Premieră în sistemul energetic: a fost lansat primul dispecerat independent pentru gestionarea producției de energie regenerabilă din România
Orașul Constanța găzduiește în premieră primul dispecerat integrat și independent de un producător de energie din România, lansat de către compania HVAC Systems. În prima fază Dispeceratul integrează producători din domeniul energiei fotovoltaice cu o putere cumulate de până în 200 de MW, urmând ca în următoarea perioadă să ajungă până la 800 de MW incluzând și energia eoliană, în speță producătorii hibrizi de energie regenerabilă (producție și stocare). Noutatea absolută pe care o aduce acest dispecerat constă în faptul că oferă o gamă complexă de servicii, respectiv dispecerizare tehnică, comercială și mentenanța centralelor electrice regenerabile.
Pe fondul dezechilibrelor tot mai mari din sistemul energetic național după explozia investițiilor în energia verde, dar și al volatilității foarte mari a piețelor Spot și Intraday, softul generat de HVAC Systems are rolul de a optimiza tranzacțiile dintre producători și clienții finali eliminând intervenția traderillor sau a furnizorilor de energie din aceste segmente ale pieței. În același timp, producătorii din domeniul fotovoltaic și ulterior din eolian vor putea evita fluctuațiile mari ale prețului energiei în diferitele intervale orare optimizându-și portofoliile. De asemenea prin intermediul acestui dispecerat se vor putea stabili contracte directe de vânzare a energiei între producători și consumatori industriali.
Între funcțiile principale ale dispeceratului amintim: cea de management a energiei, dispecerizare în timp real a producției și mentenanța, respectiv supravegherea instalațiilor in timp real. “Prin acest sistem integrat, oferim un pachet complet de servicii, care acoperă toate etapele operării unui activ producator sau consumator de energie regenerabilă – de la optimizarea producției până la intervenția tehnică pe teren”, se arată într-un comunicat al companiei. “Ne dorim să optimizăm acest mix de vânzare a energiei: short-term (PZU,intraday) – long term (corporate PPA), și atunci din curba de producție luăm o felie, o ducem pe aceste contracte de vânzare directă a energiei către consumatori iar diferența o ducem către piață.În dispecerat analizîm prognozele meteo și le optimizăm în funcție de prețul energiei – PZU, intraday. Vom implementa în dispecerat săptămâna aceasta o platformă de energy management, care are o automatizare pentru tranzacționarea energiei electrice intraday, are un algoritm stabilit în funcție de optimul de preț. Așteptăm luna august, când vom putea tranzacționa automatizat și în PZU, la BRM, pentru că acum tranzacțiile PZU sunt doar pe OPCOM, care nu permite automatizarea”, a explicat Liviu Tănase, cofondator al HVAC Systems, care a mai spus că astfel procesul de tranzacționare se va simplica foarte mult, factorul uman intervenind doar pe procesele de “fine tuning”. Ținta, pe termen scurt, este de a avea în operare comercială proiecte noi de 200 MW cumulat, care să fie operaționale deja sau să intre în operare în perioada următoare.
În același timp, compania se va orienta către proiectele de instalare de panouri fotovoltaice deținute de către autoritățile publice și realizate prin finanțarea susținută de Programul Național de Redresare și Reziliență (PNNR), care nu dispun de capacitate administrativă. Conform declarațiilor lui Liviu Tănase în circa doi ani
Vizează să dispecerizeze în această fază un portofoliu de producție regenerabilă de 800 MWse va intra în a doua fază de dezvoltare a proiectului, când doi parteneri foarte importanți ai HVAC, francezii de la Photosol și germanii de la BayWa r.e. își vor finaliza din proiectele de sute de MW pe care le are fiecare în România și care ar urma să intre în producție etapizat până în 2030. “Toată această operare se face ca serviciu. Aici e particularitatea noastră. Noi preluăm oportunitatea volatilității prețului. Practic energia electrică poate fi valorificată când prețul este mare, dimineața și seara, și gestionată prognoza de producție de o manieră optimă unde avem active hibrid – parcuri fotovoltaice și baterii – gestionate de noi. Ajustăm prognoza ca să preluăm maximumul de preț”, a explicat Tănase, spunând că țintește să aibă printre clienți si consumatori cărora să le facă operarea comericală și tehnică, mai ales că după liberalizare prețul energiei active pentru ei ar putea crește, iar ei pot fi pregătiți pentru o optimizare. “Scopul este să combinăm curbele de producție cu cele de consum”.
”Dispeceratul de la Constanța va fi urmat de unul la Craiova ambele fiind concepute pentru a răspunde provocărilor tot mai complexe din domeniul energiei regenerabile. Este primul Dispecerat Local pe Centrală din România autorizat în afara licenței de producție, ceea ce conferă totală obiectivitate și tototadă, o atenție absolută pentru optimizarea veniturilor clienților companiei. Acest centru face parte din extinderea capacitatilor noastre în zona de operare și mentenanță, cu obiectivul de a oferi servicii complete și eficiente atât pentru investitorii în centrale electrice din surse regenerabile și sisteme de stocare, cât și pentru consumatori”, se precizează în comunicatul HVAC. ”Am elaborat studii de solutie pentru o capacitate totală de peste doua mii de megawați și gestionăm în prezent peste 200 de megawați, proiecte care urmează să intre în etapa de execuție, ceea ce ne oferă o imagine completă asupra întregului lanț de operare , de la proiectare și până la optimizare în exploatare. Prima funcție este cea de management a energiei, utilizând modele avansate de prognoză, pentru a determina curba optimă de producție și consum a fiecărui activ. Pe baza acestor estimări, reprezentăm clienții noștri pe piețele de energie, și anume pentru tranzacționarea energiei electrice pentru ziua următoare, ajustările intrazilnice și echilibrarea producției, precum și a consumului. Scopul nostru este să obținem cel mai bun preț posibil, și să reducem pierderile cauzate de diferențele dintre estimări și realitate. A doua funcție este dispecerizarea în timp real a producției și consumului, în conformitate cu cerințele operatorului de sistem. Monitorizăm constant fluxurile de energie, pentru ca centralele să rămână în parametrii optimi și să contribuie la stabilitatea sistemului energetic național. A treia funcție este cea de mentenanță – supravegherea instalațiilor in timp real. Monitorizăm de la distanță instalațiile electrice, sistemele de climatizare și cele de stingere a incendiilor, iar în caz de avarie, echipele noastre specializate intervin rapid, oriunde în țară. Prin acest sistem integrat, oferim un pachet complet de servicii, care acoperă toate etapele operării unui activ producator sau consumator de energie regenerabilă –de la optimizarea producției până la intervenția tehnică pe teren.”