Nu am avut falitii nostri in plina criza energetica, dar se simte mirosul de furtuna.

Pretul energiei electrice in piata pentru ziua urmatoare scade de la inceputul anului  incoace pe fondul unor tranzactii nesemnificative fata de aceeasi perioada a anului trecut. Este o tendinta care se manifesta in toata Europa, dupa trecerea iernii, care nu a ridicat problemele la care ne-am fi asteptat. Foarte probabil, cota de piata a acestui segment de pe OPCOM sa fi coborat la unul dintre cele mai joase niveluri, de la aparitia ei, respectiv undeva la 30-35% pe anumite intervale de tranzactionare. Explicatia este cat se poate de simpla. Plafonarea pretului pana in 2025 si controlul absolut al statului asupra tranzactiilor au facut ca piata concurentiala de energie electrica sa fie o pura amintire.

Aparent exista si lucruri pozitive in aceasta perioada, dar facem precizarea: doar aparent. Unul dintre aceste aspecte pozitive tine de faptul ca nici un furnizor de energie electrica, cea mai afectata categorie, nu a dat faliment in perioada de criza energetica care tine de aproape doi ani. Prin comparatie, dupa prima etapa a liberalizarii pietei de energie, in anul 2017, au dat faliment cativa mari furnizori de energie privati. Altii au intrat in insolventa. A urmat apoi o blocare partiala a pietei, in sensul in care pretul pentru consumatorii casnici a fost reglementat, dar la putin timp partea ramasa libera (concurentiala) a cunoscut o adevarata explozie. A fost momentul in care o noua categorie de furnizori a simtit momentul dezvoltarii. Si lucrurile un inceput sa mearga bine pe acest segment, iar pretul energiei electrice sa scada pe toate ofertele concurentiale.

Totul este istorie. Ne putem astepta la o evolutie asemanatoare dupa 2025, cand teoretic piata va reveni la aspectul ei concurential? Nu avem un raspuns la aceasta intrebare. In schimb, consideram ca ar fi bine venite niste comparatii cu anul 2017, poate invatam ceva din asta.

Asadar, in anul 2017, cand s-a produs primul soc major in piata de energie si au dat faliment cativa mari furnizori, in piata SPOT nivelul mediu al pretului ajunsese la 220 de lei/MWh. Ulterior, dupa calmarea pietei, pretul mediu a ramas constant sub 200 de lei/MWh, pana cand Autoritatea Nationala de Reglementare in Energie a inceput sa-si bage nasul in piata. Aparusera dezechilibre, dar nu in sensul in care piata de echilibrare nu le putea gestiona, ci in sensul in care furnizori traditionali, monopolisti cum s-ar spune, erau direct amenintati de cei concurentiali. Acestia din urma insa nu aveau la dispozitie si retelele de distributie. Astazi, pretul mediu in piata SPOT este putin peste 600 de lei/MWh, la jumatate fata de varful atins in perioada de criza energetica.

De asemenea, daca in 2017 ofertele de vanzare de energie pe pietele la termen treceau putin de 300 de lei/MWh, astazi acestea au ajuns la circa 700 de lei/MWh, cu precizarea ca tranzactiile sunt absolut infime. Anticipam o scadere a pretului pe toate pietele de tranzactionare in perioada urmatoare, cea ce probabil va determina guvernul sa isi revizuiasca pozitia privind durata perioadei de plafonare. Desigur, sunt doar speculatii.

Revenind la furnizorii de energie si la faptul ca nu s-a anuntat nici un faliment si nici o insolventa in perioada scursa de la declansarea crizei energetice, ne intrebam cum este posibil? Asta in conditiile in care cei mai multi dintre acestia aveau incheiate contracte cu preturi mult sub cele ale pietei (la declansarea crizei), iar ulterior, din compensarile si plafonarile impuse de guvern recuperarea banilor a fost o adevarata corvoada. Absolut toti furnizorii ramasi activ in piata au fost nevoiti sa faca imprumuturi masive la banci pana intr-acolo incat sistemul bancar a devenit supraexpus pe sistemul energetic. Au existat rezilieri de contracte, renuntari la anumite categorii de consumatori, dar nu falimennte sau insolvente. Nu vi se pare curios?

In 2017, dupa liberalizarea pietei, producatorii de energie electrica din surse conventionale (carbune si gaze) s-au vazut pusi in fata unei presiuni enorme din partea Comisiei Europene, care a introdus obligatia de achizitie de certificate de CO2 pentru fiecare megawat produs din carbune sau gaze. Producatorii de energie din Romania au ignorat cu desavarsire faptul ca certificatele de CO 2 sunt instrumente financiare si ca ele se tranzactioneaza intr-o piata libera, ceea ce insemna ca pretul poate sa creasca si mai putin sa scada. Si au crescut de la 5-6 euro la aproape 100 de euro/tona de CO2 intr-o perioada destul de scurta. 

