru industrie, va vaduvi bugetul statului de o sursa critica de bani, fara a putea retine in tara, pentru generatiile urmatoare, mai nimic din valoarea adaugata generata de noul sector energetic cu emisii scazute de carbon. In plus, pentru investitia din Marea Neagra este critica obtinerea unei decizii de investitii care sa aduca gazul natural in piata imediat dupa 2025, pentru a asigura o perioada optima de recuperare a investitiilor, inainte de anul 2050.

Daca ratam acest obiectiv in primavara lui 2020, nu va plange nimeni din UE pentru ca Romania, dupa mai bine de 100 de ani de experienta in extractia de hidrocarburi, nu va mai juca un rol in acest domeniu. Nu stiu care este reteta de succes pentru a pune in productie Marea Neagra macar la jumatatea decadei urmatoare. Este clar, insa, ca ceea ce facem acum este doar sa irosim o sansa reala de prosperitate, atat pentru generatia actuala cat si pentru cele ce urmeaza.

(articol preluat din ziarul Adevarul)