Asa se face ca certificatele de carbon au ajuns o moneda de schimb, extrem de tentanta, pentru multe fonduri de investitii din Europa, ceea ce le-a desprins la un moment dat de rolul lor fundamental. Decarbonarea s-a transformat din ideal pentru o lume mai putin poluanta intr-o afacere pentru fondurile speculative.

Cazul CE Oltenia este din nou relevant. Nu a cumparat certificate cand pretul acestora era de 18-20 euro/certificat, dar a cumparat ulterior la un pret de peste 60-90 de euro. Nici o problema, plateste statul, actionarul majoritar. Cee ace s-a si intamplat.

In consecinta, producatorii de energie electrica din Romania au aruncat in carca statului (proprietarul lor) povara cheltuielii cu certificatele. Asa se face ca CE Oltenia, cel mai mare producator de energie pe baza de carbune, a primit in jur de un milliard de lei ajutor de stat pentru plata certificatelor de CO 2.

In partea cealalta insa, adica in piata libera de energie, preturile au inceput sa creasca spectaculos, dat fiind faptul ca pretul marginal al energiei electrice il fac inca producatorii cu cele mai mari costuri. De asemenea, povara certificatelor a facut ca anumite capacitati de generare sa se inchida si sa apara o penurie de energie in piata, care duce inevitabil la cresterea pretului final.

Ce a facut Autoritatea de Reglementare in Energie in acest caz? Simplu, s-a zbatut  sa protejeze consumatorii. Cum? La fel de simplu, prin reglementari care au dat mai multe drepturi consumatorilor decat celor care le livreaza energia electrica si care isi asuma riscurile pietei concurentiale. In plina criza economica si de pandemie, ANRE a stabilit ca nu pot fi debransati de la retea consumatorii care nu-si achita factura la zi. Mai mult, a existat o initiativa legislativa care prevedea ca achitarea facturilor la utilitati (energie, gaze, apa) sa fie blocata pana trece Covidul. Din fericire, aceasta initiativa nu a trecut de Parlament. In schimb, a ramas valabila problema cu debransarea, ceea ce a indus un adevarat blocaj financiar in cazul anumitor furnizori.

Dupa toate astea ANRE a venit insa cu noi reglementari, inclusiv obligativitatea decontarii la 15 minute, chiar daca piata de energie nu era pregatita pentru acest lucru. Si au aparut, din nou, dezechilibre majore in piata care s-au reflectat tot asupra furnizorilor. Aici se impune sa facem o precizare: in piata de furnizare au mai ramas cateva companii cu capital suta la suta romanesc, alaturi de companii cu capital strain care mai detin si retelele de distributie. Din start competitia era inegala. Trecem insa peste acest lucru. Furnizorii care si-au croit un portofoliu pentru o perioada de un an, spre exemplu, au fost luati pe nepregatite de reglementarile ANRE si de implicarea statului roman pe segmentul de generare.

Energia electrica s-a scumpit nu din jocul cererii si ofertei, ci din implicarea autoritatilor statului. Exclusiv. A trecut pandemia si a venit criza generate de multi mai multi factori. Si de data asta statul si-a asumat rolul de salvator. Cu niste costuri uriase, in schimb. Intr-un aingur an de zile au aparut nu mai putin de 14 reglementari in piata cee ace a bulversat intreg sistemul. Linistea aparenta la care s-a ajuns acum nu este decat un semnal al unei noi furtuni care va veni. Evident, nu suntem pregatiti pentru asa ceva. Cee ace este insa interesant pentru toata aceasta perioada la care ne referim tine de faptul ca nici un furnizor de energie nu si-a declarat falimentul sa insolventa. Cum se explica? Este foarte posibil insa ca supraindatorarea la care s-au expus companiile de furnizare si cele de distributie sa aiba o consecinta in viitorul apropiat.

Enel s-a retras de pe piata din Romania, dupa CEZ. Electrica este intr-o situatie financiara disperata iar EON s-a imprumutat masiv de la compania mama pentru a trece peste criza financiara. Companiile de furnizare cu capital autohton si-au bagat capul la apa si au renuntat pe capete la clientii casnici si noncasnici. Nu a aparut in piata nici un nou furnizor de energie. Statul roman, care a anuntat deja o gaura bugetara de vreo 20 de miliarde de lei nu sulfa o vorba despre posibilitatea de a subventiona in continuare pretul energiei si gazelor si nu stie cat isi va mai putea onora datoriile catre furnizori. Conform ANRE, deja s-au depus spre decontare dosare care depasesc ca valoare nivelul de 16 miliarde de lei. Se anticipeaza ca pana la sfarsitul anului cifra de decontare va ajunge la vreo 40 de miliarde de lei. Dublu decat gaura bugetara. Paradoxal, statul nu va mai putea mulge companiile energetice producatoare, asa cum a facut anul trecut, pentru simplu fapt ca profiturile acestora vor fi mult mai mici in anul 2023. Se simte miros de furtuna si de falimente cu siguranta. Cine este de vina?